Se vor împlini în curând trei decenii de când ne-am luat porţia de libertate. Tot de atunci am început să ne înfruptăm cu porţii generoase de mâncare occidentală, orientală şi americană. În paralel, ne-am îndopat şi cu felii zdravene de politică şi democraţie. Azi mulţi dintre noi suntem obezi şi doctori în… politologie.
În numeroase situaţii, magazinul, barul şi farmacia au program nonstop. Asta fiindcă avem nevoi multe, în miez de noapte, pofte şi dureri în tot restul anului. Pe scurt, în trei decenii, România a ajuns să nu mai producă mare lucru, dar are un ritm infernal al consumului. Cu puţin timp înainte de a mă aşeza la calculator să scriu despre tema de azi, am intrat într-un magazin foarte popular al zilelor noastre, de pe o platformă fostă industrială, actualmente plină ochi de corporaţii. Era ora prânzului. Corporatiştii stăteau cuminţi la o coadă kilometrică, aşteptând să ajungă la una dintre cele patru case deschise. Magazinul de faţă, deşi foarte cunoscut în ultimele două decenii pe piaţa supermarketurilor, a fost adaptat special pentru oamenii care muncesc mult şi câştigă foarte bine. Opulenţă şi rafinament la mâncare, pentru toate gusturile, nu şi toate buzunarele. Îmi era foame şi m-am aşezat civilizat la coadă. Deşi rândul mergea repede, printre corporatişti se amestecaseră doi muncitori. Specimene tot mai rare. Unul dintre ei făcea un tărăboi soră cu moartea că nu înţelege în ruptul capului de ce este o singură coadă, dacă sunt patru case deschise. Paznicul i-a explicat, întâi politicos, despre dreptul clienţilor de a alege să se ducă la cele din stânga sau la cele din dreapta, când vor ajunge la bifurcaţie. Omul cu salopetă şi braţe de fier gesticula cu micii din caserolă prin aer şi explica cu năduf că el vrea direct la bifurcaţie, că deja a ales. Trebuie să staţi la coadă! a insistat paznicul magazinului, din ce în ce mai iritat, timp de 5 minute, până când muncitorul celalalt s-a aşezat la coadă şi a ajuns şi el la bifurcaţie. Cam asta e treaba cu alegerile, cu poftele, cu politica şi cu democraţia din România – Nonstop! (Ciprian C. VASILESCU)