Fundaţia România de Mâine şi Universitatea Spiru Haret în zi aniversară
Data:
23 ianuarie 2019
• Profilul unor FONDATORI pe care îi mai avem numai în suflet
La ceas de sărbătoare pentru Fundaţia România de Mâine şi Universitatea Spiru Haret, îmi amintesc câţiva dintre Fondatorii alături de care am avut şansa să lucrez. Tenacitatea dovedită în existenţa Fundaţiei România de Mâine şi a Universităţii Spiru Haret trebuie să ne ajute ca opera şi crezul Fondatorilor să rămână flăcări aprinse ale spiritului cutezător în educaţie. Acest articol este un fragment de istorie trăită la Universitatea Spiru Haret, urmat în viitor de alte consemnări referitoare la Fondatori, dascăli sau absolvenţi. Voi fi bucuros dacă şi alţi colegi vor pune pe hârtie amintirile Fondatorilor care le-au îmbogăţit sufletul sau le-au îndrumat cariera, ale unor dascăli sau absolvenţi care au făcut istoria Universităţii Spiru Haret.
Mircea BOULESCU a fost un reputat economist român de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. Mandatele de vice-preşedinte al Curţii de Conturi şi de înalt demnitar al statului au fost o recunoaştere a calităţii sale de „ părinte al controlului financiar din România”. A condus numeroase doctorate în contabilitate, inclusiv ale unor colegi de departament de la Universitatea Spiru Haret. Opera sa didactică este de o mare actualitate astăzi, inclusiv în legătură cu erorile judiciare invocate în dosare economice, când în dezbaterea publică se încearcă identificarea persoanei vinovate, nu eventualul proces obiectiv care a dus la eroare. Profesorul Mircea Boulescu a pledat frecvent pentru îmbunătăţirea pregătirii economice a viitorilor jurişti, cu accent pe problemele concrete care stau în faţa lor. Printre soluţiile oferite a fost regândirea programei de contabilitate a juriştilor, dar şi a tuturor celor care nu au profilul contabilitate. Pentru aceste categorii de studenţi, conform opiniei profesorului Mircea Boulescu, contabilitatea nu trebuie să includă simbolurile conturilor. Acestea sunt în sarcina numai a celor care vor activa în compartimentul contabilitate. Toţi ceilalţi trebuie să înţeleagă filosofia fluxurilor de înregistrări contabile astfel încât să facă legătura dintre procesele economice şi sistemul informaţional contabil. Mai exact, să ştie ce reprezintă soldul şi rulajul principalelor conturi. Dacă este eliminat efortul de memorare a simbolurilor conturilor, studenţii de la alte specializări decât contabilitate au ocazia să aprofundeze legislaţia privind documentele contabile, inventarierea, activităţile conexe legate de funcţia contabilităţii (auditul, evaluarea etc), domenii utile în îndeplinirea sarcinilor profesionale. Aducând în ziua de astăzi problema pregătirii unor personalităţi din domeniul dreptului, vom putea observa că unele dintre acestea nu au avut contact nici cu teoria, nici cu practica economică referitoare la cazuri pe care trebuie să le soluţioneze. Ne putem pune astfel întrebarea: de ce să punem erorile judiciare pe seama „statului paralel” şi nu pe lacunele procesului de formare?
Constantin MECU a reprezentat profilul dascălului care face tot ce este necesar pentru pregătirea de calitate a studentului. A predat în principal teoria economică, fiind şi conducător de doctorat. Avea şi o bună cunoaştere a problemelor de la disciplinele aplicative economice. Una dintre direcţiile de îmbunătăţire a pregătirii la profilul Contabilitate şi Informatică de Gestiune era, în viziunea sa, corelarea strânsă dintre conţinutul disciplinelor de contabilitate şi cele de informatică. Repeta mereu că trebuie să pregătim studenţii la standardele de dotare informatică pe care le vor găsi la locul de muncă. A iniţiat decizia prin care Universitatea Spiru Haret a obţinut dreptul de utilizare a unor licenţe de programe de contabilitate diverse, inclusiv din clasa ERP. Dădea o mare importanţă practicii. În perioada în care a fost prorector a scutit cadrele didactice de unele activităţi administrative în schimbul alocării de timp suplimentar pentru practica studenţilor. Măsura se referea la cei care aveau activităţi relevante în diferite companii. Pentru studenţii care doreau să fie la curent cu realităţile din firme, practica se putea derula pe parcursul întregului an. Eu, de exemplu, primeam, la compania unde eram director financiar, după program, grupuri de 1-5 studenţi, atât cât permitea biroul. Mulţi dintre acei studenţi m-au depăşit astăzi la capitolul venituri, ceea ce înseamnă că soluţia profesorului Mecu a dat rezultate.
Augustin GÂRBEA a fost un exemplu de competenţă în managementul educaţiei. Pe lângă vocaţie, un dascăl trebuie să posede cunoştinţe şi pricepere. Astfel de calităţi i-au folosit şi când a ocupat funcţii de manager în domeniul educaţiei. Pe lângă activitatea de la catedră, Augustin Gârbea a avut ocazia să exercite atribuţii de management al educaţiei într-o perioadă în care România a realizat mult cu resurse puţine şi sub diferite tipuri de presiune. A valorificat tot ceea ce ştia în echipa care a organizat Universitatea Spiru Haret. A avut atribuţii în domeniul managementului financiar-contabil al instituţiei noastre. Este un domeniu în care nimeni niciodată nu a vorbit despre noi altfel decât în termeni la superlativ. M-a surprins capacitatea profesorului Gârbea de a înţelege sensul legislaţiei financiare, de a acţiona în conformitate cu realităţi într-o schimbare alertă. Cuvântul său de ordine a fost obligaţia faţă de instituţie. Nu a făcut ultimul drum la spital înainte de a termina Bugetul de Venituri şi Cheltuieli la care lucra. Aşa era învăţat să procedeze! A mai transmis o experienţă deosebit de utilă şi actuală: „în problemele educaţiei, factorii de decizie din domeniul public nu pot să pună orgoliile personale înaintea interesului elevilor şi studenţilor. Trebuie să discute atât timp cât este necesar până ajung la consens.” (Conf. univ. dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)
Numărul 808
