CENTENARUL NAŞTERII LUI CAROL WOJTYŁA – PAPA IOAN PAUL AL II-LEA
Data:
21 aprilie 2020
Aici am trecut pragul Sperantei!
La propunerea făcută de Seimul Polonez la sfârşitul anului 2019, întreaga creştinătate marchează, în 2020, Centenarul naşterii lui Karol Wojtyła – Papa Ioan Paul al II-lea – 18 mai 1920.
CRONICA principalelor evenimente din Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea (X)
(Continuare din numărul 905)
• 2.IV.2005
La ora 21.37, Sfântul nostru Părinte s-a dus la casa Tatălui ceresc – cu aceste cuvinte a anunţat arhiepiscopul Leonard Sandrini trecerea la cele veşnice a Papei Ioan Paul al II-lea. Totul s-a săvârşit în cea de-a 9 666 zi a Pontificatului său.
Secretarul său personal, episcopul Stanislaw Dziwisz, care a fost alături de el de-a lungul întregului Pontificat, avea să scrie: Atunci i-am privit chipul pentru ultima oară. De-a adevăratelea – văzându-l de sute de ori. În fiecare clipă. În fiecare zi. Cu ochii credinţei. şi, fără îndoială, cu ochii inimii, cu ochii minţii. Într-una îi simt prezenţa sa, cu toate că este alta decât cea cu care mă obişnuisem. Dar atunci – pentru ultima oară – i-am văzut chipul atât de exact. Omeneşte. Pentru ultima oară îl vedeam pe cel care a fost pentru mine părinte şi maestru. Pentru ultima oară îi vedeam silueta sa, mâinile. Dar, în primul rând, îi vedeam faţa. Uitându-mă la ea, mi-am amintit de privirea lui. Pentru că aceasta te frapa şi îţi atrăgea atât de mult atenţia. Îmi doream să fie veşnică clipa respectivă. Făceam totul cumva cu încetinitorul, ca timpul să-l prelungesc la infinit. Până ce într-o anumită clipă am simţit privirea ce se abătuse asupra mea. Am înţeles că trebuie… Am luat atunci o pânză albă şi i-am pus-o pe faţă. Delicat. De parcă mi-ar fi fost frică că l-aş putea răni. De parcă mătasea aceea ar fi fost pentru el o greutate, un chin. Noroc că imediat mi-au venit în minte cuvinte de rugă: „Doamne, fă ca chipul lui să vadă acum faţa Ta părintească, fie ca chipul care acum nu ne mai priveşte să contempleze frumuseţea Ta”. El se afla deja în casa Domnului, în faţa lui Dumnezeu. Pelerinajul său prin lume se încheie.
La ora 21.37, Sfântul nostru Părinte s-a dus la casa Tatălui ceresc – cu aceste cuvinte a anunţat arhiepiscopul Leonard Sandrini trecerea la cele veşnice a Papei Ioan Paul al II-lea. Totul s-a săvârşit în cea de-a 9 666 zi a Pontificatului său.
Secretarul său personal, episcopul Stanislaw Dziwisz, care a fost alături de el de-a lungul întregului Pontificat, avea să scrie: Atunci i-am privit chipul pentru ultima oară. De-a adevăratelea – văzându-l de sute de ori. În fiecare clipă. În fiecare zi. Cu ochii credinţei. şi, fără îndoială, cu ochii inimii, cu ochii minţii. Într-una îi simt prezenţa sa, cu toate că este alta decât cea cu care mă obişnuisem. Dar atunci – pentru ultima oară – i-am văzut chipul atât de exact. Omeneşte. Pentru ultima oară îl vedeam pe cel care a fost pentru mine părinte şi maestru. Pentru ultima oară îi vedeam silueta sa, mâinile. Dar, în primul rând, îi vedeam faţa. Uitându-mă la ea, mi-am amintit de privirea lui. Pentru că aceasta te frapa şi îţi atrăgea atât de mult atenţia. Îmi doream să fie veşnică clipa respectivă. Făceam totul cumva cu încetinitorul, ca timpul să-l prelungesc la infinit. Până ce într-o anumită clipă am simţit privirea ce se abătuse asupra mea. Am înţeles că trebuie… Am luat atunci o pânză albă şi i-am pus-o pe faţă. Delicat. De parcă mi-ar fi fost frică că l-aş putea răni. De parcă mătasea aceea ar fi fost pentru el o greutate, un chin. Noroc că imediat mi-au venit în minte cuvinte de rugă: „Doamne, fă ca chipul lui să vadă acum faţa Ta părintească, fie ca chipul care acum nu ne mai priveşte să contempleze frumuseţea Ta”. El se afla deja în casa Domnului, în faţa lui Dumnezeu. Pelerinajul său prin lume se încheie.
