• 325.000 de români sunt absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret
• 3 din 4 absolvenţi USH, care au promovat examenul de Licenţă, sunt angajaţi în domeniul pe care l-au urmat pe perioada studiilor
• Detectiv particular este cel mai NOU domeniu de studiu la Colegiul Universitar Spiru Haret
• Descoperă Universitatea Spiru Haret şi fii student haretist de la 1 octombrie 2019! #studentlaUSH
• Vino şi TU la Colegiul Universitar Spiru Haret de la 1 septembrie 2019!
În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, la Universitatea Spiru Haret, cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România, are loc admiterea în anul universitar 2019-2020 la 42 de programe de Licenţă şi 31 de Masterat din cele 14 facultăţi situate în cinci centre universitare: Bucureşti, Constanţa, Braşov, Craiova şi Câmpulung.
Universitatea Spiru Haret funcţionează din anul 1991, fiind recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale prin acreditarea acordată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Agenţia Europeană de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Instituţia a fost înfiinţată şi acreditată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491/9 iulie 2002, care certifică faptul că Universitatea Spiru Haret, acreditată, este „instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ”.
La admiterea în ciclul de studii universitare de Licenţă pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de Bacalaureat sau cu diplomă echivalentă cu aceasta, indiferent de anul absolvirii liceului. Înscrierile au loc la secretariatele facultăţilor din toate centrele universitare din ţară. În Bucureşti, pe lângă secretariatele facultăţilor, mai sunt organizate birouri de admitere în str. Ion Ghica nr. 13, sector 3, parter, şi în sediul din str. Nicolae Iorga nr. 34-36, sector 1, parter – sediul Serviciului Acte de Studii. Birourile de admitere funcţionează de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-18:00, şi sâmbătă, între orele 9:00 şi 12:00.
Oferta educaţională pentru studii universitare de Licenţă este una competitivă şi mereu adaptată cerinţelor de pe piaţa muncii. Ariile de studiu cuprind o paletă largă de specializări precum Ştiinţe Juridice, Informatică, Psihologie, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Ştiinţe economice şi administrative, Limbi străine, Educaţie fizică şi Sport, Medicină Veterinară, acestea având o vizibilitate crescută în momentul de faţă în ofertele comunicate de către angajatori. Astfel, elevii care promovează anul acesta examenul de Bacalaureat, precum şi absolvenţii promoţiilor anterioare au la dispoziţie o varietate de specializări din care pot alege, în funcţie de vocaţia şi abilităţile proprii.
Universitatea Spiru Haret dezvoltă o cultură pro calitate, garantând astfel o educaţie completă pentru actualii şi viitorii studenţi, care beneficiază de oportunităţi precum parteneriate cu mediul de afaceri, colaborări cu universităţi din întreaga lume, participarea în cadrul programelor de tip Erasmus, stagii de practică, activităţi de voluntariat, internship.
Inserţia profesională a absolvenţilor este un criteriu esenţial pentru Universitatea Spiru Haret, de aceea instituţia a reconfigurat în permanenţă planurile de învăţământ şi programele de studii, astfel încât absolvenţii să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi profesionale, valori şi aptitudini, încă din primul an de facultate. Conform Raportului Universităţii Spiru Haret de anul trecut, 3 din 4 absolvenţi care au promovat examenul de Licenţă sunt angajaţi în domeniul pe care l-au urmat pe perioada studiilor. O altă cifră reprezentativă, conform aceluiaşi raport, este că 325.000 de români sunt absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret. Printre cele mai competitive specializări din cadrul celor 14 facultăţi ale instituţiei, potrivit cifrelor înregistrate anul trecut, au fost: Ştiinţe Economice, Drept, Educaţie Fizică şi Sport, Informatică, Psihologie, Management.
*Detalii despre toate programele de Licenţă pot fi accesate pe https://www.admitere.spiruharet.ro/licenta.
