Cele mai recente evoluţii din sfera cercetării socio-educaţionale au repus în discuţie statutul lecturii, ridicând-o de la nivelul unei simple deprinderi instrumentale la cel de pilon strategic pentru incluziunea sistemică şi construirea rezilienţei emoţionale în mediul şcolar global. Această turnură conceptuală a constituit nucleul dur al dezbaterilor din cadrul Conferinţei Internaţionale „La scuola moderna attraverso la lettura: inclusione, diversità e benessere del bambino” / „Şcoala modernă prin lectură: incluziune, diversitate şi bunăstarea copilului”, desfăşurată în perioada 12-14 iunie 2026.
Manifestarea ştiinţifică, organizată în format hibrid – îmbinând sesiunile virtuale globale cu atelierele desfăşurate fizic în Brindisi, Italia (Via Porta Lecce 33)– a reprezentat un model de cooperare academică internaţională, reunind instituţii de prestigiu precum EdX Global (România/India), Alleanza dei Formatori per l’Educazione e l’Amministrazione (AFEA Italia), Alianţa Consultanţilor Educaţionali Inovativi (România), Global Future Foundation (Bangladesh), Colegiul Universitar „Spiru Haret” (România), Institutul de Cercetări, Politici şi Evaluare în Educaţie (APDP România) alături de parteneri strategici din reţeaua de formare continuă, respectiv, Casa Corpului Didactic Neamţ şi Casa Corpului Didactic Sibiu.
Societatea contemporană traversează o perioadă caracterizată de schimbări accelerate, globalizare, dezvoltare tehnologică şi o accentuată diversificare a contextelor culturale, transformări profunde ce influenţează în mod direct sistemele educaţionale, determinând o reconsiderare radicală a obiectivelor, curriculumului şi metodelor didactice clasice. Conceptul de „şcoală modernă” depăşeşte definitiv dimensiunea strict instructivă sau academic-utilitară. Ea se redefineşte ca un ecosistem flexibil, destinat dezvoltării integrale a copilului, promovării echităţii sociale şi consolidării valorilor democratice fundamentale.
Unul dintre instrumentele de rezistenţă şi regenerare ale acestui proces este lectura. Lectura constituie o experienţă culturală, emoţională şi socială totală. Prin intermediul ei, copilul nu doar că descoperă lumea înconjurătoare, dar îşi structurează gândirea critică, îşi nuanţează limbajul interior şi învaţă să decodifice şi să respecte perspective existenţiale radical diferite de propria sa experienţă de viaţă.
În ultimele decenii, cercetările avansate din domeniul psihologiei educaţiei şi al neuroştiinţelor au adus dovezi empirice solide cu privire la impactul lecturii asupra arhitecturii cerebrale. S-a demonstrat că lectura timpurie şi constantă stimulează semnificativ dezvoltarea complexă a limbajului, optimizarea funcţiilor executive (atenţia selectivă, memoria de lucru, autocontrolul), creativitatea şi inteligenţa emoţională. În paralel, literatura destinată publicului tânăr oferă un teren propice pentru abordarea non-invazivă şi reflexivă a unor teme delicate şi acute: diversitatea culturală, incluziunea socială, acceptarea alterităţii şi gestionarea constructivă a crizelor emoţionale. Lectura devine puntea de legătură ideală între dimensiunea cognitivă şi cea afectivă a educaţiei, un liant capabil să configureze un climat şcolar pozitiv, empatic şi incluziv.
În strânsă legătură cu această dinamică, conceptul de bunăstare a copilului (child well-being) a migrat de la periferia discuţiilor administrative direct în centrul politicilor educaţionale internaţionale. Organizaţiile de profil (precum UNESCO sau OECD) subliniază constant că succesul şcolar pe termen lung nu poate fi disociat de sănătatea emoţională a elevului, de sentimentul său de apartenenţă la grup şi de calitatea interacţiunilor de la clasă. Lectura facilitează organic toate aceste coordonate, oferind copiilor ocazia de a explora conflicte interne, traume, dileme morale şi soluţii reziliente în interiorul unui cadru simbolic, profund securizant din punct de vedere psihologic.
Şcoala modernă şi paradigma educaţiei incluzive
Educaţia modernă se fundamentează pe axioma etică şi legislativă conform căreia fiecare copil, fără nicio discriminare, are dreptul la o educaţie de calitate, adaptată nevoilor, ritmului şi particularităţilor sale specifice de dezvoltare. În acest sens, conceptul de incluziune parcurge o mutaţie semantică esenţială: el nu se mai reduce strict la integrarea mecanică a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în clasele de masă, ci migrează spre recunoaşterea, respectarea şi valorizarea diversităţii sub toate faţetele sale – culturală, lingvistică, socială, etnică, economică şi individuală.
