Cea mai bună piesă românească a anului 2019: Hai să vorbim despre viaţă, de Ana Sorina Corneanu

Juriul Concursului de dramaturgie Cea mai bună piesă românească a anului 2019, compus din criticii Marina Constantinescu, Adriana Popescu şi Dan C. Mihăilescu, a nominalizat în selecţia finală piesele: Femeia care tot uită să se nască, de Cătălina Florina Florescu, Casa cu stihii, de Stela Giurgeanu, Ţara de fum, de Olga Delia Mateescu, şi Hai să vorbim despre viaţă, de Ana Sorina Corneanu. Câştigătoare a fost desemnată piesa Hai să vorbim despre viaţă de Ana Sorina Corneanu.
Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România – UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.
Piesa anului, Hai să vorbim despre viaţă!, este un lung monolog al Gretei, personajul care se caută pe sine şi care se împacă cu viaţa, în detrimentul visului. Se gândeşte la familiile numeroase, cu mulţi copii, dar ea este singură, cu serviciul său în slujba corporaţiilor. A visat să fie dansatoare, dar visul s-a depărtat de ea din an în an, tot mai departe. A pierdut luminile scenei de spectacol şi calcă pe podeaua lucioasă, dar nesigură, a lumii corporatiste în care a intrat. A crezut că va fi doar pentru o perioadă, dar acum nu mai poate scăpa. Timpul trece, viaţa trece! Dacă nu am dansat în timpul şcolii, dacă nu am dansat în tinereţe, nu ştim dacă ni se mai oferă această şansă. Poate de aceea şi motto-ul piesei este din Pina Bausch: Dansaţi, dansaţi, altfel suntem pierduţi!.
Cine este Ana Sorina Corneanu? Ana Sorina Corneanu este actriţă şi scriitoare, are 31 de ani şi a absolvit Facultatea de Arte a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, clasa profesorilor Mircea Constantinescu, Ioana Visalon şi George Grigore. La  această facultate a ajuns după ce  a urmat un timp cursurile Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, clasa profesorului Monica Ristea. După examenul de licenţă a urmat şi Cursul de televiziune şi film Tudor Vornicu.
În calitate de fost profesor, constat şi acum calităţile umane ale fostei mele studente: este o femeie frumoasă, discretă, dar mai ales modestă. Valorile tradiţionale în care crede nu o împiedică însă să adopte o personalitate rebelă, tulburătoare, dacă rolul interpretat i-o cere. Cu un amestec de senzualitate rebelă şi inocenţă, Sorina este cea care îşi seduce publicul cu mare uşurinţă. Consemnez din dialoguri cu ea.
– Cum este viaţa unui actor?
– Viaţa unui actor este interesantă, activă şi multiplă. E multiplă, în sensul că trăieşti o mie de vieţi şi ai senzaţia că fiecare în parte e a ta. şi este interesant că te întorci de fiecare dată la ce eşti tu, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Lucrul ăsta mă fascinează. Nici nu-ţi dai seama de fapt că te-ai părăsit pe tine şi ai intrat în altă zonă. Abia când se termină realizezi ce ţi s-a întâmplat.
– Cum te descrii?
– Sunt un om extrem de simplu, deşi la suprafaţă par extravagantă şi complicată. Oamenii mă consideră fantastică, misterioasă, inabordabilă.
– Ai vrut mereu să fii actriţă?
– Am ştiut de la vârsta de 13 ani că voi fi actriţă, însă nimeni nu mă lua în serios. ţineam spectacole acasă la bunica mea, unde îi invitam pe toţi vecinii noştri. De aici a pornit totul!
– Când ai debutat în teatru?
– Primul rol pe care l-am jucat a fost în anul I de facultate, la Teatrul 74 din Târgu Mureş. Personajul era Cristina, o fetiţă de 13 ani, criminală, mincinoasă, schizofrenică. Însă primul rol pe scenă în faţa publicului l-am avut în Bucureşti, la Teatrul Masca, în Salome, un musical în regia lui Alexandre D’Ondiac.
– Ce piese de teatru preferi?