Piaţa San Pietro de la Roma în seara îndoliată
Durerea în care au fost scufundate sufletele clerului şi ale credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române şi-a găsit exprimare în mesajul de mai jos, care va rămâne documentul de cinstire a unei individualităţi nepereche pentru naţiunea română în ansamblul ei.
„Lupta cea bună am luptat, credinţa am păzit, de acum mi s-a pregătit cununa dreptăţii, pe care în ziua aceea mi-o va da Domnul, Dreptul Judecător“ (2 Timotei 4, 7–8).
Vestea plecării din această lume a Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, neobosit şi curajos slujitor al lui Dumnezeu, împlinitor al învăţăturilor Lui şi promotor statornic al valorilor creştine, a produs mare mâhnire sufletească clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.
Durerea pe care o trăim alături de clerul şi credincioşii Bisericii Catolice de pretutindeni este cu atât mai profundă, cu cât noi, românii, ne-am bucurat de cuvântul şi binecuvântarea Episcopului Romei, cu prilejul vizitei ecumenice pe care a făcut-o în România, în luna mai a anului 1999. Au rămas vii în memoria noastră întâlnirile Sanctităţii Sale cu noi, ierarhii Sfântului Sinod, credincioşii, clerul şi tineretul ţării noastre, în timpul cât s-a aflat în atmosfera de lumină pascală a Praznicului Învierii Domnului.
Pentru aceasta am dorit ca Biserica Ortodoxă Română să participe la funeraliile neobositului apostol al dialogului, Papa Ioan Paul al II-lea, spre a împărtăşi fraţilor şi surorilor catolici dragostea şi preţuirea noastră, a românilor, faţă de acest arhipăstor, care, timp de aproape de 27 de ani de pontificat, ca un adevărat apostol al lui Hristos a vestit omenirii întregi valorile evanghelice ale Mântuitorului Iisus Hristos, apărând demnitatea umană şi promovând neîncetat strânsa legătură ce trebuie să existe între progresul ştiinţific, uman şi cel spiritual.
Suntem recunoscători Sanctităţii Sale că, pentru prima dată în istoria Bisericii noastre, un Suveran Pontif a dat mărturie publică despre originea apostolică a creştinismului românesc, întemeiat pe propovăduirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos de către Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat, fratele Sf. Apostol Petru, curmând astfel şirul neînţelegerilor anterioare care ne tăgăduiau tocmai acest caracter apostolic. În acest sens, Sanctitatea Sa spunea, la debutul vizitei din luna mai 1999, că, în România, „potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras“.
Mai mult, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut cunoscută pe toate meridianele lumii bogăţia spirituală a poporului român, trăitor autentic al credinţei creştine, numind metaforic România „Grădina Maicii Domnului“, loc unde a venit ca un adevărat pelerin pentru a se împărtăşi de bucuria negrăită pe care doar iubirea sinceră frăţească o poate aduce.
Rămânem, de asemenea, pururea recunoscători Sanctităţii Sale pentru deschiderea ecumenică arătată faţă de Ortodoxie, în general, şi faţă de Biserica Ortodoxă Română, în special, deschidere manifestată şi prin susţinerea lucrării misionare desfăşurată de preoţii ortodocşi români în diaspora occidentală şi concretizată prin oferirea de lăcaşuri de cult şi prin sprijinirea ierarhilor şi preoţilor noştri.
Totodată, Biserica Ortodoxă Română a apreciat în mod deosebit devotamentul şi hotărârea cu care Papa Ioan Paul al II-lea a apărat şi promovat dialogul teologic, bucurându-se că în relaţiile ei cu Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică, Episcopul Romei a sprijinit stăruitor apropierea celor două Biserici pe calea înţelegerii şi dialogului frăţesc. Aceasta este moştenirea pe care Sanctitatea Sa ne-a lăsat-o, cu credinţa sa neclintită că cele două Biserici din România vor continua acest dialog spre binele şi folosul comun, pe drumul arătat nouă de Hristos însuşi, acela al dragostei fratelui faţă de fratele său.
