Echipa de Robotică a României Autovortex la cumpăna dintre ani

Începutul noului an se dovedeşte a fi unul extrem de bogat în evenimente pentru Echipa de Robotică a României Autovortex, recent revenită de la Competiţia regională de robotică din Rusia. Evenimentul s-a derulat în perioada 21-22 decembrie 2019, la Sankt Petersburg. Interesant este că, deşi competiţia ar fi trebuit să fie una internă, organizatorii au acceptat şi şase echipe din România. Strategia Echipei de Robotică a României Autovortex a fost să participe cu doi roboţi, în jurul fiecăruia fiind câte 15 membri. Celelalte patru echipe au fost compuse din liceeni români, două echipe de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, echipa Liceului Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti şi Delta Force, echipa arădeană de robotică de la Liceul Naţional de Informatică Arad. Aşa cum ne-a obişnuit, Autovortex a reuşit să intre în finală şi să lupte pentru marele premiu. Este o mare performanţă ca din cele 20 de echipe, 14 ruseşti şi 6 româneşti, unul dintre cei doi roboţi concepuţi special pentru această competiţie să intre în marea finală.

Înainte de a devoala rezultatul finalei, vă prezint discuţia cu Ionuţ Panea, coordonatorul Echipei de Robotică a României Autovortex, dar şi cu câţiva membri ai echipei, despre contextul în care s-a derulat evenimentul.

Reporter: Cum aţi ajuns să participaţi la o Competiţie de robotică, faza regională, din Federaţia Rusă şi, mai exact, ce aţi descoperit la vecinii de la Est, la aproape 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice?

Ionuţ Panea: Eu am mai fost la ruşi, la Moscova şi la Soci, dar nu ajunsesem în Sankt Petersburg, locul desfăşurării competiţiei de la finele anului 2019. Sincer, mă aşteptam să găsesc o atmosferă mai deschisă, mai apropiată de cea Vestică, doar că am găsit ceva diferit faţă de ce speram să fie. Moscova este mult mai cosmopolită. Oraşul care a găzduit competiţia de robotică este unul foarte aglomerat, mai mult decât Bucureşti. Sunt ore de vârf în care toţi pleacă cu maşinile de acasă spre serviciu şi, pentru o distanţă de 30 de minute, aşa cum aveam noi de străbătut de la locul cazării la cel al desfăşurării competiţiei, am făcut două ore în preziua concursului. E adevărat că ne-am intersectat şi cu traseul preşedintelui Putin! A fost imposibil să ajungem în ziua aceea. Ne-am luat măsuri de siguranţă să ajungem la timp în ziua concursului, dar până acolo am avut parte de o serie întreagă de aventuri. Toată plecarea a fost marcată de peripeţii. Organizatorii ne-au invitat foarte frumos să participăm la concurs şi ne-au asigurat că nu este nevoie de viză pentru Sankt Petersburg, motivând că, mai nou, în zonă este necesară doar o viză electronică. Ne-am bucurat că am scăpat de stres, dar stresul s-a accentuat când am aflat cu cinci zile înainte că, doar pentru escala de la Moscova din aeroport, suntem obligaţi să avem viză. Autorităţile române ne-au ajutat şi ne-au făcut vize de urgenţă, lucru la care, sincer, nu mă aşteptam. Lucrurile au mers bine, dar ne-a afectat psihic. Alergătura după acte ne-a mâncat din perioada de antrenament. La competiţie am participat pe cele opt locuri păstrate pentru echipele internaţionale, din care, am fost noi, cu doi roboţi, şi alte patru echipe de liceeni tot din ţara noastră. Am intrat în semifinală şi în finală făcând o alianţă cu echipa Liceului Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti. Trebuie să menţionez că cei doi roboţi ai echipei noastre au fost gata cu patru, cinci zile înaintea plecării. Doar unul dintre ei era conceput de cel mai bun programator al Echipei de Robotică a României Autovortex. Atmosfera de acolo a fost apăsătoare, fusul orar era altul, frigul, toate acestea au contribuit la slăbirea şanselor noastre. Concursul s-a desfăşurat într-un spaţiu universitar, un fel de Politehnică a noastră; şi acolo am avut probleme la intrarea cu maşinile, aşa cum avem şi aici. Au fost şi câţiva membri noi ai echipei. Ne-am suprapus cu Crăciunul din România, căci ne-am întors pe 26 decembrie din Rusia şi nu mi-a venit să cred că părinţii membrilor au acceptat ca aceştia să meargă în Rusia într-un număr atât de mare. Nu am mai fost niciodată plecaţi cu 30 de copii la o competiţie de robotică. Am amintit toate aceste aspecte ca să înţelegeţi contextul plecării, dar mai ales ce s-a întâmplat în finală, unde am avut parte de un lucru neplăcut. Cineva ne-a deconectat robotul pentru 20 de secunde în care nu am mai putut juca şi am pierdut la diferenţă de un punct, respectiv, câştigătorii locului 1 au obţinut 81 de puncte şi noi am pierdut cu 80.

