Fantoma Fabricii de oţet

Au trecut 30 de ani de la evenimentele din ’89. În această perioadă s-au şters de pe harta Capitalei numeroase clădiri, construcţii civile şi industriale. Suntem mai săraci ca arhitectură şi istorie. Unele locuri nu mai păstrează nimic din felul în care au arătat, începând cu antebelicul, apoi traversând interbelicul şi supravieţuind miraculos în comunism. Am terminat Şcoala gimnazială nr 50, din proximitatea zonei Obor, şi, deşi au trecut 27 de ani de atunci, asociez primii paşi spre şcoală cu o multitudine de mirosuri. Unele mai pregnante, precum cel de oţet, altele dulci, chiar fermecătoare, precum cel de nuga cu nucă şi covrigi calzi. Asta pentru că în drumul meu spre şcoală treceam invariabil pe strada Titu Maiorescu, pe lângă o mare fabrică de oţet, care avea undeva în curte şi o făbricuţă de dulciuri.
La numărul 15, din clădirile gri-murdar tăbărau în stradă întâi mirosurile de vin, apoi cele de vin oţeţit, apoi cele de oţet. Imediat urma partea cea mai frumoasă. Chioşcul cu tejghele de metal şi geamuri luminoase. Dacă obloanele erau trase, era semn bun. În ghiozdanul meu intrau fără şovăire o nuga cu nucă şi doi covrigi calzi. Spre sfârşitul anilor ‘ 80, prima care a dispărut a fost nugaua. Era penurie de zahăr. Nuca se găsea greu, chiar şi la piaţă. Apoi au dispărut covrigii. Făina devenise şi ea un lux. Totuşi, chiar şi în ultimul an al regimului Ceauşescu, la chioşc încă se vindeau câteva produse, printre care şi sărăţele. Când se vindea oţet, oamenii, care ştiau cât de greu se găseşte materia primă pentru aprovizionarea de toamnă, se aşezau la coadă şi aşteptau ore bune. Şi nu orice oţet, ci unul de calitate, făcut din vin sută la sută. Doar aici se găsea, la fabrica de pe strada Titu Maiorescu, aflată între străzile Ion Maiorescu şi Vaselor (cu o ieşire şi-n Vaselor), în zona Moşilor-Mihai Bravu.
M-au năpădit atâtea amintiri şi mirosuri plăcute din copilărie, când am păşit întâmplător prin aceste locuri, încât am decis să dedic o pagină acestui edificiu industrial al Bucureştilor ras de pe faţa pământului, de cupa excavatoarelor.
Apropierea de locurile dragi din trecut a fost azi, după trei decenii, o mare dezamăgire. Am găsit doar fantoma Fabricii de oţet, care bântuia prin gropi comune aşteptând de la zi la zi să se înalţe un ambiţios proiect imobiliar. Potrivit Planului Urbanistic Zonal, aici se intenţionează ridicarea a două clădiri mari cu cinci etaje într-o zonă de case cu înălţime maximă parter plus două etaje. Mai mult, pentru construirea celor două clădiri, au fost culcate la pământ 11 construcţii aflate pe terenul respectiv.
Despre cele două clădiri, care vor apărea mai devreme sau mai târziu, se vorbeşte din 2016. În ele vor fi amenajate 158 de apartamente, dar şi spaţii comerciale la parter, pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi. De asemenea, în subteran, va fi construită şi o parcare cu 173 de locuri, iar pe 1.351 metri pătraţi vor fi amenajate spaţii verzi. În curând se vor împlini patru ani de la dărâmarea vechilor construcţii, iar proiectul pare îngheţat. Treptat, a devenit pericol public. Şantierul nu a fost bine delimitat, iar elevii Şcolii gimnaziale Maica Domnului (fostă 50), care treceau pe strada Titu Maiorescu, în dreptul numărului 15 riscau să se accidenteze. Acum, un gard fără prea mare stabilitate îngrădeşte şantierul şi adânceşte misterul. Înadins un troler a fost abandonat la limita şantierului. Din el au fost înşirate savant haine, mai mult de damă. Articole intime sau mai puţin intime erau întinse în lungul gardului, ca şi cum cineva grăbit a încercat să scape de marea nenorocire cu miros de oţet.
Prin anii ‘90 fabrica încă mai producea… dar la capacitate redusă şi doar oţet… Din ce în ce mai puţin, până a fost băgată în faliment. De stat. Secţiile de dulciuri au fost închise, iar clădirile închiriate unor arabi, care au desfăşurat diferite activităţi de producţie (unii au continuat producţia abandonată de stat, folosind utilajele vechi).
Din păcate, la începutul anilor 2000, fabrica s-a închis complet. La jumătatea anilor 2000 a avut loc un incendiu puternic în fosta fabrică, după o reţetă clasică folosită şi în cazul Fabricii de Pâine de pe fostul amplasament al Morii lui Asan. De la incendiul respectiv, clădirea principală, dar şi anexele au început să se degradeze din ce în ce mai tare.
Din toate câte au fost… rămăşiţele (devenite pericol public) au dispărut în 2016, când secerarea lor s-a realizat „cinstit” după o altă reţetă cunoscută în România ultimelor trei decenii, ca să facă loc viitorului ansamblu rezidenţial. Ca o sfidare peste timp au rămas în picioare două dintre porţile masive ale fostei Fabrici de oţet şi cel mai probabil intrarea în clădirea administrativă. O uşă din alte vremuri, mult mai îngăduitoare cu omul, mâncată de intemperii, ce nu se lasă dusă. Uşa a rămas încadrată de simbolul incontestabil al prosperităţii, frunza de viţă-de-vie, şi de literele metalice ale străzii şi numărul la care se găsea cândva Fabrica de oţet. Ca un miracol, am descoperit şi chioşcul fericirii mele de copil, mai corect spus, faţada chioşcului, la care în urmă cu aproape 30 de ani apărea faţa radioasă a vânzătoarei de nuga şi de covrigi calzi…
Azi doar fantoma fabricii, printre puţinele din România care mai fabricau oţet după metodele vechi şi sănătoase, se mai arată când şi când la geam… Ciprian C. VASILESCU