Studenţii şi absolvenţii promoţiei 2026 de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti, Universitatea ,,Spiru Haret”, se bucură de o vacanţă binemeritată după susţinerea sesiunii de examene şi respectiv a licenţei. A fost un an universitar plin de provocări, cu sesiuni de comunicări ştiinţifice, conferinţe şi mai cu seamă o ofertă bogată de activităţi practice specifice profilelor pedagogie şi psihologie.
Din buchetul evenimentelor „de suflet” pentru studenţii de la programul Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar s-a distins proiectul intitulat ,,Unitate în diversitate – Culori, dansuri şi tradiţii”. Propus şi organizat cu ştiinţă şi dedicare de către doamna profesor Claudia Grăniceru, mentor de practică pedagogică şi director al Grădiniţei nr. 170 din Bucureşti (alături de cadrele didactice ale unităţii de aplicaţie pentru practică pedagogică) evenimentul s-a bucurat de un real succes. Grădiniţa nr. 170 din Bucureşti este partener educaţional al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei în stagiul de practică pedagogică internă pentru învăţământul preşcolar. Deşi stagiul s-a desfăşurat în primul semestru, colaborarea dintre instituţii a continuat pe parcursul anului universitar, astfel că, parte din studenţii anilor I şi III de la programul pedagogic au răspuns invitaţiei şi s-au alăturat celor 20 de cadre didactice şi copiilor din toate grupele, implicându-se în activităţile propuse.
Elemente specifice de decor cu imagini ale unor edificii reprezentative, costume şi obiecte tradiţionale, cântece şi dansuri proprii culturilor naţionale şi preparate culinare specifice din: România, Republica Moldova, Italia, Spania, Franţa, Grecia, Germania, Olanda, Turcia au fost prezentate participanţilor într-un tur informativ de reală valoare cultural-educativă. Activităţile tematice nonformale inspirate dedicate valorilor care ne definesc, dar ne şi unesc prin educaţie, tradiţie, artă au asigurat entuziasmul participanţilor de toate vârstele, constituind pentru învăţăcei un nou prilej de comunicare, cooperare, exprimare artistică şi dezvoltare a afectivităţii prin muzică şi dans.
Evenimentul şi-a propus să traseze unele repere ale tradiţiilor şi valorilor ţărilor alese de copii, să consolideze ideea identităţii şi continuităţii culturale, a diversităţii şi să formeze responsabilitatea faţă de valorile naţionale prin transmiterea atractivă a conţinutului informativ şi folosirea mijloacelor de exprimare specifice vârstei preşcolare.
Studente ale anului I de la programul de pedagogie s-au făcut remarcate prin pregătirea pentru eveniment şi implicarea originală în activităţile atractive propuse de gazde. Astfel, Ana Maria Soilică Amarandei a impresionat până la lacrimi auditoriul de vârste diferite, cu interpretarea profesională şi expresivă la chitară a unui repertoriu ales inspirat din melodii reprezentative pentru fiecare din ţările alese. Roxana Ecaterina Ţiclete a prezentat costume populare autentice, obiecte tradiţionale, obiceiuri şi imagini specifice vetrei folclorice Horezu -Vâlcea, inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO, fiind centrul ceramicii tradiţionale româneşti. Florentina Popescu Ştefan a asigurat ulterior cu profesionalism partea de arhivare şi editare imagine a momentelor speciale din prezentarea fiecărei culturi. Au mai răspuns prezent oportunităţii de formare pedagogică studentele Gabi Radu (anul I), Chiriţă Mihai Ştefania, Popa Ioja Camelia (anul III).
Grupele de elevi coordonate cu atenţie şi pricepere de către doamnele profesori de educaţie timpurie au impresionat asistenţa prin însuşirea unui repertoriu variat, interesul viu pentru toate activităţile, cooperarea deschisă prietenoasă, priceperile şi deprinderile interpretative dobândite şi dezvoltate de la vârstă fragedă. Întreaga asistenţă a experimentat o paletă amplă şi variată de emoţii artistice (veselie, exuberanţă, solemnitate, melancolie ş.a.) fapt ce a confirmat calitatea evenimentului în educarea prin apel la activităţi extracurriculare.
Deschiderea către alte culturi îmbogăţeşte orizontul de înţelegere prin stimularea gândirii analitice, conştientizarea valorilor identitare, iar în final dezvoltă personalitatea. Muzica şi dansurile tradiţionale nu reprezintă doar mijloace de exprimare a unor emoţii, ci adevărate repere în conturarea identităţii individuale, formarea conştiinţei naţionale, înţelegerea şi acceptarea diversităţii culturale, cooperare interumană şi apartenenţa la un spaţiu cultural comun, formarea unei memorii colective unite prin limbajul artistic universal.
Prin educaţie şi asimilarea culturii se transmit valorile fundamentale ale unei naţiuni: respectul pentru istorie, demnitatea, solidaritatea, libertatea şi chiar responsabilitatea civică. Participanţii la eveniment (profesori, copii şi studenţi) au fost deopotrivă interesaţi de cunoaşterea valorilor naţionale şi universale, încurajaţi în respectarea diversităţii şi în cooperare, unitate, pentru construirea unei punţi autentice între culturi. (Conf.univ. dr. Crinuţa POPESCU)

