Aproape toţi avem o părere despre adolescentul român! Statisticile şi opiniile sunt, din păcate, majoritar negative. Şi totuşi, aceşti tineri sunt bogăţia ţării, sunt maturii în devenire cărora trebuie să le acordăm credit. Ei sunt mai buni decât ni se pare, au multe de spus, iar noi avem mult de ascultat. Acest dialog obligatoriu va genera armonie şi performanţă.
- Invitata noastră de azi este Karla MANEA, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti. Are 18 ani. Olimpică la limba şi literatura română în gimnaziu, faza Naţională. A fost în SUA cu o bursă FLEX (Future Leaders Exchange), la Timberline Hight School de lângă Seattle.
Reporter: Karla, ce înseamnă o bursă FLEX şi cum se obţine ea?
Karla MANEA: Bursa FLEX este finanţată de Departamentul de stat al SUA şi există pe plan mondial de aproximativ 25 de ani. A fost creată pentru a încuraja elevii din mai multe ţări să ajungă în America. Printre primele ţări înscrise se numără şi Republica Moldova. La noi proiectul este de doar patru ani. Înseamnă mai mult decât un schimb de experienţă, înseamnă atât să cunoşti cultura americană, cât şi să îţi prezinţi propria ţară, astfel demersul devine benefic pentru ambele tabere, dar mai ales pentru ţara din care elevul vine. Noi suntem acolo nişte ambasadori şi prezentăm (aşa cum am mai spus) propria noastră cultură. Suntem încurajaţi să facem prezentări obiective ale ţării noastre! Proiectul se derulează prin Consiliile Americane. Se aplică pentru bursă, în prima etapă până în octombrie. Se face un cont pe platforma online şi se trimit trei eseuri. Eseurile sunt poveşti despre tine, despre pasiunile tale, despre ceea ce te fascinează, ceea ce îl face pe elev să se trezească dimineaţa şi să meargă mai departe în viaţă. În funcţie de aceste trei eseuri sunt aleşi elevii pentru etapa următoare: alte trei eseuri, un test de limba engleză, un interviu individual şi unul de grup. Examinatorii se uită la sufletul omului (aşa cum spun eu mereu), vizează un anumit profil moral, dar mai ales o fizionomie sufletească, pentru că nu oricine rezistă să plece dintr-o dată, într-o altă ţară, într-o altă cultură, într-un mediu total nou. Eu aveam abilităţi de comunicare foarte bune şi asta m-a ajutat mult, acesta este motivul pentru care am fost aleasă.
Reporter: Criteriile nu sunt foarte dure. Este mare numărul candidaţilor?
Karla MANEA: Anul acesta s-au înscris aproape 2000 de elevi, dintre care au fost aleşi 35. Cumva, numărul de burse creşte în fiecare an. În seria mea (a doua) au fost 25 de locuri.
Reporter: Ai stat un an în America. Ai văzut foarte multe diferenţe dintre sistemul de învăţământ românesc şi cel american? Au existat şi lucruri care te-au frapat?
Karla MANEA: Acolo, elevii îşi aleg materiile. Se fac doar şase materii de bază într-un an, dar se pot schimba câteva de la un semestru la altul; însă, în principiu, sunt doar şase materii! Şcolile au autonomie, iar elevii îşi pot alege şase materii de bază: un tip de ştiinţe (în primii doi ani, matematica este obligatorie, din al treilea an se poate renunţa la matematică) şi se poate merge pe alt tip de ştiinţe, de exemplu pe psihologie, dacă elevul preferă să aleagă un profil uman, cum ar fi la noi… Apoi un tip de istorie sau politica Americii şi literatură în fiecare an, din cei patru, obligatoriu. În rest, elevul alege, de exemplu: biologie…
Reporter: Tu ce ţi-ai ales?
Karla MANEA: Am avut, în primul semestru: fotografie digitală, analiză matematică, literatură americană, biologie, psihologie şi istorie, iar în semestrul al doilea am schimbat fotografia digitală cu anatomia. Am schimbat fiindcă sunt cursuri mai scurte, precum fotografie sau olărit, care sunt practice şi ţin doar un semestru.
Reporter: Te-ai întors schimbată în ţară? A fost nevoie de o readaptare, după un an „pierdut” aici şi, probabil, mai mulţi „câştigaţi” acolo?
Karla MANEA: Da, aşa este! Am câştigat într-un an mai mulţi ani. Parcă am trăit în corpul altei persoane şi acum am revenit în corpul meu. Să zicem că am acumulat experienţă cât pentru două persoane. Am câştigat foarte, foarte mult, deşi sunt momente în care îmi este foarte greu.
Reporter: Ai avut de recuperat materiile din clasa a XI-a?
Karla MANEA: Am avut noroc (fiind la profilul mate/info, bilingv)! Nu am avut foarte mari probleme. La matematică am avut de recuperat doar un semestru, nu foarte mult! La română trebuia oricum să învăţ pentru Bac, singura materie era informatica, iar materia din a XI-a nu are nicio legătură cu cea din a XII-a. Ca să fiu sinceră, doar în teorie am avut de recuperat, în practică nimic; asta spune multe despre sistemul de învăţământ românesc. După o absenţă de un an, colegii mei de clasă nu erau cu nimic mai avansaţi ca mine.
Reporter: Cum te privesc colegii tăi, din România, după această experienţă din Timberline Hight School de lângă Seattle?
