Vacanţă activă în Grecia. Pe urmele filosofiei şi spiritului democratic din antichitate
Data:
16 ianuarie 2019
Au trecut douăzeci de ani de când intram pe poarta Facultăţii de Filosofie şi Jurnalistică a Universităţii Spiru Haret ca proaspăt student. Aveam o vârstă fragedă, dar ştiam că trebuie să urmez cursurile şi specializările unei universităţi, după încheierea căreia să îmi pot face un viitor profesional. Iată, azi scriu pentru singura revistă din România adresată direct studenţilor, absolvenţilor de liceu, liceenilor, profesorilor, oamenilor de cultură ai prezentului, dar şi ai generaţiilor următoare.
Cu siguranţă, am avut o şansă extraordinară să parcurg seminariile şi cursurile unei facultăţi cu dublă specializare. Am reuşit să mă formez ca om şi profesionist, atât prin talentul şi dăruirea cadrelor didactice, dar şi prin numeroase încercări şi căutări, unele zadarnice, dar cele mai multe fructuoase. Regretatul profesor universitar doctor Gheorghe Al. Cazan, cu dibăcia cunoscută, dar şi cu umorul caustic, prin cursul Introducere în filosofie de la antici la Kant, a reuşit să ne iniţieze în tainele filosofiei clasice, în special în filosofia greacă.
De când am păşit cu imaginaţia pe tărâmul Greciei antice, în copilărie prin Legendele Olimpului, cartea lui Alexandru Mitru, apoi prin interesantele expozeuri ale profesorului Gheorghe Cazan, am rămas captiv într-un timp şi un spaţiu (aş îndrăzni să spun) sacru. Mi-am dorit cu ardoare să pot ajunge în Elada, să pot urca Areopagul (Dealul lui Ares), să am şansa să văd Acropole, să trec podul peste Canalul Corint, să arunc o monedă în mijlocul amfiteatrului de la Epidaur şi să constat dacă zgomotul căderii ei se aude până în ultimele gradene. Să ajung la Micene, cetatea lui Perseu, unde zidurile ciclopice te lasă fără răsuflare. Să revin în Atena şi să suprim timpul, devenind contemporan cu Socrate, filosoful grec care nu a lăsat niciun rând scris, dar pe care îl cunoaştem din „Dialogurile” lui Platon (creatorul celor 27 de dialoguri şi întemeietorul Academiei din Atena), evident şi cu discipolul său, pe adevăratul nume Aristocles. Nu în ultimul rând, aş dori, dacă ar fi posibil, să fiu contemporan cu Aristotel, (elev al lui Platon, timp de 20 de ani, fondatorul Şcolii peripatetice), cel care avea să influenţeze întreaga filozofie a Evului Mediu. Mi-ar face plăcere să umblu pe străzi, ca Diogene din Sinope (acest cetăţean al lumii, rămas fără casă, care şi-a improvizat o locuinţă într-un butoi) care putea fi întâlnit prin agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână „în căutarea unui om cinstit”. Recunosc, am găsit şi oameni cinstiţi, şi pisici, şi câini fericiţi, am găsit zei veneraţi, temple intacte (Templul lui Hefaistos din Atena) sau mai puţin bine conservate (Templul lui Zeus din Atena, Templul lui Poseidon de la Cap Sounion sau Templul lui Apollo din Delphi).
Am descoperit o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu mai multe mări (Marea Egee, Marea Ionică, Marea Mediterană), cu numeroase insule (aproximativ 3000) cu munţi înalţi (Munţii Pindului, cu înălţimea medie de 2650 metri, Munţii Rodopi, Munţii Olimp, cu impresionantul vârf Mytikas, 2917 metri). Am urcat şi coborât tărâmul zeilor, am băut nectar şi am mâncat ambrozie (hrana zeilor olimpieni). Am descălecat din lumea Ideilor lui Platon în lumea sensibilă de azi. Realitate ce nu ar fi putut exista fără vestigiile de excepţie ale civilizaţiei antice.
Aşa cum Oracolul de la Delphi spunea despre Socrate că este cel mai înţelept dintre greci, adevărat grăiesc, ca iubitor de Înţelepciune, Frumos şi Bine, că o călătorie în Grecia (cu scopul fixării unor cunoştinţe teoretice) este fundamentală.
