Universitatea Spiru Haret continuă să extindă cooperarea internaţională prin iniţierea unor parteneriate cu instituţii de învăţământ sau de cercetare ştiinţifică. În acest context, în luna mai a anului 2019, a fost semnat Protocolul de colaborare cu Institutul TESEO din Italia. În baza acestui protocol, profesorul Stefano Amodio, preşedinte al Institutului TESEO, a făcut pe data de 23 mai o vizită la Institutul de Cercetare Ştiinţifică al Universităţii Spiru Haret. Cu ocazia vizitei, a fost extinsă aria de colaborare cu organizaţiile din cadrul grupului Universităţii Spiru Haret, a Fundaţiei România de Mâine.
Stefano Amodio: Primul pas al unei deschideri a învăţământului universitar românesc către mediul academic european, în care Universitatea Spiru Haret va avea un rol extrem de important.
Domnule profesor, încep prin a vă adresa mulţumiri pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Multe dintre ideile prezentate în volumul Ca frunzele în vânt, Flexibilitatea muncii, lansat astăzi la Târgul Gaudeamus, sunt considerate abordări de mare curaj, aproape revoluţionare, în Italia. Credeţi că acestea pot fi extinse şi în mediul economic al altor state UE, printre care şi România?
Cu siguranţă, da. Şi mă refer în primul rând la ţările cu limbă şi cultură neolatină, pentru că aceste cinci importante culturi (Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi România) formează o comunitate de naţiuni cu mentalităţi şi atitudini comportamentale aproape identice. În consecinţă, teoriile expuse în lucrarea noastră sunt aplicabile în egală măsură în România, ca şi în restul ţărilor latine. Mai mult decât atât, aceste teorii pot fi aplicate şi transpuse în practică şi în ţările limitrofe României, unde trăiesc numeroase comunităţi româneşti. Mă refer în special la Modova şi nordul Bulgariei. Trebuie să admit, însă, că multe dintre proiectele teoretizate în lucrarea noastră sunt mai greu de asimilat în spaţiul germanic sau în cel anglo-saxon, tocmai din cauza unor notabile diferenţe culturale şi de abordare.
Se vorbeşte mult despre similitudinea mentalităţilor şi abordării diverselor teme sociale şi economice în România şi Italia, bazată pe trăsăturile şi rădăcinile istorice comune ale celor două naţiuni. Credeţi în această teorie?
Între Italia şi România există o mulţime de afinităţi izvorâte din rădăcinile istorice şi culturale comune, dar şi dintr-o îndelungată istorie a relaţiilor comerciale şi economice. În deceniile şapte şi opt ale secolului trecut, cele două ţări au avut schimburi economice extrem de active, ceea ce a avut un impact pozitiv şi asupra relaţiilor culturale care s-au dezvoltat constant, cunoscând o adevărată explozie în anii nouăzeci. Deja nu mai vorbim despre o teorie, ci despre o realitate care nu a făcut decât să pună în practică afinităţile despre care vorbeam. Iar viitorul pare mult mai promiţător decât la prima vedere, pentru că există perspective pe care acum încercăm, prin activitatea noastră, să le creionăm.
În afara acordului de cesiune reciprocă a drepturilor de autor între Institutul Teseo şi Editura Fundaţiei România de Mâine, materializat, iată, prin apariţia volumului Ca frunzele în vânt, Flexibilitatea muncii, există şi alte proiecte comune ale celor două instituţii? Mă gândesc la proiecte ştiinţifice sau de cercetare.
Cu siguranţă, da. Pe lângă continuarea colaborării în domeniul editorial, care va continua şi în perioada următoare, suntem aproape de definitivarea unui proiect comun al unei „şcoli de vară” ale cărei cursuri se vor desfăşura atât aici, în România, cât şi la noi, în Italia. Cursurile vor fi focalizate pe stadiul raporturilor dintre ţările noastre şi pe modalităţile de dezvoltare a acestora, având ca finalitate promovarea conceptului „made in Italy”. Acest proiect se va bucura, pe lângă infrastructura pusă la dispoziţie de instituţiile noastre, şi de sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Italiene, care va fi un partener activ, implicat logistic şi prin acţiuni de consiliere şi formare. Prin această acţiune ne propunem să aducem tineri italieni care să studieze în România, dar şi tineri români ce vor audia cursuri în Italia.
Printre obiectivele parteneriatului se numără şi cooperarea în domeniul Programelor Erasmus, dar şi accesarea fondurilor Uniunii Europene în noua perioadă de programare, care va începe din 2021. Cum vedeţi, concret, materializarea acestei colaborări?
Avem în vedere o dezvoltare continuă a relaţiilor în domeniile pe care le-aţi menţionat. În acest moment suntem în etapa analizelor de oportunitate şi necesitate, care ne vor ajuta să definim direcţiile principale de acţiune, astfel încât debutul anului 2021 să ne găsească pregătiţi pentru a lansa proiecte, programe şi activităţi circumscrise acestor obiective.
