Am broscuţa mea!

Ieri a avut loc prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2026. Limba şi literatura română. Am fost curioasă să văd subiectele. Mai bine nu eram! Eu cred că subiectele sunt elaborate de un grup, o comisie, de profesori care cunosc nivelul mediu de pregătire a elevilor, cunosc exigenţele programelor, nevoile pieţei muncii. Aşa cred. Rezultatele încă excepţionale ale elevilor români participanţi la diverse competiţii internaţionale m-au făcut să cred că, dincolo de aparenţe, şcoala românească este, încă, şcoală. Dar să nu divaghez! Am citit subiectele de la proba de Limba şi literatura română. Nici literatură, nici limbă, nici creativitate, nici memorie. De ce se mai dă o astfel de probă? Acesta este nivelul copiilor români în vârstă de 14-15 ani? Pentru ce dorim să pregătim tânăra generaţie? Ce vrem pentru ţara noastră? Cum dorim să trăim? Cum ne valorificăm potenţialul? Avem încredere în noi? Ne preţuim valorile? Dar ştim care ne sunt valorile? Pe ce criterii ne stabilim modelele? Dar avem modele? Moralitatea este desuetă? Respectul este perimat? Patriotismul este vetust? Noi în ce credem? Credem în ceva?

Politica face multe victime. Democraţia, care presupune şi rotaţia cadrelor, căci la noi despre asta este vorba, nu de ideologii, de programe, de ţeluri, este înţeleasă ca „pleacă ai noştri, vin ai voştri” şi „dacă suntem la putere să profităm, să ne apropriem toate avantajele şi beneficiile”. Inclusiv, sau mai ales, de imagine. Eu nu reuşesc să decelez scopul, ideea, proiectul pentru România. Ca nişte şcolari năstruşnici, ne prefacem că ascultăm lecţia învăţătorilor întru democraţie, legalitate, cinste, adevăr, dar, când aceştia pleacă de la catedră, le punem piuneze pe scaun! Şi ne amuzăm de isprava noastră! Mi se pare foarte trist că vremelnicii noştri conducători cad… din lac în puţ. În fine, departe de mine orgoliul de a socoti că românul este buricul pământului! Dar noi chiar nu mai producem nimic? Înţeleg că material nu putem din cauza „grelei moşteniri”, dar cealaltă moştenire, spirituală, culturală, de ce nu ne (mai) ajută? Suntem, permanent, ca la facerea lumii, la un început! Cu fiecare generaţie, suntem primii care vedem răsăritul şi apusul de soare. Nu a fost nimic înainte! Descoperim roata, apa caldă, electricitatea… Aruncăm, în neantul din care am venit, tot ceea ce au făcut generaţiile anterioare. Sau ignorăm, cu superioritatea neştiinţei!

Vă propun, încă o dată, chiar dacă mă veţi socoti patetică, un exerciţiu: să ne facem fiecare un inventar al valorilor în care credem, să identificăm modelele pe care ne-ar plăcea să le urmăm, să schiţăm portretul societăţii în care vrem să trăim noi şi, mai ales, copiii noştri, să facem portretul robot al celor pe care i-am vrea lideri. Să ignorăm politica şi pe politicienii de astăzi! Să înţelegem ce înseamnă să fii român.

Adică să ne facem o Evaluare Naţională, cu subiecte serioase, cu soluţii pentru prezentul şi mai ales viitorul nostru. Să ieşim din carapacea broscuţei ţestoase carnivore şi să coborâm din cocotier. (Unele dintre „personajele” principale ale textelor de la EN) (Mioara VERGU-IORDACHE)