Ne exprimăm, de aceea, nădejdea că cele două Biserici din România, cea Ortodoxă şi cea Unită cu Roma, Greco-Catolică, vor continua să păşească pe drumul deschis de vizita Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti, în luna mai 1999 şi de vizita Noastră la Roma, în luna octombrie 2002, şi anume drumul dialogului şi al cooperării frăţeşti pentru binele credincioşilor noştri.
Ca cel care toată viaţa s-a străduit să semene virtutea şi să combată păcatul, Papa Ioan Paul al II-lea a plecat la Domnul cu durerea în suflet că, deşi a făcut nenumărate apeluri, la care ne-am asociat şi noi, Bisericile istorice din România, pentru ca în Constituţia Europeană să fie recunoscut fundamentul creştin al Europei, acest lucru nu s-a împlinit.
Faptul că zilele petrecute la Bucureşti de adormitul întru Domnul, Papa Ioan Paul al II-lea, a făcut ca milioane de credincioşi români să trăiască clipe atât de înălţătoare ne determină şi pe noi să fim prezenţi aici cu gândul nostru de dragoste şi de preţuire, împărtăşit şi de românii ortodocşi din ţară şi din străinătate, care s-au bucurat de sprijinul şi dragostea fraţilor lor catolici.
Cu aceste gânduri şi cu rugăciunea noastră către Milostivul Dumnezeu, venerăm memoria celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea, iubitul nostru frate întru Hristos, Arhiereul Cel veşnic.
Veşnică să-i fie pomenirea!
„Lupta cea bună am luptat, credinţa am păzit, de acum mi s-a pregătit cununa dreptăţii, pe care în ziua aceea mi-o va da Domnul, Dreptul Judecător“ (2 Timotei 4, 7–8).
Vestea plecării din această lume a Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, neobosit şi curajos slujitor al lui Dumnezeu, împlinitor al învăţăturilor Lui şi promotor statornic al valorilor creştine, a produs mare mâhnire sufletească clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.
Durerea pe care o trăim alături de clerul şi credincioşii Bisericii Catolice de pretutindeni este cu atât mai profundă, cu cât noi, românii, ne-am bucurat de cuvântul şi binecuvântarea Episcopului Romei, cu prilejul vizitei ecumenice pe care a făcut-o în România, în luna mai a anului 1999. Au rămas vii în memoria noastră întâlnirile Sanctităţii Sale cu noi, ierarhii Sfântului Sinod, credincioşii, clerul şi tineretul ţării noastre, în timpul cât s-a aflat în atmosfera de lumină pascală a Praznicului Învierii Domnului.
Pentru aceasta am dorit ca Biserica Ortodoxă Română să participe la funeraliile neobositului apostol al dialogului, Papa Ioan Paul al II-lea, spre a împărtăşi fraţilor şi surorilor catolici dragostea şi preţuirea noastră, a românilor, faţă de acest arhipăstor, care, timp de aproape de 27 de ani de pontificat, ca un adevărat apostol al lui Hristos a vestit omenirii întregi valorile evanghelice ale Mântuitorului Iisus Hristos, apărând demnitatea umană şi promovând neîncetat strânsa legătură ce trebuie să existe între progresul ştiinţific, uman şi cel spiritual.
Suntem recunoscători Sanctităţii Sale că, pentru prima dată în istoria Bisericii noastre, un Suveran Pontif a dat mărturie publică despre originea apostolică a creştinismului românesc, întemeiat pe propovăduirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos de către Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat, fratele Sf. Apostol Petru, curmând astfel şirul neînţelegerilor anterioare care ne tăgăduiau tocmai acest caracter apostolic. În acest sens, Sanctitatea Sa spunea, la debutul vizitei din luna mai 1999, că, în România, „potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras“.
Mai mult, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut cunoscută pe toate meridianele lumii bogăţia spirituală a poporului român, trăitor autentic al credinţei creştine, numind metaforic România „Grădina Maicii Domnului“, loc unde a venit ca un adevărat pelerin pentru a se împărtăşi de bucuria negrăită pe care doar iubirea sinceră frăţească o poate aduce.