12 domenii de Masterat în oferta educaţională a Universităţii Spiru Haret
Conform Declaraţiei de la Bologna (1999), semnată inclusiv de ţara noastră, studiile universitare de Licenţă pot fi continuate prin Masterat; în cazul specializărilor cu o durată de trei ani, continuarea acestora se impune.
Masteratele din cadrul Universităţii Spiru Haret au drept misiune aprofundarea pregătirii specialistului în domeniul ales, astfel încât să-şi formeze abilităţile profesionale şi să facă faţă cu brio provocărilor profesionale, care devin din ce în ce mai complexe.
Oferta educaţională pentru programele de Masterat vizează 12 domenii, precum Informatică, Drept, Ştiinţe Administrative, Ştiinţe ale comunicării, Contabilitate, Finanţe, Management, Marketing, Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Filologie, Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice.
Din anul universitar 2019-2020, vor fi introduse două programe noi de studii universitare de Masterat: Administraţie publică şi management în context european şi Managementul integrat al afacerilor.
*Toate detaliile despre programele de Masterat pot fi aflate de aici: https://www.admitere.spiruharet.ro/masterat.
1 iulie-31 august, perioada de înscriere la Colegiul Universitar Spiru Haret
Patru domenii de top – Sanitar, Producţie media, IT şi Detectiv particular – fac parte din oferta educaţională a Colegiului Universitar Spiru Haret. Instituţia de învăţământ postliceal propune calificări profesionale de succes pe piaţa muncii. Detectiv particular este cel mai NOU domeniu al Colegiului Universitar Spiru Haret şi va funcţiona, după autorizare, în Bucureşti şi Craiova.
Perioada de admitere pentru Colegiul Universitar Spiru Haret este 1 iulie-31 august.
Înscrierile sunt organizate la Bucureşti (domeniile Sanitar, Producţie media, IT şi Detectiv particular) şi la Craiova (domeniile Sanitar şi Detectiv particular).
*Detaliile despre admitere se pot accesa pe www.colegiuluniversitar.spiruharet.ro.
Peste 18.000 de elevi în programul Liceenii
Reamintim că în perioada 11 februarie-28 iunie, Universitatea Spiru Haret a desfăşurat Campania de preînscrieri online, iar viitorii studenţi au putut alege un program educaţional, asigurându-şi din timp statutul de student/masterand USH.
Aceştia, dacă îşi confirmă locul până pe 31 iulie, nu vor mai achita taxa de înscriere. Numărul candidaţilor preînscrişi online a fost dublu faţă de cel înregistrat în 2018.
Valoarea taxei de înscriere la Universitatea Spiru Haret este în acest an de 130 de lei, iar la Colegiul Universitar Spiru Haret este de 120 de lei. Şi în acest an, oferta educaţională a Universităţii Spiru Haret şi a Colegiului Universitar Spiru Haret a fost prezentată elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a în cadrul programului Liceenii, un parteneriat de şase ani cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Începând cu anul acesta, programul a fost extins şi în judeţele Constanţa, Braşov, Argeş, Dolj, Giurgiu. Un număr de 142 de licee au fost vizitate şi peste 18.000 de elevi au aflat despre oferta educaţională a universităţii şi a colegiului în cadrul unor întâlniri interactive la care au participat profesori, studenţi şi absolvenţi haretişti.
Admiterea la statutul de student constă în depunerea dosarului de candidatură (ce include, după caz, formularul de preînscriere), susţinerea probelor de admitere specifice specializării/domeniului ales, obţinerea calificativului de „admis” şi încheierea contractului de studii.Universitatea Spiru Haret menţine legătura cu studenţii, absolvenţii, dar şi cu cei interesaţi de proiectele în care instituţia este angrenată, prin intermediul site-ului www.spiruharet.ro sau a paginii de Facebook: https://www.facebook.com/Universitatea.Spiru.Haret/ şi Instagram. (Departamentul Marketing, Relaţii Publice şi Comunicare, Laura GRIGORE • laura.grigore@spiruharet.ro)