Karla MANEA: Prietenii mei foarte buni au fost încântaţi, fiindcă matricea mea spirituală a rămas aceeaşi. Îmi spuneau că au crezut că o să vin cu părul vopsit în cinci culori! Mulţi dintre colegi au fost interesaţi, timp de două săptămâni!, să afle despre experienţa mea, după care am redevenit „Karla cea de toate zilele”. Mai aud câteva răutăţi, inclusiv de la profesori …Una dintre profesoare mi-a spus, când am ajuns în ţară, că m-a ascultat la radio şi că unele lucruri spuse de mine au fost corecte, celelalte nu!
Reporter: Este o mare diferenţă la capitolul voluntariat, între ei şi noi?
Karla MANEA: Mă uit cu mare bucurie la cei de clasa a IX-a şi îmi dau seama că voluntariatul devine din ce în ce mai important pentru noi. Există o schimbare reală!
Reporter: Către ce zonă a voluntariatului se duc?
Karla MANEA: Când eram eu în clasa a IX-a, era o organizaţie: Shakespeare School; se făcea voluntariat, în sensul că invitau mai mulţi elevi să meargă să predea limba engleză în medii defavorizate. Asta am făcut şi eu atunci. Era foarte popular! Acum ştiu că multă lume se îndreaptă către project management, tot felul de întâlniri cu oamenii care au rezultate în domeniul lor, cu specialişti.
Reporter: Cum este relaţia între profesor şi elev în America? Este vreo diferenţă faţă de România?
Karla MANEA: În România, profesorii te privesc doar în ipostaza de elev. Nu văd nimic altceva din tine, mă refer la profilul tău uman! Da, este o diferenţă enormă şi acest lucru mi-a sărit în ochi din primul moment. În America e altfel, fiindcă nu eşti doar un elev, ci, în primul rând, om, cu ambiţie, cu vise… te încurajează să faci lucruri interesante extraşcolare. Bursa este susţinută parţial de statul american, parţial de o familie americană, care te primeşte în sânul ei. Se numeşte familie gazdă şi este o familie voluntară. Întrebarea, care îmi este adresată des, se referă la motivul pentru care ei (familia americană) vor să primească în casa lor pe cineva din altă cultură, de bună voie şi neplătiţi. Le răspund că americanii pun atât de mult accent pe diversitate, pe toleranţă, pe interculturalitate, încât aşteaptă cu nerăbdare să primească pe cineva dintr-o altă cultură, de la care să înveţe. Am fost primită foarte bine, chiar dacă ştiau că sunt româncă. E adevărat că există o mică diferenţă de percepţie când este vorba de Europa de Est şi cea de Vest, au ceva mai multe întrebări de adresat elevilor din Est.
Reporter: Ai plecat cu un model de pedagog de aici şi ai revenit cu altul din America?
Karla MANEA: Am plecat cu un model intelectual, mă refer la Mircea Eliade. Ca pedagog, am avut modelul unui profesor din liceul meu, un profesor extraordinar, domnul profesor Gheorghe Lăzărescu. Este preferatul multor generaţii de elevi! Pentru noi este o zeitate, un supraom. Cea mai importantă calitate a sa este că ştie să îl ţină pe elev într-un confort psihic care îl determină să înveţe, dar fără frică! Din America m-am întors cu modelul unui profesor de matematică, despre care vorbesc în permanenţă. Fiindcă nu eram bună la matematică în România, la prima oră de matematică din America am fost şocată! Am fost sfătuită de dirigintele de acolo să mă înscriu la un nivel de pregătire înalt, ca să am de unde să cobor dacă nu mă adaptez. Profesorul de matematică m-a întrebat doar atât: „Îţi place matematica? Dacă da, atunci o să fie bine!” Pentru prima oară în viaţa mea nu a fost pusă în balanţă capacitatea mea mentală, ci dorinţa de a mă adapta şi astfel am mers la un nivel şi mai înalt decât cel la care mă înscrisesem iniţial.
Reporter: Există şi părţi negative în sistemul de învăţământ american? Ce spun elevii?
Karla MANEA: Colegii mei din America erau deranjaţi că se ţine cont foarte mult de note. De ele şi doar de ele se ţine cont pentru orice admitere şi se pot face diferenţe pentru doar câteva sutimi.
Reporter: La noi se spune că, în învăţământ avem, pe de o parte, bursieri şi olimpici, şi, pe de alta, analfabeţi funcţionali şi abandon şcolar. Cum te simţi în România extremelor?
Karla MANEA: În România mă simt extraordinar de bine. Sunt româncă şi sunt mândră de naţia mea. Visez şi eu, ca Mircea Eliade, în limba română, dar din punct de vedere al mediului academic nu sunt compatibilă cu ceea ce este aici! America mi-a oferit mult mai multe decât propria mea casă! Simt nevoia unei toleranţe mult mai mari în raport cu setul de valori, am nevoie de oameni care să îşi dorească să mă ajute, cărora să le pot pune întrebări la care să primesc răspunsuri.
Reporter: Dacă gândim în procente cunoştinţele teoretice şi practice din cele două ţări…
Karla MANEA: România: cunoştinţe teoretice: 90, 95%. America: 50% cunoştinţe teoretice.
Reporter: După părerea ta, ce ar trebui să facă tinerii români după absolvirea liceului?
Karla MANEA: Fiecare individ este capabil, sau ar trebui să fie capabil, să aleagă un anumit sistem de învăţământ. Eu sunt foarte ataşată de partea practică. Fiecare să facă alegerea pentru el, în funcţie de priorităţile pe care le are. Este foarte bine şi să rămână în ţară, dar şi să meargă în străinătate, să experimenteze şi să se întoarcă dacă aşa simte! (Ciprian C. VASILESCU)
Numărul 808