Cum poate fi definit omul de astăzi, din punctul de vedere al raporturilor de muncă: preocupat de autoperfecţionare sau mai degrabă interesat de siguranţa locului de muncă şi de propria bunăstare materială?
Este o întrebare dificilă! La noi, în Italia, există o preocupare, o îngrijorare chiar, legată de locurile de muncă bazate pe contracte cu durată determinată, care nu oferă aceeaşi siguranţă ca un loc de muncă pe perioadă nedeterminată şi, pe deasupra, conduc la o scădere a fidelităţii faţă de compania angajatoare şi, de asemenea, la un interes scăzut pentru activităţile de formare profesională. Aceasta este însă o tendinţă originată în evoluţiile recente ale pieţei muncii, în baza experienţelor generate de situaţia raporturilor de muncă în anii şaizeci, şaptezeci şi optzeci. Aş spune că globalizarea este un proces ireversibil pe care nimeni, nici în Europa, nici în restul lumii, nu îl poate evita sau controla. Se poate considera că, în cel mult 15 ani, economii precum cele ale Indiei, Braziliei sau Rusiei, pentru a nu mai vorbi despre cea a Chinei, un gigant al economiei mondiale, vor avea creşteri uriaşe ale marilor lor sectoare industriale. În aceste economii, concepţia despre locul de muncă sau despre siguranţa angajatului este total diferită de abordările noastre, europene, mai ales printr-o tratare autoritaristă şi limitativă a aspectelor legate de câştigul personal, confortul şi siguranţa locului de muncă, fiind mai degrabă axate pe fidelitatea faţă de angajator, ceea ce, într-o anumită măsură, le face mai competitive, mai ales prin scăderea costurilor şi a cheltuielilor pentru asigurarea securităţii muncii. În consecinţă, va trebui să regândim modalităţile prin care ne „vindem” pe noi înşine, ca forţă de muncă, pentru a ţine cont de aceste realităţi. Cu cât vom face mai repede acest pas, cu atât vom avea mai multe şanse de adaptare la schimbările economiei mondiale şi vom face faţă competiţiei pe piaţa internaţională a muncii.
În cele câteva luni care au trecut de la iniţerea colaborării, v-aţi putut forma o opinie despre învăţământul superior românesc, în general, şi în particular despre Universitatea Spiru Haret? Care ar fi aceasta?
Fără îndoială, am analizat sistemul românesc de învăţământ superior, despre care am înţeles că este supus unor relativ dese schimbări de paradigmă, dar face şi eforturi de a se plasa în context european şi internaţional, prin acţiuni de creştere a vizibilităţii şi competitivităţii. De aceea, ne propunem ca anul viitor sau în cel mult un an şi jumătate să iniţiem cursuri dedicate studiului limbilor naţiunilor din Europa de Est, unde cursanţii să poată studia, pe lângă tradiţionalele limbi de aşa-zisă circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, germană) şi limba română, ca prima limbă, având ca alternativă limba poloneză sau limba rusă. Astfel, tineri italieni vor veni în România, vor studia limba română, apoi vor aplica pentru obţinerea atestatului de la Colegiul Traducătorilor şi Interpreţilor. Acesta este primul pas al unei deschideri a învăţământului universitar românesc către mediul academic european, în care Universitatea Spiru Haret va avea un rol extrem de important. Apoi, în funcţie de rezultate, proiectul va fi continuat şi va fi extins prin plasarea acestuia în contextul „şcolii de vară” despre care am vorbit mai devreme. În acest cadru, vor fi prevăzute module formative referitoare atât la aspecte ale dezvoltării economice şi comerciale, cât şi la promovarea performanţelor universităţii în mediul academic european.
Stimate domnule profesor, ce v-a determinat să alegeţi colaborarea cu USH, pentru stabilirea unui parteneriat, având în vedere numărul mare de instituţii de profil în România?
Înainte de toate, Universitatea Spiru Haret este prima universitate privată fondată în România, având sedii şi campusuri în mai multe oraşe importante ale României. Numai în Bucureşti există trei arii principale de desfăşurare a procesului educaţional şi alte câteva spaţii de învăţământ conexe. Am mai fost atraşi, totodată, de numărul mare de facultăţi şi specializări, dar şi de prestigiul de care se bucură această universitate în mediul academic european şi în alte spaţii culturale ale lumii. Ceea ce a avut, însă, un rol hotărâtor şi a determinat decizia noastră – suntem onoraţi să o spunem! – a fost calitatea impecabilă a oamenilor pe care i-am cunoscut şi preocuparea lor pentru o continuă perfecţionare a programelor de învăţământ şi străduinţa lor continuă de aducere la zi a metodelor de predare.
Vă mulţumesc încă o dată pentru excepţionala dumnea-voastră disponibilitate!
Vă mulţumesc şi eu şi sper că răspunsurile mele vor fi pe măsura aşteptărilor cititorilor revistei dumneavoastră! (Dragoş CIOCĂZAN)
Numărul 808