Conform directivelor UNESCO, educaţia incluzivă reprezintă un proces continuu de identificare şi eliminare a barierelor arhitecturale, atitudinale şi curriculare care limitează prezenţa, participarea şi succesul tuturor elevilor în procesul de învăţare. Implementarea acestei paradigme reclamă restructurări de profunzime la nivelul designului curricular şi al metodologiilor de predare-învăţare-evaluare.
Activităţile de la clasă trebuie proiectate în aşa fel încât să stimuleze cooperarea, auto-reflexia şi libertatea de exprimare. Din această perspectivă, lectura oferă un instrument didactic excepţional. Textele literare selectate pe principii pluriculturale permit explorarea unor traiectorii biografice diverse, demontând din interior stereotipurile de gen, rasă sau statut social şi diminuând prejudecăţile sedimentate în mediul familial sau comunitar. Discutarea ghidată a textului transformă lectura într-un exerciţiu de dobândire a competenţelor interculturale, absolut necesare supravieţuirii armonioase într-o societate pluralistă.
Pe de altă parte, lectura incluzivă are capacitatea operaţională de a estompa decalajele suferite de copiii proveniţi din medii socio-economice vulnerabile sau care prezintă dificultăţi specifice de învăţare (cum ar fi dislexia). Prin strategii de diferenţiere pedagogică – precum adaptarea nivelului de complexitate textuală, utilizarea literaturii de tip High-Low (interes ridicat, vocabular controlat), folosirea albumelor ilustrate (picture books), lectura partajată în perechi şi integrarea tehnologiilor asistive de tip text-to-speech – şcoala modernă garantează un acces echitabil, democratic, la experienţe estetice şi cognitive de înalt nivel.
Lectura ca instrument al dezvoltării cognitive şi emoţionale
Abordată din unghi psihopedagogic, lectura se relevă drept una dintre cele mai complexe şi solicitante activităţi neuro-cognitive umane. Ea nu presupune doar simpla decodificare a grafemelor, ci o suită de macro-procese intelectuale superioare: interpretare hermeneutică, anticipare logică, analiză contextuală, inferenţă şi evaluare critică.
Cercetările imagistice din neuroştiinţe demonstrează că actul cititului activează şi restructurează reţele neuronale extinse, localizate în ambele emisfere cerebrale, arii responsabile nu doar de procesarea limbajului (zona Broca şi zona Wernicke), ci şi de memorie, imaginaţie vizuală şi reţelele de control executiv. Copiii imersaţi în medii bogate în stimuli literari prezintă un volum al materiei cenuşii crescut în zonele de asociaţie, fapt corelat direct cu un vocabular receptiv şi activ extins, competenţe superioare de argumentare sintactică şi, implicit, performanţe academice net superioare la toate disciplinele de studiu.
Dincolo de vectorul strict cognitiv, lectura guvernează profund dezvoltarea inteligenţei emoţionale a elevilor. Literatura funcţionează ca un simulator de realitate virtuală pentru psihic, oferind hărţi textuale pentru trăiri interioare complexe şi adesea copleşitoare: • Frica şi Anxietatea. Externalizate prin intermediul parcursului unui personaj, devenind astfel analizabile şi gestionabile. • Tristeţea şi Doliul. Oferă un ecran simbolic pentru proiecţia propriilor pierderi sau dezamăgiri. • Furia şi Gelozia. Analizate din perspectiva consecinţelor narative, ajutând la înţelegerea cauzalităţii comportamentale.
Prin identificarea empatică cu protagonistul, copilul parcurge un proces de alfabetizare afectivă: învaţă să îşi numească propriile stări, să le recunoască la ceilalţi şi să îşi autoregleze reacţiile fizice şi comportamentale.
Un loc aparte în cercetările recente îl ocupă demonstrarea legăturii cauzale dintre lectura de ficţiune şi amplificarea empatiei cognitive (capacitatea de a adopta perspectiva mentală a celuilalt) şi a teoriei minţii (Theory of Mind). Cititorii constanţi de literatură narativă manifestă o acurateţe sporită în decodificarea stărilor mentale ale celor din jur, abilitate care se traduce direct, la nivelul microclimatului şcolar, prin reducerea incidenţei comportamentelor de tip bullying, diminuarea agresivităţii verbale şi creşterea actelor de suport social şi cooperare spontană între elevi. Din acest motiv, şcoala modernă refuză să mai izoleze lectura în interiorul orelor de limbă şi literatură, transformând-o într-o practică transversală, transdisciplinară. Jurnalele reflexive de lectură, cercurile de lectură bazate pe negocierea sensului, dezbaterile pe marginea dilemelor morale ale personajelor şi lectura expresivă sunt integrate activ în dinamica tuturor ariilor curriculare, inclusiv în cadrul disciplinelor din spectrul socio-uman sau ştiinţific.