Să ne depărtăm de idei preconcepute despre o Grecie „călduţă şi dezbrăcată”, în care turistul merge să bea şi să mănânce pe săturate, apoi să îşi facă siesta la soare sau în apele verzui-albastre. Grecia este o destinaţie obligatorie pentru cei însetaţi de istorie, pentru cei care vor să se hrănească spiritual. Am ajuns la „cele din văzduh” la Meteora (unul dintre cele mai mari şi mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos) şi am rămas mut de uimire în faţa peisajului. Puţine locuri din lume sunt mai inspiraţionale decât Meteora! Odată ajuns aici te simţi mai aproape de cer, de natură, de Dumnezeu şi de oameni. Pentru că vorbim despre oameni, trebuie amintit faptul că peste trei milioane de oameni vizitează anual Meteora, mai exact mănăstirile construite pe stânci aproape inaccesibile, care par suspendate între cer şi pământ. Oamenii sunt atraşi la Meteora de peisajele unice, care par nepământene, de atmosfera deosebită, înălţătoare, de poveştile chiliilor şi mănăstirilor construite pe stânci. Călugări neştiuţi au trudit pentru a ridica lăcaşurile de cult, cărând piatra şi lemnul în coşuri de răchită, sus, pe coama stâncilor de peste 600 de metri înălţime. În prezent, din cele douăzeci şi patru de mănăstiri, (câte se spune că au fost) au mai rămas şase. Fiecare are programul său de vizitare, iar acestea sunt: Mănăstirea Marele Meteor sau Mănăstirea Metamorfosis, Mănăstirea Varlaam, Mănăstirea Agia Triada- Sfânta Treime, Mănăstirea Sfântul Nikolaos Anapafsas, Mănăstirea Roussanou şi Mănăstirea Sfântul Ştefan. Meteora şi mănăstirile sale sunt incluse în patrimoniul cultural şi natural al UNESCO din anul 1988. Există şi un cod vestimentar, potrivit cu viaţa monahală, austeră, de aici. Pentru femei, rochiile trebuie să aibă mâneci lungi, umerii să fie acoperiţi, fustele trebuie să acopere gambele. Dacă nu întruneşti aceste cerinţe vestimentare, la intrarea în mănăstiri ţi-se va cere să-ţi acoperi trupul cu veşmintele pe care le vei împrumuta de la lăcaşul de cult. Apoi trebuie să ai îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată. Sunt destul de multe trepte de urcat, cărări de bătut pe trasee şerpuitoare, ce pornesc de la baza stâncilor. Am urcat cu maşina până la un punct, apoi pe jos până la Mănăstirea Marele Meteor.
M-am închinat, recules, am respirat aerul înălţimilor. Am avut convingerea că mi-am curăţat sufletul şi am pornit spre Atena, ca să cunosc una dintre primele forme ale democraţiei…
În antichitate exista chiar şi un sistem de democraţie directă, în care cetăţenii votau direct legile şi deciziile executive (condiţia sine-qua-non era ca cetăţenii să fie adulţi şi de sex masculin). Areopagul, devenit ulterior organul şi consiliul suprem de judecată şi control în oraşul-stat Atena, este în esenţă un deal pleşuv cu înălţimea de 115 metri, situat nu departe de Acropole spre Nord-Vest. Ca simbolistică creştină, el reprezintă locul de unde Sfântul Apostol Pavel a ţinut predica despre identitatea „Dumnezeului necunoscut”, în timpul activităţii sale misionare în Atena. Grecia este o ţară binecuvântată de Dumnezeu, aşa cum am mai spus, prin frumuseţile sale naturale şi prin zestrea excepţională a trecutului. Ceva a produs mişcarea politeismului în zona monoteismului creştin de tip ortodox de azi. Acel ceva a fost, aşa cum se exprima chiar Aristotel, „mişcătorul nemişcat”, adică un prim motor. Pilda din jurul anului 50 după Hristos a Apostolului Pavel este grăitoare în acest sens: „Bărbaţi din Atena, văd că în toate lucrurile păreţi a fi dăruiţi temerii de zeităţi, mai mult decât alţii. De exemplu, în timp ce treceam şi observam cu atenţie obiectele voastre de veneraţie, am găsit şi un altar pe care fusese gravat: Unui Dumnezeu necunoscut. Prin urmare, ceea ce veneraţi fără să cunoaşteţi, acesta vă vestesc eu!” (Faptele 17: 22-31)
Închei aici scurta mea relatare de călătorie, bucuros că, după două decenii de la primele cursuri (introductive în etapa clasică a filosofiei) ale reputatului profesor Gheorghe Al. Cazan, am avut ocazia să simt blândeţea climei, frumuseţea locurilor, profunzimea culturii, religiei şi civilizaţiei greceşti. Rămân, aşa cum spuneam, un iubitor de Bine, Frumos, Adevăr şi îmi permit să dau un sfat din suflet: Să cunoaşteţi Elada profundă! (Ciprian C. VASILESCU)
Numărul 808
