Iubirea este vindecare

În mod normal, o calamitate, cum este pandemia pe care o traversăm, s-ar zice că uneşte oamenii, îi face mai buni, mai empatici, mai înţelegători, mai iubitori. Oamenii înţeleg că necazul, boala, suferinţa atacă pe toată lumea, nu ţine seama de nimic, nici de poziţie socială, nici de gen, nici de vârstă, de nimic, înţeleg că suntem egali şi, din păcate, neputincioşi dacă suntem doar pe cont propriu, individual. Am crezut că înţelegem că doar împreună vom putea fi puternici.

Chiar dacă accept că şi înţelegerea ne este diferită, tot nu pricep ura, neglijenţa, indiferenţa, corupţia, băşcălia, populismul, hoţia. Va trece şi pandemia. Dar noi, noi cum vom mai fi?

Avem obiceiul, unii dintre noi, să dispreţuim vieţuitoarele, pe care le numim „animale”, sau, alţii, să le adorăm. Tot mai puţini remarcăm şi învăţăm de la ele: animalele nu-şi abandonează semenii, copiii şi bătrânii, nu se jenează de specia lor. Oamenii o fac din ce în ce mai des. Din nefericire, se fac că nu observă că tot răul, toate durerile şi suferinţele se ţin scai din cauza neacceptării, a neiubirii. Priviţi în jur! Este o lecţie, care trebuie învăţată! Este lecţia iubirii. Pare uşoară, dar este grea şi trebuie exersată, repetată, în fiecare clipă. Chiar şi la vremea coronavirusului! Iubirea este vindecare. Pentru că prea mulţi suntem bolnavi.

…Într-un judeţ se doreşte depopularea unui cămin de bătrâni, ca să nu-şi asume oficialităţile locale eventuale decese; într-un spital, un pacient infectat scuipă personalul medical pentru a-l infecta; într-un spital de oncologie, se încearcă rezolvarea ordinii de intrare la doctor cu ură, cu scandal; în magazine, unii sunt excesiv de prevăzători, alţii îţi intră în suflet; unii încearcă să respecte măsurile impuse pentru protejarea tuturor, alţii fentează autorităţile, mint, fac paranghelii; unii, cărora statul, adică noi toţi, le-a pus la dispoziţie condiţii decente de carantină, au distrus spaţiile; unii se străduiesc să facă rost de materiale pentru protecţia personalului medical, al forţelor de ordine, al nostru, al tuturor, alţii fură cu neruşinare aceste materiale greu obţinute; organizaţii neguvernamentale, tineri, individual, se străduiesc să-i aprovizioneze pe cei aflaţi în izolare şi în incapacitatea de a se deplasa cu cele necesare traiului de zi cu zi, alţii fură produse, animale mici, păsări din gospodăriile bătrânilor din mediul rural sau de la marginea oraşelor; unii medici vin de la pensie, alţii îşi depun demisiile, unii politicieni propun cadrelor medicale ”bonusuri”, alţii, sancţiuni; fermierii muncesc pentru ca noi să avem mâncare, dar sunt pe punctul de o arunca pentru că nu are cine să o valorifice; unii se gândesc la viitor, la economia României, alţii fac calcule electorale… Lume.

Când aveam şansa să fim mai uniţi, suntem din ce în ce mai divizaţi. Nu la televizor, nu în spaţiul virtual. În România reală. (Mioara Vergu-Iordache)