– Domnişoarele din Avignon şi Salome. Mi-am dorit însă să joc Lady Macbeth toată viaţa, dar n-am corespuns fizic şi asta a fost un impediment. Mi-aş dori să joc Nora, de Ibsen, unde personajul are fragilitate şi feminitate… ar fi o provocare. Nu în ultimul rând, gândul îmi zboară la Jimmy din Priveşte înapoi cu mânie.
– Cum te împaci cu versatilitatea necesară unui actor?
– Da, mă atrage şi mă fascinează acest lucru. Când am conştientizat asta m-am uimit pe mine însămi. Apoi am început să vreau mai mult.
– Ce rol ţi s-a părut a fi greu abordabil?
– Gerda, din Pelicanul de August Strindberg. Era un personaj cu probleme mintale serioase. Să joci nebunia e ofertant, dar este la fel de riscant pentru că poţi să pici în penibil imediat, sau în fals… şi trebuie să-ţi găseşti permanent alte resorturi. A fost un personaj care m-a chinuit. Am făcut nopţi albe şi zile negre şi m-am îmbolnăvit fizic jucând acest rol.
– Ai refuzat vreodată un rol?
– Da. Dacă nu cred în textele respective şi ele nu mă împlinesc scenic, dacă nu mă regăsesc sau n-am nimic de învăţat, dacă nu mă provoacă…atunci nu mă duc, din start, la casting. Sunt pretenţioasă, joc mai puţin, dar prefer calitatea în loc de cantitate. Sunt o persoană selectivă.
– Ai emoţii?
– O, da! Fac nopţi albe înainte şi după spectacol, asta în cazul în care nu sunt mulţumită. Laudele venite din partea publicului nu sunt suficiente pentru mine. Am nevoie de o confirmare personală, de aici vine exigenţa. Iar în cazul în care ceva nu a mers bine, fie că în sală s-a simţit sau nu acest lucru, eu îmi fac o mie de procese de conştiinţă şi nopţile albe se înmulţesc.
– Te consideri diferită?
– Am avut acest impact în 2012, când am terminat facultatea şi am ieşit în lume. M-am întâlnit cu prieteni vechi şi nu mai rezonam cu ei. Era o graniţă, un paravan între noi. Am conştientizat într-o zi că eu chiar sunt şi mă simt diferită. Oamenii, când nu te înţeleg, te cred nebun, iar eu m-am lovit de multe idei preconcepute. Mi-am triat prietenii, dând dovadă de o libertate ieşită din comun şi o exigenţă pe măsură.
– Te bucură aplauzele?
– Eu nu cred că aplauzele sunt sincere întotdeauna. E aşa, un clişeu…când se termină piesa oamenii se ridică şi aplaudă. Mi s-a întâmplat să merg la piese de teatru foarte aplaudate, însă la ieşire oamenii îşi spuneau reciproc că nu au înţeles nimic din mesajul piesei. Pe mine mă motivează faptul că fac ceea ce-mi place!
Ştiu că Sorina are proiecte numeroase. Îmi vorbea mai demult despre teatru şi film, despre dorinţa de a juca într-un musical, „deşi noi nu prea avem piaţă de musical” , despre un proiect de dezvoltare prin artă pentru copii, „în care cei mici pot deprinde tehnici de comunicare, respiraţie, improvizaţie, oratorie. Acest atelier se desfăşoară în Câmpina, oraşul meu natal, şi în Bucureşti.” Actriţa Ana Sorina Corneanu a mai putut fi văzută, alături de Mihaela Popa, colega ei, în piesa Testament de Radu Popescu, ce s-a jucat la Teatrul Apropo, Teatrul Elisabeta, Teatrul de Artă Bucureşti, La Scena etc.
Dar puteţi găsi, în librării, şi cărţile Anei Sorina Corneanu: Jurnalul lui Pufos Lipicios, Poveste de iarnă, Fii independentă: spune-i „PA” în loc de „DA”! Ghid de dezvoltare emoţională. Culegere de jocuri pentru educarea copilului prin exerciţii de artă teatrală, Ghid practic de înţelegere a emoţiilor prin Art terapie, Jurnal (2019). Şi, în curând, piesa anului câştigătoare UNITER 2019: Hai să vorbim despre viaţă!.
Baftă pe mai departe în tot ceea ce întreprinzi şi succes, Sorina!

George V. GRIGORE