Patriotismul e depăşit?

Într-o lume globalizată, de ce ar fi vetust să fii patriot, adică „să-ţi iubeşti patria şi să fii devotat poporului tău, fiind gata să lupţi pentru interesele ţării tale”? Pe cine are a deranja? Vedeţi vreo contradicţie, vreo pornire belicoasă la adresa altor ţări, altor popoare? Nu vedeţi! Pentru că nu există.
Înseamnă oare iubirea de patrie ignorarea sau/şi „ascunderea gunoiului” sub preş? În niciun caz! Din contră! Înseamnă să fim vigilenţi şi exigenţi. Înseamnă să scoatem la lumină tot ceea ce ne ţine pe loc, tot ceea ce nu ne lasă să avansăm. Şi să eliminăm aceste frâne. Totul într-un efort constant, comun şi responsabil. În consecinţă, nu trebuie nici să ne „punem cenuşă-n cap”, nici să ne considerăm „buricul pământului” în tot ce se întâmplă rău aici şi oriunde. Şi, mai ales, să nu generalizăm viciile prezentului efemer din viaţa publică.
Avem uscăturile noastre, dar avem şi valorile noastre, cu care trebuie să ne mândrim, care stau cu cinste alături de valorile altor popoare. Nu suntem, ca popor, cu nimic mai prejos decât alte naţiuni. Avem calităţi şi defecte, la fel ca toţi ceilalţi. Dar există o diferenţă! Alţii insistă pe propriile calităţi, noi pe defectele noastre. Şi, mai ales, aşteptăm aprecieri şi acceptări de la Înalte Porţi. Nu există? Le inventăm! Este această atitudine un defect? Sigur.
Ne macină contradicţiile. Suntem divizaţi, egocentrici. Avem impresia că dacă recunoaştem valoarea unuia de-al nostru ne scădem propria valoare. Ne irosim în dispute sterile, lăsând să ne depăşească oportunităţile. Vorbim mult şi facem puţin. Parcă am şti unde vrem să ajungem, dar ne e teamă că vom ajunge cu toţii. Parcă am fi tentaţi a fura, de fiecare dată, startul, dar nu prea ştim cum să continuăm cursa, atenţi la cei care aleargă umăr la umăr cu noi, preocupaţi de cum să le punem o stavilă, cum să-i împiedicăm să ajungă la ţintă. Nu e o meteahnă de azi, de ieri! Ne-am unit în situaţii grave şi am învins. Nu prea ştim ce să facem cu victoriile! Ne speriem şi ne îndoim.
Putem scăpa de acest cusur?! Sigur. Prin educaţie. Să învăţăm. Să ne cunoaştem valorile spirituale, limba noastră, istoria poporului, geografia patriei, performanţele cercetării ştiinţifice teoretice şi practice româneşti, tradiţiile, portul naţional, performanţele culturii, sportului, să le cunoaştem şi să învăţăm să fim mândri, aşa cum fiecare popor este mândru. Vom găsi, astfel, motivele pentru care să fim uniţi şi scopul pentru care trebuie să acţionăm. Vom scăpa de complexe şi de alte defecte ce umbresc fondul uman excepţional al acestui popor. Educaţi, dacă dorim, putem trage concluzii benefice pentru evoluţia noastră din chiar nefasta pandemie pe care o trăim. Suntem şi noi egali între egali şi avem motive să fim patrioţi. (Mioara Vergu-Iordache)