Rămânem, de asemenea, pururea recunoscători Sanctităţii Sale pentru deschiderea ecumenică arătată faţă de Ortodoxie, în general, şi faţă de Biserica Ortodoxă Română, în special, deschidere manifestată şi prin susţinerea lucrării misionare desfăşurată de preoţii ortodocşi români în diaspora occidentală şi concretizată prin oferirea de lăcaşuri de cult şi prin sprijinirea ierarhilor şi preoţilor noştri.
Totodată, Biserica Ortodoxă Română a apreciat în mod deosebit devotamentul şi hotărârea cu care Papa Ioan Paul al II-lea a apărat şi promovat dialogul teologic, bucurându-se că în relaţiile ei cu Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică, Episcopul Romei a sprijinit stăruitor apropierea celor două Biserici pe calea înţelegerii şi dialogului frăţesc. Aceasta este moştenirea pe care Sanctitatea Sa ne-a lăsat-o, cu credinţa sa neclintită că cele două Biserici din România vor continua acest dialog spre binele şi folosul comun, pe drumul arătat nouă de Hristos însuşi, acela al dragostei fratelui faţă de fratele său.
Ne exprimăm, de aceea, nădejdea că cele două Biserici din România, cea Ortodoxă şi cea Unită cu Roma, Greco-Catolică, vor continua să păşească pe drumul deschis de vizita Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti, în luna mai 1999 şi de vizita Noastră la Roma, în luna octombrie 2002, şi anume drumul dialogului şi al cooperării frăţeşti pentru binele credincioşilor noştri.
Ca cel care toată viaţa s-a străduit să semene virtutea şi să combată păcatul, Papa Ioan Paul al II-lea a plecat la Domnul cu durerea în suflet că, deşi a făcut nenumărate apeluri, la care ne-am asociat şi noi, Bisericile istorice din România, pentru ca în Constituţia Europeană să fie recunoscut fundamentul creştin al Europei, acest lucru nu s-a împlinit.
Faptul că zilele petrecute la Bucureşti de adormitul întru Domnul, Papa Ioan Paul al II-lea, a făcut ca milioane de credincioşi români să trăiască clipe atât de înălţătoare ne determină şi pe noi să fim prezenţi aici cu gândul nostru de dragoste şi de preţuire, împărtăşit şi de românii ortodocşi din ţară şi din străinătate, care s-au bucurat de sprijinul şi dragostea fraţilor lor catolici.
Cu aceste gânduri şi cu rugăciunea noastră către Milostivul Dumnezeu, venerăm memoria celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea, iubitul nostru frate întru Hristos, Arhiereul Cel veşnic.
Veşnică să-i fie pomenirea!
Pline de simţire au fost şi condoleanţele exprimate de şeful statului român, de premierul guvernului şi de alţi lideri români de atunci.
Traian Băsescu: România, prima ţară majoritar ortodoxă care s-a bucurat de binecuvântarea Sa apostolică, deplânge plecarea Sfântului Părinte şi îi onorează, cu deplină pietate, memoria“ – se arăta în scrisoarea Preşedintelui ţării. „Personalitate marcantă a ultimelor decenii ale secolului XX, Papa Ioan Paul al II-lea va rămâne reper în dialogul dintre confesiunile creştine şi dintre Biserica creştină şi celelalte religii (…) Suveranul Pontif a fost şi va rămâne exponent al libertăţii, speranţei şi credinţei, un lider religios, una din personalităţile cele mai influente ale timpului său, care a contribuit salutar la prăbuşirea dictaturii comuniste.
Călin Popescu-Tăriceanu: Ioan Paul al II-lea a fost un veritabil «atlet al lui Hristos». Nu vom uita niciodată inegalabilul său devotament faţă de libertatea fiecărui om, pentru apropierea dintre Bisericile creştine şi dialogul dintre diferitele religii. Nu vom uita nici istoricul pelerinaj ecumenic din 1999, când Sfântul Părinte le-a adus tuturor românilor binecuvântarea sa apostolică (…) Sanctitatea Sa a fost un creator de istorie. A fost reperul libertăţii, al speranţei şi al credinţei pentru ostaticii comunismului, ai sărăciei şi ai abuzurilor. Vestea că Ioan Paul al II-lea a fost chemat la cele veşnice a unit în emoţie întreaga umanitate, dincolo de religie, de graniţe. şi noi, ca români, resimţim această emoţie. Îi vom păstra amintirea vie.