Această ultimă dimensiune, cea terapeutică, fundamentată pe mecanismele de proiecţie, identificare şi catharsis, explică expansiunea contemporană a biblioterapiei clinice şi de dezvoltare, precum şi a storytelling-ului terapeutic în mediul educaţional. Poveştile metaforice permit copiilor să abordeze traume, frici sau conflicte intrafamiliale grave fără a activa mecanismele de apărare ale eului, oferindu-le în schimb scenarii adaptative şi soluţii reziliente aplicabile în viaţa reală. Într-o epocă marcată de suprasaturare informaţională şi de fragmentare a atenţiei din cauza ecranelor, lectura profundă (deep reading) rămâne printre puţinele instrumente capabile să cultive răbdarea cognitivă, concentrarea de lungă durată şi conexiunea autentică cu propriul sine.
Şcoala modernă prin lectură în dezbaterea academică internaţională.
Lectura ca instrument cognitiv şi dinamică curriculară.
Moderate de un colectiv academic pluridisciplinar alcătuit din conf. univ. dr. Sebastian Chirimbu, Dott. Maria Tilica, dipl. prof. Ermina Răescu şi prof. drd. Atena Ilie, sesiunile de deschidere ale conferinţei au fixat coordonatele epistemice ale evenimentului: imperativul redefinirii radicale a actului lecturii în plin secol XXI. Într-o eră marcată profund de asaltul digitalizării de masă şi de emergenţa algoritmilor de Inteligenţă Artificială în educaţie – dinamică analizată în detaliu de experţi internaţionali precum Nada Chabir Mrabet (Tunisia) –, congresele ştiinţifice de acest tip nu mai sunt simple platforme de prezentare teoretică, ci devin nuclee vitale pentru configurarea şi coagularea unor comunităţi de învăţare autentice, idee susţinută empiric şi de Dott. Loredana Luison Marco (AFEA Italia).
Analizată strict sub unghi cognitiv, lectura la nivelul ciclului gimnazial încetează să mai fie receptată ca o operaţiune liniară de decodare. După cum a demonstrat prof. Claudia Feldrihan (IŞJ Bistriţa-Năsăud/Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa), lectura critică funcţionează ca un instrument major de structurare a schemelor de gândire logică şi formală ale preadolescentului.
Cu toate acestea, realitatea şcolară cotidiană relevă o tensiune profundă între axa normativă (programa rigidă, standardizată) şi axa afectivă (nevoile de dezvoltare ale elevului). Conferinţa a analizat această dihotomie prin intermediul a două perspective complementare:
- Exigenţe curriculare vs. Nevoi psihologice. Prof. Valentin Mereoru (Liceul Tehnologic „Nikola Tesla”, Bucureşti) a radiografiat decalajul adesea dramatic dintre imperativele cantitative ale curriculei oficiale şi nevoile strict psihologice şi de dezvoltare ale elevilor de azi, avansând propuneri concrete pentru reevaluări structurale de fond şi linii de intervenţie adaptate.
- Obligaţie şcolară vs. Fascinaţie estetică. Profesorii Mirela Maria Iancu (Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” şi directorul CCD Sibiu) şi Nicoleta Elena Maier (metodist, CCD Sibiu) au chestionat critic limitele pedagogiei tradiţionale coercitive. Domniile lor au demonstrat, pe baza datelor de teren, că mutarea accentului de pe „lectura ca datorie/obligaţie” pe „lectura ca fascinaţie şi opţiune liberă” reprezintă unicul mecanism valid pentru retenţia pe termen lung a tinerilor în interiorul galaxiei Gutenberg.
Incluziunea, securitatea emoţională şi managementul clasei
Un alt pilon epistemic major al manifestării internaţionale a vizat reconceptualizarea lecturii prin lentila echităţii sociale şi a managementului incluziv al clasei. Într-un mediu şcolar modern, configurat pe principiul eterogenităţii, lectura incluzivă depăşeşte graniţele filologice şi se instituie ca o veritabilă punte culturală, socială şi identitară, aspect susţinut în prezentările realizate de prof. Voica Tache, prof. Cătălina Pegulescu şi prof. Agnes Costea (Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei”, Slobozia). Această abordare nu doar că facilitează din punct de vedere tehnic integrarea şcolară a copiilor proveniţi din medii socio-economice precare, minorităţi etnice sau grupuri marginalizate, dar devine o condiţie obligatorie pentru generarea stării de bine (well-being) la nivel de grup.
