Den Bucureşci – Cinema şi Teatrul de vară Capitol

Indiferent cum s-a numit în cei 150 de ani de existenţă – bulevardul Doamna Elisabeta, Academiei, 6 Martie, Gh.Gheorghiu Dej, Mihail Kogălniceanu sau, din nou, Regina Elisabeta – artera care taie Bucureştii în două de la est la vest, trecând fix prin inima oraşului va rămâne în inima bucureştenilor drept bulevardul cinematografelor. Nicăieri în capitală sau în ţară nu mai exista o asemenea aglomerare de săli de cinema într-un spaţiu urban atât de restrâns. Unii, mai entuziaşti, au îndrăznit chiar să numească zona Broadway-ul de pe Dâmboviţa, ceea ce, deşi poate stârni zâmbete ironice, nu e foarte departe de realitate. Vă amintiţi? Central, Bucureşti, Festival, Capitol, Timpuri Noi, Victoria, nume de legendă, săli elegante, dotate cu bufet şi foaier, scaune pluşate şi candelabre somptuoase.
Dintre toate acestea, de departe, cinematograful Capitol a fost, la vremea sa, cel mai elegant. Un hol de intrare ornamentat în stil art-nouveau, o sală cu sonorizare perfectă şi o terasă în aer liber, în spatele clădirii, cu intrarea din Sărindar (strada Constantin Mille). Orice clădire emblematică a fost şi va fi întotdeauna „sub vremi”, iar bătrânul stabiliment nu face excep-ţie: între 1948 şi 1965 se va numi Cinema I.C. Frimu, pentru ca mai apoi să revină la denumirea dintotdeauna.
Astăzi, alături de aproape toate cinematografele din capitală, şi acesta a ajuns o ruină. La parter, magazine second-hand, în interior prăpăd. Sala roasă de igrasie, pereţii mucegăiţi din cauza apei de ploaie revărsate prin acoperişul plin de găuri, scaunele şi candelabrele: furate, faţada: fisurată şi hâdă, un pericol pentru trecători. Grădina de vară, cu podeaua zdrobită de copacii crescuţi printre crăpă-turi, a ajuns adăpost pentru câini şi, din când în când, ladă de gunoi.
Cât va mai trece până când edilii capitalei vor înţelege, în sfârşit, că această zonă a faimo-sului bulevard, cuprinsă între Cercul Militar Naţional şi Gră-dina Cişmigiu, nu are numai o importanţă istorică şi arhitectonică, ci poate fi un pol cultural, un magnet pentru viaţa spirituală a oraşului? Nu e nevoie decât de puţină preocupare şi de un proiect care să o readucă la strălucirea de odinioară. Bucureştenii iartă, dar nu uită. Există o memorie colectivă care trece de la o generaţie la alta. Nu poţi să priveşti spre viitor dacă retezi rădăcinile trecutului prin nepăsare şi abandon sau, mai rău, pentru că interese imobiliare obscure agită ameninţător lame de buldozere.  (Dragoş CIOCĂZAN)