Presa, încotro?!

Eram în documentare la Braşov. Fata Mariei, prietena mea, avea vreo 8 ani. Şi cum stăteam noi de vorbă, ca fetele, Oana a spus ceva extraordinar. Un comentariu al unui copil excepţional. Eu am zis: o să scriu la ziar. Oana m-a privit cu ciudă, lacrimi i-au apărut în ochi şi s-a aşezat în braţele Mariei: „de ce vrea să mă dea la ziar?! Sunt cuminte, învăţ, am dus gunoiul…” În zadar i-am explicat noi că era şi de bine dacă scriam. Oana ştia că „dacă te dă la ziar este de rău!” Şi cam aşa era. Pentru că articolele de „bine” nu prea le mai citea cineva! Eventual, Secţia de presă! Articolele critice erau, ca şi acum, citite şi de marele public. Dar şi produceau efecte! Că nu trebuia să fie întinate idealurile… Sigur, noi, ziariştii, nu ne permiteam să inventăm, ne pre-documentam şi ne documentam cu mare seriozitate. La rândul nostru am fi fost sancţionaţi dacă nu puteam dovedi ceea ce am scris, criticile! În ultima vreme, articolele critice se împachetau frumos, având la vedere câte un şapou laudativ la adresa politicii… De obicei, un copy-paste, un artificiu care producea efectul „ochelarilor de cal” pentru cenzură. Sigur, nu chiar în toate cazurile, dar…

Acum, în majoritate, articolele sunt critice. Şi sunt citite. Şi??? Ce se întâmplă? Nu mai plânge nimeni! Sigur, dacă cel criticat este de la ei, de la adversari – că la noi nu sunt competitori, ci doar adversari! – să se „ia măsuri!”, dacă-i de la „noi” – ziaristul minte.

Sunt, după părerea mea, trei domenii în care moralitatea, profesionalismul, adevărul sunt stâlpii construcţiei sociale: justiţia, presa şi serviciile secrete. Domenii în care nu au ce căuta formalismul, minciuna, superficialitatea, părtinirea, interesul personal, ura, invidia, persiflarea, incultura… Avem nevoie de un punct de sprijin, de informaţii şi judecăţi corecte.

Dacă în cazul justiţiei şi serviciilor secrete îmi exprim dorinţa de cetăţean, în privinţa presei apreciez din interior. Este o profesie de vocaţie. Dacă ţi-ai dorit să ajungi ziarist profesionist ai depus un jurământ, măcar faţă de tine, că vei căuta informaţii, că vei oferi cititorului, ascultătorului, privitorului, din mediul real şi din cel virtual, ştiri care să-i folosească pentru luarea unei decizii, pentru a şti ce se întâmplă în lumea mai apropiată sau mai îndepărtată. Trăieşti din această profesie şi nu ai voie să o întinezi. Nu criticăm copiii pentru faptele părinţilor, dacă ei nu urmează greşelile acestora. Nu scoatem fapte, declaraţii, din context. Nu vrem să avem dreptate! Noi suntem cei care căutăm şi diseminăm informaţii! Nu le inventăm! Ne concurăm, nu ne urâm. Ne admirăm pentru că avem informaţii mai bune, exprimate mai corect, într-o limbă română accesibilă şi armonioasă.

Nu băgăm băţul prin gard! Deontologia nu este o vorbă goală! (Mioara Vergu-Iordache)