Dimensiunea afectivă a procesului de învăţare a primit o fundamentare teoretică consistentă prin lansarea şi discutarea paradigmei „Şcolii siguranţei emoţionale”, structurată de prof. dr. Florina Teodora Biculescu (director, Liceul Tehnologic Topoloveni, Argeş). Argumentul central rezidă în faptul că nicio achiziţie cognitivă de profunzime nu se poate consolida în condiţii de stres, anxietate de performanţă sau insecuritate relaţională. În acest context, literatura de calitate oferă scenarii clinice sigure, distanţate simbolic, prin intermediul cărora elevii îşi pot procesa traumele personale, fricile sau anxietăţile sociale, deprinzând tehnici fundamentale de rezilienţă şi empatie socială.
Această viziune integrativă îşi găseşte aplicabilitatea de-a lungul întregului parcurs educaţional, începând cu educaţia timpurie – unde prof. Anita Cucer (director, Grădiniţa cu Program Prelungit „Fraţii Grimm”, Sibiu) a demonstrat importanţa strategică a echilibrului emoţional şi relaţional în primii ani de viaţă ai copilului – şi continuând cu managementul strategic al clasei de elevi prin tehnici de incluziune cotidiană, analizate de prof. Alemănuţa Toader (Metodist CCD Sibiu / Şcoala Gimnazială Cristian).
În interiorul acestui peisaj extrem de complex, rolul educatorului este complet redefinit. Prof. drd. Eduard Andrei Vasile (Liceul Teoretic „Victoria” / Centrul de Excelenţă Bucureşti) a demontat din punct de vedere teoretic şi metodologic falsa dihotomie dintre „profesor” (livrator de conţinuturi) şi „pedagog” (formator de caractere şi consilier), subliniat faptul că profesorul modern trebuie să îşi asume ambele roluri în mod simultan şi indisolubil pentru a asigura un management al clasei cu adevărat eficient. De altfel, prof. drd. Atena Ilie (Alianţa Consultanţilor Educaţionali Inovativi / Şcoala Doctorală a Universităţii de Stat „Ion Creangă” din Chişinău) a concluzionat că lectura trebuie analizată ştiinţific ca un veritabil vector de forţă al incluziunii generale şi al dezvoltării socio-educaţionale de ansamblu.
Dimensiunea aplicată: Corelaţia transgeneraţională şi atelierele practice
Dezbaterile teoretice din cadrul conferinţei au beneficiat de o extensie aplicată remarcabilă, demonstrându-se empiric faptul că reţelele de suport educaţional construite în jurul cărţii posedă virtutea de a unifica generaţii, comunităţi şi culturi aparent divergente (idee susţinută de cercetările colective prezentate de prof. Victor Gabriel Dumitru de la Şcoala Gimnazială Nr. 13 Bucureşti, alături de prof. dipl. ing. Ermina Carmen Răescu şi prof. Cristina Andreescu). Totodată, a fost validat ştiinţific rolul crucial pe care educaţia non-formală îl joacă în sprijinirea celei formale, în special în ceea ce priveşte formarea competenţelor transversale şi a celor de literaţie timpurie (prof. Viorel Badea, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Slobozia).
Sintetizarea şi transpunerea acestor modele teoretice în ghiduri de bune practici direct aplicabile la clasă s-au realizat în cadrul celei de-a treia zi a conferinţei, prin organizarea a două workshop-uri naţionale şi internaţionale cu prezenţă fizică în Brindisi. Aceste ateliere au funcţionat ca laboratoare de design pedagogic, structurate astfel:
Concluzii
Reflecţia academică propusă de conf. univ. dr. Sebastian Chirimbu, îmbogăţită de contribuţiile specialiştilor reuniţi la Conferinţa Internaţională de la Brindisi din iunie 2026, demonstrează că reforma profundă a şcolii moderne nu este, în esenţă, o problemă ce ţine exclusiv de reconfigurarea infrastructurii tehnologice sau de digitalizarea accelerată a suporturilor de curs. Ea reprezintă, înainte de toate, o schimbare radicală de paradigmă culturală şi umanistă.
Lectura, scoasă din chinuitorul clişeu al obligativităţii şcolare mecanice şi redimensionată conceptual ca vector central al incluziunii, al respectului pentru diversitate şi al managementului stării de bine, reprezintă cea mai eficientă, testată şi sustenabilă strategie de umanizare şi optimizare a actului educaţional global. Şcoala modernă prin lectură nu îşi propune să standardizeze performanţe, ci să ofere fiecărui copil o „fereastră” deschisă către lume şi o „oglindă” clară în care să îşi descopere şi să îşi cultive propria umanitate.
„Puterea cărţii în educaţie constă în capacitatea ei unică de a deschide ferestre flexibile către alteritate, către înţelegerea profundă a celuilalt, dar şi către cartografierea universului interior, ascuns, al copilului.”
Conf. univ. dr. Sebastian CHIRIMBU
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti
Numărul 808
