Odilia ROŞIANU,
director al Editurii Fundaţiei România de Mâine:
Scopul cărţilor este de a educa, de a informa, de a-i transforma pe cititori în oameni care gândesc
Stimată doamnă director Odilia Roşianu, editura pe care o conduceţi este specializată în publicarea lucrărilor cu caracter didactic. Cum trec prin filtrul editurii manualele, cursurile, celelalte lucrări dedicate studenţilor Universităţii Spiru Haret şi nu numai?
O editură, în general, este constituită dintr-o echipă formată din redactori, corectori şi tehnoredactori. Fiecare dintre ei are un rol bine precizat şi esenţial în finalizarea unei cărţi. Şi în cazul Editurii Fundaţiei România de Mâine avem de-a face cu aceeaşi structură, bineînţeles. Redactorul se ocupă de fond, dacă putem să spunem astfel, iar tehnoredactorii, de forma volumelor apărute. Filtrul editurii este obligatoriu pentru orice material tipărit. Niciodată un autor nu-şi poate corecta singur ceea ce scrie, deoarece fluxul ideilor nu-i permite să vadă tabloul complet, în cele mai mici detalii. De aceea, redactorul trebuie să aibă un ochi de vultur, pentru a sesiza atât greşelile de scriere, dar şi cele de stil (repetiţii, fraze confuze, topică defectuoasă). Cu atât mai mult, este necesar acest tip de atenţie în cazul lucrărilor dedicate studenţilor, având în vedere că aceştia trebuie să înveţe după materialele scrise de profesorii lor.
Statisticile arată că studenţii preferă cartea în format electronic în locul manualului tipărit. Este doar o conjunctură?
Suntem în secolul XXI, într-o continuă evoluţie tehnologică şi, ca urmare, cartea trebuie să aparţină şi ea capitolului „progres”. Sigur, mulţi dintre noi, cei care am crescut cu mirosul hârtiei, al cernelurilor tipografice, cu gestul de a răsfoi paginile, dorim să rămânem cantonaţi între reperele vieţii de până acum, dar nu putem nega avantajele dezvoltării, indiferent de domeniul ei. Tinerii, după cum se poate observa în fiecare clipă, preferă să opereze cu „dispozitive”, iar cartea, pentru a-i atrage, este necesar să se încadreze şi ea în aceeaşi categorie. Fie că vorbim de laptop, calculator, tabletă, telefon sau Kindle, aparatele vor fi preferate din ce în ce mai frecvent pentru lectură, informaţie etc. În cazul cursurilor şi al tuturor materialelor utilizate în procesul de învăţământ, consider că „electronizarea” este foarte utilă şi, referitor la întrebare, sper să nu fie doar o conjunctură, ci să devină un obicei, mai ales că în cazul cărţilor electronice există, mai nou, şi posibilitatea de a face însemnări, notiţe ş.a.m.d. Editura noastră s-a aliniat rapid la această direcţie, multe dintre ghidurile şi cursurile Universităţii Spiru Haret apărând deja în format electronic.
Credeţi că „obiceiul” de a citi va dispărea sub asaltul mediului online?
Până la urmă, în orice epocă, opţiunea de a citi a aparţinut fiecăruia. Fie că a fost vorba de apariţia radioului, televizorului sau a internetului, oamenii au decis singuri ce să facă în timpul lor liber. Totuşi, dacă primele două de mai sus presu-pun un rol pasiv, de simplu ascultător/spectator, mediul online este viu şi depinde de fiecare ce va face cu oferta uriaşă a acestuia. Poate, inclusiv, să citească nenumărate cărţi în mediul online. Prin urmare, nu asaltul respectivului canal ar avea un efect negativ asupra lecturii, ci tot modul de a gândi al oamenilor, indiferent de vârstă.
Părerea generală este că un manual are ca scop doar transmiterea informaţiilor cu caracter tehnic. Totuşi, vă preocupă ţinuta grafică a lucrărilor?
Aşa cum spuneam la început, echipa unei edituri cuprinde obligatoriu un grup de tehnoredactori profesionişti, iar Editura Fundaţiei România de Mâine nu face excepţie. Este important cum arată fiecare pagină, fiecare copertă, fiecare tabel sau grafic din cuprinsul lucrărilor. Acest aspect al activităţii editoriale se datorează în exclusivitate tehnoredactorilor. Până la urmă, aspectul, chiar dacă e vorba de oameni, de case, de haine sau de cărţi, obiectul discuţiei noastre, contează enorm – el te poate atrage sau te îndepărtează. Cursurile nu numai că nu pot ignora chestiunea imaginii, dar este şi indicat să fie cât mai atractive pentru studenţi. N-avem ce face: forma este câteodată chiar mai importantă decât fondul, reprezintă „cârligul” care trezeşte curiozitatea, dincolo de dorinţa de a învăţa.
Este simplu sau complicat să conduci o editură de nişă? Vă gândiţi la creşterea vizibilităţii, inclusiv prin cooperare internaţională?
