Grădina cu bolarzi

Din seria românii fac lucruri trăsnite, am ales să vă fac cunoscută inventivitatea bucureşteanului. Adică a locuitorului care nu mai poate merge în siguranţă pe carosabil şi nici pe trotuar. Mica industrie a lui Videanu, fost primar al Capitalei şi proprietar al unor fabrici de borduri, este cunoscută. Mai mult, schimbarea bordurilor la un an sau chiar mai repede în unele cazuri este şi ea o experienţă trăită de toţi bucureştenii şi o metodă de îmbogăţire pentru edilii care i-au urmat. După moda schimbării bordurilor încă bune s-a născut moda bolarzilor. Această modă a cunoscut şi ea mai multe etape. Întâi au apărut bolarzii de cauciuc. Ei delimitau carosabilul de trotuar. Delimitarea nu a ţinut mult fiindcă orice şofer certat cu bunul simţ putea urca şi parca maşina pe partea dedicată pietonilor. Bolarzii de cauciuc se îndoiau sub greutatea maşinii şi apoi reveneau la forma iniţială. Autorităţile, văzând că nu e chip să se înţeleagă cu proprietarii de maşini, au trecut la nivelul următor. Bolarzi de metal, îmbrăcaţi în plastic. Fără succes a fost şi acest tip de coabitare. Bolarzii sufereau deteriorări masive şi maşinile erau parcate tot pe trotuar. Soarta celor care despărţeau benzile de circulaţie a fost şi mai crudă. Au sfârşit toţi precum dinţii rupţi ai unui boxeur. A treia fază a bolarzilor este reprezentată de bilele metalice şi stâlpişorii de piatră. În ei se rupe tot ce mişcă neregulamentar, dar au, din păcate, o mică problemă. Sunt prea puţini, în raport cu trotuarele invadate de maşini. Aşadar, gardurile masive de fier, bolarzii bile şi pietre sunt cei care ţin răul departe de pieton şi chiar de şoferii cinstiţi. În această nebunie urbană cu poluare maximă dată de şantiere, de gropile de gunoi de la periferie, de zonele industriale şi de maşini ce produc o toxicitate imensă pentru cetăţenii Oraşului lui Bucur, cu poluare fonică ce depăşeşte cu mult limita admisă, cu şoferi recalcitranţi şi pietoni resemnaţi mi-a fost dat să văd un lucru minunat. Pe Şoseaua Pantelimon, spre capăt, într-o parcare nouă, construită de primărie, am văzut cum un iubitor de natură şi-a amenajat o grădiniţă într-un colţ al acesteia. Lăudabilă iniţiativă, în contextul aproape inexistentului spaţiu verde din Capitală, doar că omul de bine a făcut şi un lucru rău. A rupt câţiva zeci de bolarzi din etapa a doua, adică pe cei făcuţi din plastic şi metal pe interior, şi a încropit un gărduleţ de toată frumuseţea grădinii de poveste din Pantelimon. (Ciprian C. VASILESCU)