Şi tu eşti român!

Li se umflă venele şi le sticlesc ochii când vine vorba despre a critica un român sau o situaţie din România! Mai ales când sunt ascultaţi de vreun străin! Citesc şi mă uit şi eu la televizor. Privesc, ascult şi nu-mi vine să cred! Este evidentă jena, disconfortul interlocutorilor străini. Nu contează! Trebuie înfierată societatea românească! Şi de pe stânga, şi de pe dreapta, şi din centru!

N-am să înţeleg niciodată de ce au unii impresia că, înjurând cu înverşunare conaţionali, vor fi mai apreciaţi, vor fi consideraţi mai inteligenţi, mai instruiţi, mai buni, mai frumoşi… când e din contra!

În ţară sau în străinătate, exportă nemulţumirile, neputinţele, explică doct ce nenorociţi sunt românii, cât de corupţi, de hoţi, de proşti, de trădători… sunt. Prietene, şi tu eşti român! Informaţiile otrăvite sau doar răutăcioase vor fi folosite şi împotriva ta. Repet, şi tu eşti român. Mai mult, le vei întări convingerea că suntem cam lipsiţi de caracter. Ce am remarcat eu este că oameni simpli sau oficialităţi din alte ţări nu-şi vorbesc de rău ţara, concetăţenii. Ei aleg să se mândrească cu realizările, cu faptele şi lucrurile bune!

Nu pledez pentru ascunderea gunoiului sub preş! Ci pentru eliminarea „gunoiului” şi spălarea rufelor, cu precădere, în familie. Adică să ne rezolvăm singuri situaţiile negative, conflictuale. Pentru că aşa e normal. Străinii ne pot da „detergentul”, indicaţiile de spălare, dar „rufele” sunt ale noastre, noi trebuie să le curăţăm. Noi mirosim frumos sau urât în aceste haine, noi vom fi sau nu acceptaţi la discuţiile majore despre prezent şi viitor.

Pe de altă parte, suntem încimentaţi în trecut, avem încă multe răfuieli de dus la capăt! Avem o fierbinţeală care nu ne dă pace. Ne răcorim cu fiecare înjurătură, cu fiecare „descoperire” din biografia unui român care se evidenţiază, care este ales sau promovat într-o funcţie. Nu contează că nu se verifică „descoperirea”, nu contează. Înjuraţi, băieţi, înjuraţi! De orice, dar înjuraţi! Nu contează adevărul! Nu! Contează macularea fiecăruia şi a tuturor. Şi-apoi ne mirăm că nu suntem în fruntea bucatelor, la masa decidenţilor. Păi cine să bage în seamă nişte oameni care-şi vorbesc neamul de rău, oameni care mai curând bat din gură decât să acţioneze, să fie ei înşişi modele, să încerce să influenţeze în bine?!?

Bătutul apei în piuă este sport naţional. Din păcate. Se latră la lună! Nimeni nu mai ia în seamă permanenta critică otrăvită, fără argumente. Caricaturi, înjurături, ironii. Pe cât de dure, pe atât de prietenoase, de dovezi de tragere de şireturi. Poate acesta este şi motivul pentru care „câinele latră, caravana trece.” Iar pâra la înaltele curţi…

Nimeni nu ne-a spus că suntem cei mai corupţi, până nu „ne-am asumat” această poziţie de top. Cine ar putea să ne contrazică? Nici n-ar fi politicos! Şi cât ţinem noi ocupat locul fruntaş, nu-l poate ocupa altcineva! (Mioara VERGU-IORDACHE)