Îndoielile lui Horaţiu

Horaţiu este un om subţire, dar cam plin de ură. Şi, ca orice mediocru nebăgat în seamă, face, spune şi scrie orice pentru ca de la înălţimea soclului pe care îşi închipuie că îl are sub tălpi să-şi poată azvârli în eter platitudinile otrăvite. Prima dată când a păşit pe gheaţă fără patine am crezut că are o zi proastă. Se poate întâmpla oricui. Citez: „Nu se putea un eveniment mai potrivit pentru a marca ziua de naştere a huliganului moldovean antisemit, xenofob, intolerant, troglodit, adept fanatic al primitivismului naţional, ideologul şi spiritus rector al tuturor mişcărilor fasciste, antisemite, xenofobe şi intolerante româneşti.” Am încheiat, cu greu, citatul. Huliganul era Mihai Eminescu. Acum, că marele poet nu era uşă de biserică ştie toată lumea care a parcurs, cât de cât, un abecedar. Dar să afirmi că a fost forţa călăuzitoare a mişcărilor fasciste e de-a dreptul o gogomănie. Autorul textului în cauză are, desigur, oarecare autoritate morală de a scrie tâmpenii şi de a face aserţiuni nicicum ancorate în viaţa reală, deşi, de fapt, nu este decât un mărunt funcţionar, „tech transfer officer” la Universitatea Babeş-Bolyai, adică un salariat la stat care are sarcina de a transforma cercetările sau invenţiile în produse utile mediului economic. Evident, un (alt) bugetar de dreapta. Unde greşeşte? Atunci când ia invenţiile de unde le-o lua şi, probabil din cauza unui scurtcircuit produs de sclipirile semidocte ale universului domniei sale, le aplică un strat consistent de abjecţie condimentată cu inexactităţi, propagandă, jumătăţi de adevăr sau minciuni şi lansează elucubraţii fără nicio bază reală. Citez din nou: „Ciobanii, cea mai abjectă categorie socio-profesională a României. Iau subvenţiile UE şi sunt împotriva UE. Nu-şi amenajează locurile de păşunat deşi iau bani de la UE şi pentru asta. Refuză să-şi vaccineze animalele, apoi urlă că UE nu le permite să-şi exporte animalele bolnave. Refuză să se fiscalizeze, deşi duc o activitate comercială. Urlă, agită ghioagele, ameninţă toată societatea, de parcă ea, societatea, ar trebui să se prosterneze în faţa obielelor lor murdare. Şi nu, nu contribuie cu nimic la securitatea alimentară a naţiei. Gaşcă de inutili primitivi şi violenţi.” Am încheiat, cu şi mai mare greutate, citatul.

Să le luăm pe rând. Despre abjecţia acestei categorii sociale nu voi comenta fiindcă ar însemna să cobor în hăurile mlăştinoase ale unui tip de gândire pe care nu îl agreez. Subvenţiile plătite oierilor români sunt cele mai mici din UE: 12,54 Euro/an/cap de animal, la care se adaugă 3,9 Euro plătiţi de statul român, deşi România deţine cel de-al doilea şeptel ovin/caprin din Europa, aproape 12 milioane de capete. Media europeană este de 26 Euro. La recentele mitinguri ale oierilor nu am auzit pe nimeni să strige ceva împotriva UE, toate nemulţumirile fiind îndreptate împotriva inutilei, incompetentei şi ultrabirocratizatei ANSVSA. Niciun crescător de oi nu a refuzat vreodată vaccinarea animalelor. Au cerut doar reluarea exporturilor de ovine către ţări terţe, interzisă momentan din cauza „lipsei de încredere a Comisiei Europene în ANSVSA” (din declaraţia CE). Amenajarea locurilor de păşunat a fost şi este în sarcina direcţiilor agricole judeţene. Ciobanii au metode tradiţionale de a îngriji păşunile, cea mai cunoscută fiind „târlirea”, adică mutarea ţarcurilor periodic, astfel încât iarba şi flora să nu fie afectate. Tot ei îşi curăţă pajiştile de muşuroaie, buruieni şi elimină suprapăşunatul, evitând înghesuirea unui număr prea mare de animale pe o suprafaţă prea mică. O fac, trebuie s-o facă, viaţa lor şi a familiilor lor depinde asta. Oierii nu refuză să se fiscalizeze. Toţi crescătorii care deţin mai mult de 50 de capete plătesc 10% impozit pe venitul prezumat pe baza producţiei medii de lapte pe cap de animal. Plătesc şi 10% CAS dacă venitul lor anual depăşeşte valoarea cumulată a şase salarii minime brute pe economie. Nu ştiu pe ce fereastră s-a uitat Horaţiu când a văzut ghioage agitate prin aer. Probabil a fost o figură de stil. De urlat, da, s-a urlat, aveau de ce să urle la nişte autorităţi care îi evaluează conform criteriilor aceluiaşi Horaţiu. În privinţa obielelor, îl asigur pe (n-aş spune „distinsul”) postac că toţi crescătorii de animale din lume le au la fel de murdare fiindcă acei oameni nu transpun invenţii în economie, nu, ei chiar fac economie. Pentru că, între un tech transfer officer plătit de stat şi un cioban care produce mărfuri şi, da, ne-a asigurat în vremuri grele şi încă ne asigură siguranţa alimentară e o mare diferenţă. Analizând cu atenţie faptele, datele, legislaţia, statisticile şi dând o raită prin piaţă, mi-e greu să decid cine dintre postac şi oieri este mai „inutil primitiv şi violent”. Să nu te îndoieşti nicio clipă, Horaţiu. (Dragoş CIOCĂZAN)