Costurile „bunei guvernări”

La disciplinele economice se învaţă despre costuri ale resurselor sau factorilor economici (de producţie, în terminologia mai veche). În principiu, când ne gândim la costuri, facem legătura cu activitatea firmelor. De fapt, costuri sunt pentru toate activităţile umane. Ca persoane particulare, plătim costurile acţiunilor sau inacţiunilor proprii, dar şi erori ale celor care ne conduc. Costurile „bunei guvernări” sunt legate de performanţa de ansamblu a ţării, care se văd în buzunarul cetăţeanului. În cazul României, având în vedere ultimele evoluţii, putem spune că avem ca efecte ale guvernării actuale: scăderea valorii monedei naţionale, inflaţie, dobânzi mari şi limitare a accesului la creditare pentru dezvoltare.

Cum s-a ajuns aici?

Pasul 1. În anul 2015, după 3 ani de guvernare, coaliţia majoritară stabileşte că este nevoie de un Nou Cod Fiscal. Faptul că acelaşi partid de guvernământ a elaborat Codul Fiscal 2003 nu mai avea importanţă. Oricum fusese „ciuruit” prin sute de modificări. Era o soluţie republicarea lui. Dar guvernanţii au dorit un alt Cod Fiscal! Pentru oamenii de afaceri orice modificare radicală a legislaţiei, inclusiv un Nou Cod Fiscal, înseamnă risc economic suplimentar. Dacă ar fi fost o construcţie solidă pentru o perioadă lungă de timp, ar fi meritat riscurile şi disconfortul din 2015. Nu, nu a fost o construcţie solidă! Până la intrarea în vigoare, Noul Cod Fiscal a suferit deja două modificări majore. Nu era vorba de schimbări politice, care să implice o altă filosofie fiscală. Era aceeaşi majoritate care votase Noul Cod Fiscal iniţial.

Varianta actualizată a Noului Cod Fiscal a fost element de propagandă electorală a coaliţiei care l-a elaborat. Obţinând victoria, toată lumea se aştepta ca Noul Cod Fiscal să fie aplicat riguros, cel puţin pe durata mandatului legislativ al celor care l-au aprobat.

Pasul 2. Noul Cod Fiscal, împreună cu alte reglementări aprobate în apropierea alegerilor din 2016 de coaliţia majoritară (de exemplu legislaţia achiziţiilor publice) intră în noul mandat al Parlamentului într-un proces revoluţionar de reformă. Nu este vorba de o revoluţie standard, în care „forma veche” este înlocuită cu „forma nouă”. Nu! Este o revoluţie fiscală continuă. Asemănarea cu terminologia revoluţionară de la începutul secolului XX (bolşevică) nu este întâmplătoare. Psihoza revoluţiei fiscale este susţinută prin declaraţii permanente ale liderilor politici ai guvernării. Am reţinut formularea unui astfel de lider: „ A fost un Cod Fiscal foarte bun cel din 2015, dar în 2018 vom face unul şi mai bun”! Pe lângă firme, cetăţenii se aşteaptă mereu la ceva nou şi rău în domeniul fiscal. Glumele în faţa unor situaţii absurde înconjoară ţara pe Internet şi prin media. Cea mai „frumoasă” a fost „Declaraţiile on-line se depun la etajul 2.”

Pasul 3. Cad două Guverne ale coaliţiei majoritare şi se fac numeroase schimbări de miniştri, mult mai numeroase decât ar fi avut loc la o firmă privată în acelaşi interval. Aproape fiecare nou ministru cu atribuţii în economie introduce modificări la regulile anterioare.

Pasul 4. La sfârşitul lunii decembrie 2018, când managerii companiilor erau deja în concediu de sărbători, Guvernul dă o OUG cu implicaţii fiscale majore chiar de la 1 ianuarie 2019!

Întrebări şi răspunsuri simple la situaţia actuală

Ce reprezintă toate acestea? Risc major economic. Cum se concretizează riscul economic? Prin inflaţie, dobânzi mai mari, scăderea valorii monedei naţionale faţă de diverse valute, pe scurt, costuri ale cetăţenilor.

Putea să fie altfel? Puteam avea alte consecinţe ale etapelor parcurse de actuala coaliţie? Nu. Legile pieţei sunt de neoprit, la fel ca în alte domenii. Dacă dai drumul la un obiect pe geam, acesta se va duce în jos! De ce în alte ţări dobânzile sunt mai mici, inflaţia mai mică, moneda naţională mai stabilă? Pentru că acolo nu a fost revoluţie fiscală continuă timp de 4 ani. În alte ţări, legislaţia fiscală se schimbă la 10 ani. Iar atunci când se schimbă, toţi cei implicaţi ştiu din timp şi îşi pot lua măsuri de adaptare.

Ce se întâmplă de fapt? Majoritatea celor care deţin lei, în scop de investiţie, vor să scape de ei pentru că în România riscă să înregistreze pierderi mari. Nu sunt mulţi doritori să ofere valută ca să cumpere lei. Cine cumpără lei riscă să înregistreze la rândul lui pierderi. Dacă este ofertă mare de vânzare şi cerere mică de cumpărare de lei, ne putem aştepta la altceva decât la prăbuşirea cursului leului?

Cum poate BNR să apere moneda naţională în faţa erorilor guvernamentale? Să vândă din rezerva valutară şi să cumpere lei, iar cantitatea de lei cumpărată să fie scoasă din circulaţia monetară. Dar tot Guvernul a întreţinut o situaţie în care importul este mai mare decât exportul. Cum vor fi plătite facturile de import, dacă BNR nu mai are valută în rezerva ei?

Ce va fi după toate acestea? Vom fi mai săraci, indiferent dacă BNR intervine sau nu!

Dacă BNR intervine, scade rezerva valutară a ţării, parte din bogăţia naţională. Este ca şi cum am da gratis companii naţionale profitabile, rezerve minerale ale subsolului, terenuri etc. Dacă BNR nu intervine, economiile în lei scad în valoare, iar datoriile în valută cresc. Probabil, sunt foarte puţini cei care să nu intre în niciuna dintre cele două categorii.

Celor care se bucură pentru că „au primit ceva la pensie sau la salariu”, le recomand să facă mici calcule. Să vadă dacă plusul de venit nominal a adus un trai mai bun şi dacă acest plus este mai mare sau mai mic decât au pierdut pe alte căi.

O parte din pierdere nu o vom şti însă niciodată: valoarea timpului pierdut. Nu vom afla ce am fi realizat în această perioadă cu o conducere înţeleaptă, câte firme ar fi venit în România şi câţi şomeri ar fi găsit de lucru, câţi săraci ar fi depăşit starea de dependenţă, câţi români nu ar mai fi plecat din ţară şi câţi s-ar fi întors.

Nu am făcut trimitere la instabilitatea politică generată de actuala coaliţie de guvernare. Au fost iniţiate, încă de la începutul mandatului, acte normative sau măsuri administrative care nu făceau parte din Programul electoral. Acestea au supărat marea majoritate a cetăţenilor. Prima dată după 1944 în România, Guvernul generează divergenţe în managementul public pe măsuri de politică externă. Nu am fi avut costurile menţionate, în ciuda instabilităţii politice, dacă economia era lăsată să funcţioneze. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ )