Herculane… Băile deznădejdii

Cu câtă speranţă am pornit spre Băile Herculane, despre care ştiam numai lucruri bune. A fost o mândră staţiune, vestită cândva pentru apele sale termale, dar toată această minunăţie este îngropată, de aproape trei decenii, în nesimţire, delăsare şi interese meschine. Istoria locului este extrem de bogată.
Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele staţiunii au fost puse în anul 102 d.Hr. de împăratul Traian. Romanii sunt cei care au introdus aici cultul balnear preluat de la greci, pe care apoi l-au dezvoltat. Numele staţiunii, care vine de la zeul Hercules, Heracles la greci, fiul lui Zeus şi al reginei Alcmene, este consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii şi al echilibrului între forţa fizică şi cea spirituală. Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente şi statui, închinate zeilor  Hercules,  Esculap şi  Higeea. Totuşi, atestarea documentară a staţiunii datează din anul153 d.Hr, fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”. În perioada civilizaţiei romane, staţiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracţie pentru aristocraţia Romei antice. Impresionaţi de excepţionala putere tămăduitoare a apelor sacre de aici, romanii sosiţi în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. După retragerea administraţiei şi armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populaţiilor migratoare, băile au decăzut mult, comparativ cu perioada de strălucire din vremea romană, deşi menţinerea numelui indică faptul că băile au fost folosite în continuare. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare.
După 1718 (Pacea de la Passarowitz), începe istoria modernă şi contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. În 1736, generalul Andreas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădeşte băile şi menţionează existenţa termelor lui Hercules, Higeea şi Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenţa sub actualul Hotel Roman şi acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef şi împărăteasa Elisabeta. În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare.
În urma Primului Război Mondial şi a Tratatului de la Trianon, Banatul şi comuna Băile Herculane au devenit parte a României. După al Doilea Război Mondial, localităţii i s-a acordat statutul de oraş şi, prin Hotărârea numărul 1.016 din 12 octombrie 2011, statutul de staţiune balneară. În perioada comunistă este pentru ultima dată în istorie când perlei turismului balnear i se acordă importanţa cuvenită. Contribuţia extraordinară a factorilor naturali – climat de depresiune intramontană, cu influenţe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale şi hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziţii chimice: sulfuroase, clorurate, calcice, sodice şi oligominerale – au permis staţiunii Băile Herculane nenumărate posibilităţi de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase şi sărate, în vane şi bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalaţii de hidrotermoterapie (şi saună), electroterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren. Din staţiune, se pot face excursii la ruinele Băilor Imperiale Romane, Grota Haiducilor (Peştera Hoţilor), Grota cu aburi, Crucea Albă şi altele.
Aşadar, potenţialul Băilor Herculane este uriaş. Şi apare întrebarea firească: de ce ar fi vrut cineva să transforme staţiunea într-o mare ruină? Fiindcă azi Băile Herculane arată dezolant. Se vor împlini anul acesta trei decenii de la evenimentele din decembrie, iar ultimele investiţii de la Herculane datează din comunism. Se cuvine totuşi să pomenesc aici faptul că, în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcţie a Hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic, astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleaşi condiţii cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. În rest… investiţii s-au făcut doar pe hârtie. Retrocedări, privatizări, vânzări şi cumpărări succesive au făcut ca aproape toate construcţiile din Băile Herculane să se afle într-un veritabil pericol de prăbuşire. Există un vinovat principal. În 2001, politicianul Iosif Armaş a preluat majoritatea spaţiilor de cazare din staţiunea Herculane: mai exact 52 de clădiri. Zahăr contra Băilor Herculane, nu este o poveste dulce, dimpotrivă, este una cu un gust extrem de amar cercetată în 2016 de DIICOT. Iosif Armaş era directorul societăţii Argirom Internaţional şi făcuse rost, ca împrumut, de o cantitate impresionantă din rezerva naţională de zahăr. „Această cantitate de zahăr urma să fie acordată SC Argirom Internaţional, cu drept de vânzare, dar şi cu obligaţia acesteia din urmă de a reconstitui acest stoc pe cheltuiala sa în termen de 180 de zile”, declara Alexandru Florenţa, procuror şef al DIICOT Timişoara, în timpul cercetărilor. S-a dovedit ceea ce ştiau procurorii şi anume că omul de afaceri nici măcar nu a mai returnat zahărul. Cu banii obţinuţi, el a cumpărat, însă, centrul staţiunii Băile Herculane. Potrivit anchetatorilor, una dintre clădirile înstrăinate este cea a vechiului cazino din staţiunea Băile Herculane, ridicată acum mai bine de un secol. În total, ancheta a vizat 22 de persoane. Acuzaţiile sunt de delapidare şi organizarea unui grup infracţional. 30 de milioane de euro, banii statului român, s-au scurs precum cristalele de zahăr. Iar oamenii din localitate se plâng că staţiunea a ajuns o simplă fantomă a ceea ce a fost odinioară. În loc să se îngrijească de revigorarea staţiunii, Iosif Armaş ar fi făcut împrumuturi pentru care a pus gaj clădirile şi apoi le-a pierdut în executări silite. Acum este clar de ce hotelurile au fost lăsate voit să se degradeze şi să acumuleze datorii, pentru a le fi scăzută valoarea. Clădirile au pereţii scorojiţi, zidurile stau să cadă. A urmat falimentul, faliment care nu a ţinut cont de statutul clădirilor, respectiv acela de monumente istorice. Indiferent de perioada cărora le aparţin, indiferent de personalităţile de care îşi leagă numele, clădirile sunt măcinate de timpuri, vreme şi nepăsarea autorităţilor. Cazinoul, vila împărătesei Sisi, Băile Imperiale Austriece Neptun, chiar şi hotelurile comuniste, toate se află într-o degradare accentuată. Simbol al staţiunii şi al prestigiului internaţional, alături de statuia lui Hercule, vila Sisi, de care sunt legate numeroase legende, ridicată la comanda împărătesei, a fost nu doar vandalizată. Din vilă s-a furat tot mobilierul, tablou-rile valoroase din salonul imperial, obiectele de patrimoniu. Până şi ferestrele, cu canate din lemn sculptat şi unele dintre ele din cristal, au fost sparte de mult. Teracotele şi caloriferele unicat – piese de muzeu au dispărut cu totul, la fel şi balustradele unicat turnate din fontă la Viena. Staţiunea a fost în trecut locul de recreere preferat de capetele încoronate ale Europei. De apele dătătoare de sănătate de la Herculane s-au bucurat, aşa cum am menţionat şi mai sus, Maria Tereza, Carol I, Ferdinand I, împăratul Franz Joseph şi împărăteasa Elisabeta de Habsburg. Dar şi marii scriitori şi poeţi ai ţării: Eminescu, Alecsandri, Eliade, Sadoveanu. Azi, cu mare greutate mai ajung la Băile Herculane doar câţiva pensionari, ce speră între două îmbăieri la revitalizarea staţiunii, în timp ce mulţi dintre contemporanii noştri dau fuga la vecinii unguri, care au investit masiv în spa-uri
şi în staţiuni cu potenţial balnear redus faţă de cel al Băilor Herculane. (Va urma) (Ciprian C. VASILESCU)