Catrinel Amariei, clasa a X-a Colegiul Naţional Mihai Viteazul, membru Autovortex: Ce m-a impresionat la ruşi? În primul rând arhitectura şi curăţenia din Sankt Petersburg. Am plecat cu ideea că sunt mult în urma noastră, deci am avut un şoc. Hermitage Museum este un vis! A fost prima competiţie din acest sezon. Un prim contact în urma căruia am putut să facem o analiză pentru viitor. Ce a mers, ce nu a funcţionat, ce trebuie schimbat pentru următoarele competiţii de robotică. Fiindcă februarie şi martie sunt luni cu mare încărcătură pentru noi. Urmează First Tech Challenge Romania, respectiv, faza regională: 7-9 februarie, la Cluj-Napoca, 21-23 februarie, Timişoara, 6-8 martie, Iaşi, şi 20-22 martie, Bucureşti. Ce mi-a displăcut? Faptul că s-a produs această nedreptate. Am ajuns în finală alături de Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, luptând împotriva a două echipe de ruşi. Finala a constat în trei meciuri. Primul meci a fost câştigat de noi, al doilea a fost câştigat de ei, la al treilea, după cum aţi aflat, s-a produs deconectarea pe ultimele 20 de secunde. Nu am mai putut face nimic. Efectiv, robotul şi-a pierdut toate comenzile. Era blocat cu un cub în el.

Reporter: Cine se face vinovat pentru această deconectare?

Catrinel Amariei: Ruşii, evident!
Ana Lipianu, clasa a XI-a, Colegiul Naţional Sfântul Sava, membru Autovortex: Vă explic eu cum a fost posibil. Robotul nostru este controlat prin două telefoane. Unul este montat pe robot, celălalt este la noi şi este folosit ca o telecomandă. Telefonul de pe robot are codul. Cele două telefoane comunică prin WI-FI. Cineva, „nu ştim cine”, a intervenit prin WI-FI şi a controlat robotul nostru. Noi am găsit adresa IT de unde s-a dat comanda de blocare şi am semnalat juriului, doar că ei au considerat că trebuia să îi anunţăm în timpul meciului. Cu alte cuvinte, au refuzat reluarea finalei şi am pierdut. Am muncit foarte mult să câştigăm, însă totul a fost potrivnic. Inclusiv lipsa de logistică a organizatorilor. Competiţia a avut loc într-un fel de amfiteatru şi se putea urmări şi de la al treilea etaj, unde eram noi stabiliţi. De acolo, trebuia să fugim cu robotul în braţe până jos, pe scări, până la arenă, fiindcă cele două lifturi erau veşnic blocate şi am fi întârziat.
Corina Grec, clasa a X-a, Şcoala Centrală, membru Autovortex: Eu am fost recrutată în echipă anul trecut, în luna noiembrie, în urma unui examen destul de complicat. Apoi am fost selectată pentru plecarea în Rusia. Am aflat de Autovortex din 2018, mă pasiona robotica, dar nu ştiam programare, nici mecanică, am aşteptat campania de recrutări din 2019. Am venit. Am dat examen şi am intrat în urma examenului scris şi sunt membru al echipei. Rusia a însemnat pentru mine o pregătire temeinică, mai ales pe partea de mecanică, la programare nu mă pricep. Am ajutat cu ce am putut.

Ionuţ Panea: Participarea noastră în Rusia a avut loc în condiţiile în care şi România are o Competiţie Naţională de Robotică, dar, ca şi la ei, are întâi faza regională. Ruşii au venit la noi şi ne-au invitat apoi la ei. În urma participării noastre în Rusia, după obţinerea locului al II-lea la faza regională, suntem calificaţi pentru faza naţională a lor şi trebuie să le dăm un răspuns, dacă vom participa sau nu. Sincer, după incidentul din finală, nu prea cred că vom merge mai departe la ei. Avem un concurs în Coreea de Sud, la începutul lunii februarie, după care se preconiza un concurs în Israel, dar nu vom merge nici acolo fiindcă a debutat acest conflict între Iran şi America, apoi ar mai fi unul în Africa de Sud. Nu ştim încă dacă vom merge, dar vestea bună a anului 2020 este că o să mergem în India. Sunt costuri mari, riscuri mari, dar cred că o să participăm la competiţia din India, având în vedere că suntem singura echipă străină invitată. (Ciprian C. VASILESCU)