Sinceră să fiu, nu-mi place deloc verbul „a conduce” şi, de aceea, am precizat că este vorba despre o echipă, în care fiecare dintre noi are precizate rolul şi locul. În ceea ce priveşte caracterizarea editurii noastre ca fiind „de nişă”, nu pot fi de acord cu această încorporare. Ar fi valabilă încadrarea dacă editura ar publica numai cursuri, ghiduri şi altele asemenea lor. Or, acest fapt nu este valabil în cazul nostru. Titlurile apărute includ domenii precum filosofie, istorie, psihologie, lingvistică, memorialistică, interviuri, monografii, albume de artă, arhitectură şi altele. Noi nu ne adresăm calităţii de student a potenţialului cititor, ci aceleia de „învăţăcel”, doritor de a descoperi, de a acumula cunoştinţe şi idei, de a se întreba şi a căuta răspunsuri. În această categorie intră, teoretic, orice fiinţă umană – toţi suntem (sau ar trebui să fim) „învăţăcei” până în ultima clipă a vieţii. Volumele publicate la Editura Fundaţiei România de Mâine, aparţinând sau nu colecţiilor noastre, garantează împlinirea acestor nevoi intelectuale. Mai mult decât atât, am iniţiat o colecţie de carte pentru copii, intitulată sugestiv Copilărie fericită, tocmai pentru a atrage şi generaţiile viitoare de cititori, precum şi pe părinţii lor. Din toate aceste motive nu consider că suntem „de nişă”.
Sigur, pentru că a venit vorba despre vizibilitate, unei edituri care nu se încadrează la categoria „comercial” îi este greu din acest punct de vedere. Inclusiv la târgurile naţionale de carte s-a ridicat de nenumărate ori problema discriminării permanente dintre editurile mici, mijlocii şi mari, cele din urmă beneficiind dintotdeauna de tarife mai bune pe metru pătrat, iar cele dintâi rămânând prizonierele unui spaţiu mai mic şi mai îndepărtat, câteodată dificil de accesat de către vizitatori. Totuşi, nu ne putem plânge – persoanele interesate cu adevărat de carte, de noutăţi editoriale, de diversificarea opţiunilor ne găsesc de fiecare dată şi suntem bucuroşi să putem discuta cu ele.
O altă metodă pentru a deveni mai „vizibili” este şi site-ul nostru înnoit în 2017 – www.editurafrm.ro –, care include şi magazinul online, de unde se achiziţionează mai lesne volumele publicate la noi.
În ceea ce priveşte cooperarea cu edituri din străinătate, deja am iniţiat o colaborare cu Editura Teseo din Italia. La cea mai recentă ediţie a Târgului de carte Gaudeamus, a fost lansat volumul Ca frunzele în vânt, scris de un grup de autori coordonat de Pierluigi Diotaiuti şi Stefano Amodio (Come foglie al vento, titlul original), iar în luna martie vom fi prezenţi la Roma pentru lansarea ediţiei în italiană a cărţii România în zodia cocoşului de foc de Mircea Coşea, apărută la editura noastră în 2017.
Aţi amintit despre colecţiile publicate la Editura Fundaţiei România de Mâine. Aţi putea să daţi detalii despre acestea?
Cred că iniţierea, urmărirea, completarea şi finalizarea unor colecţii de carte reprezintă paşi importanţi şi valoroşi într-un plan editorial care se respectă. De aceea, amintesc cu o deosebită plăcere acest segment al activităţii editurii, mai ales că respectivele colecţii conţin volume semnate de autori cu experienţă recunoscută în domeniul lor de cercetare.
În portofoliul nostru există, deocamdată, următoarele colecţii: Studii şi eseuri de filozofie, paradigme ale cunoaşterii umane, Probleme economice fundamentale, Multilingvism şi culturi în dialog, precum şi cea dedicată formării României Mari, cuprinzând studii şi analize istorice, dar şi portrete ale unor români de seamă – Centenarul Marii Uniri.
Consideraţi meseria de editor, latura sa antreprenorială, o aventură în ziua de azi? Ce le răspundeţi celor care sugerează că o editură universitară nu este preocupată de competitivitate?
Îmi pare rău, dar pentru mine competitivitatea se situează pe un loc modest, comparativ cu educaţia în sine. Nu mi se pare necesar să te afli permanent într-o cursă contracronometru (sau pentru bani), în care, musai, trebuie să te situezi pe un loc fruntaş. O editură, în general, nu numai universitară, trebuie să fie preocupată de calitatea volumelor care ajung la tipar purtând numele ei, deoarece scopul cărţilor este de a educa, de a informa, de a-i transforma pe cititori în oameni care gândesc. Implicit însă, atunci când calitatea este prezentă, asociată, fireşte, cu o expunere bună şi cu o publicitate pe măsură, va rezulta şi „cantitatea”, reprezentată de numărul exemplarelor vândute, se vor „produce” şi banii. Dar nu banii trebuie să fie pe primul loc în modul de a coordona o editură, chiar dacă aspectul material nu trebuie ignorat.
Da, orice editură se încadrează în categoria „aventură”, în special când România nu ocupă deloc o poziţie de frunte la capitolul „lectură”, ba chiar dimpotrivă. Şi ca orice aventură, presupune un risc. În cazul editurii noastre, o editură universitară, suntem preocupaţi de competitivitate, însă de una a spiritului, în primul rând.
Vă mulţumesc şi vă doresc succes!
Mulţumim şi noi pentru atenţia acordată unei activităţi mai puţin vizibile, poate, pentru publicul larg, dar extrem de importantă prin ceea ce presupune. (Dragoş CIOCĂZAN)
Numărul 808