Corneliu Vadim Tudor: S-a stins din viaţă nu numai şeful unui stat, Vaticanul, nu numai capul Bisericii Romano-Catolice, dar, din punctul meu de vedere, a murit cel mai important om al planetei, al lumii noastre contemporane. Sunt profund impresionat. Papa Ioan Paul al II-lea mi-a schimbat viaţa. Am avut şansa de a-l cunoaşte. Dumnezeu să-i primească sufletul în Rai.
Traian Băsescu: România, prima ţară majoritar ortodoxă care s-a bucurat de binecuvântarea Sa apostolică, deplânge plecarea Sfântului Părinte şi îi onorează, cu deplină pietate, memoria“ – se arăta în scrisoarea Preşedintelui ţării. „Personalitate marcantă a ultimelor decenii ale secolului XX, Papa Ioan Paul al II-lea va rămâne reper în dialogul dintre confesiunile creştine şi dintre Biserica creştină şi celelalte religii (…) Suveranul Pontif a fost şi va rămâne exponent al libertăţii, speranţei şi credinţei, un lider religios, una din personalităţile cele mai influente ale timpului său, care a contribuit salutar la prăbuşirea dictaturii comuniste.
Călin Popescu-Tăriceanu: Ioan Paul al II-lea a fost un veritabil «atlet al lui Hristos». Nu vom uita niciodată inegalabilul său devotament faţă de libertatea fiecărui om, pentru apropierea dintre Bisericile creştine şi dialogul dintre diferitele religii. Nu vom uita nici istoricul pelerinaj ecumenic din 1999, când Sfântul Părinte le-a adus tuturor românilor binecuvântarea sa apostolică (…) Sanctitatea Sa a fost un creator de istorie. A fost reperul libertăţii, al speranţei şi al credinţei pentru ostaticii comunismului, ai sărăciei şi ai abuzurilor. Vestea că Ioan Paul al II-lea a fost chemat la cele veşnice a unit în emoţie întreaga umanitate, dincolo de religie, de graniţe. şi noi, ca români, resimţim această emoţie. Îi vom păstra amintirea vie.
Corneliu Vadim Tudor: S-a stins din viaţă nu numai şeful unui stat, Vaticanul, nu numai capul Bisericii Romano-Catolice, dar, din punctul meu de vedere, a murit cel mai important om al planetei, al lumii noastre contemporane. Sunt profund impresionat. Papa Ioan Paul al II-lea mi-a schimbat viaţa. Am avut şansa de a-l cunoaşte. Dumnezeu să-i primească sufletul în Rai.
Varşovia, Piaţa Piłsudski, în ziua înmormântării – 2005
Omenirea întreagă a cerut încă din momentul trecerii sale la cele veşnice: Santo subito!, ca Papa Ioan Paul al II-lea să fie adus grabnic în lumina altarelor. Procesul de beatificare sau de canonizare are însă reguli, proceduri şi norme stricte, extrem de complicate, mai ales în cazul unor personalităţi „gigant“. La 24 ianuarie 2009, mass-media poloneze au informat despre declaraţia făcută de părintele postulator, Slawomir Oder, care a menţionat că la Congregaţia pentru probleme de canonizare a fost completat documentul de bază al beatificării – positio –, cu materialele solicitate de relator – părintele dominican, Daniel Ols. Concluzia trasă de lumea creştină era că procesul de beatificare se apropie de sfârşit. A doua persoană în ierarhia Congregaţiei, arhiepiscopul Di Ruberto, a declarat la cea de-a treizecea aniversare a înscăunării Papei Wojtyla că nu există o dată anume pentru beatificarea fostului Suveran Pontif: Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea ne-a rugat ca şi în cazul Papei Wojtyla să pregătim totul cum se cuvine, deci fără nicio grabă.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat în data de 1 mai 2011, în Piaţa Sf. Petru din Roma. (Nicolae MAREȘ)
Numărul 808
