Creativitatea, inovaţia şi spiritul antreprenorial îşi dau întâlnire şi în acest an în cadrul Concursului Regional„Antreprenor de succes” organizat de Colegiul Economic „Costin C. Kiritescu”, Bucureşti, în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Economice, Bucureşti – Universitatea „Spiru Haret”. După evaluarea proiectelor înscrise în competiţie, a venit momentul să celebrăm performanţa participanţilor şi să îi premiem pe cei care au impresionat prin originalitate, creativitate şi viziune.
Festivitatea de premiere va avea loc pe 10 iunie 2026, la sediul Universităţii Spiru Haret din str. Ion Ghica nr. 13, Bucureşti.
În cadrul concursului, elevii au participat la următoarele secţiuni: • Gimnaziu – Poster/Afiş „Un job de succes” • Liceu – Pagină web „Promovare inteligentă, succes garantat!” • Liceu – Prezentare electronică „De la idee la afacere” •Turism – „Best Innovation Ideas in Accessibility Design in Tourism and Hospitality”.
Elevii vor avea ocazia să ia parte la workshop-ul online „AI-Accelerator de Succes: unelte inteligente pentru antreprenorul de mâine”, susţinut de cadre didactice ale Facultăţii de Ştiinţe Economice: • conf. univ. dr. Mariana Iatagan: „De la un simplu PPT la un plan de afaceri câştigător” • conf. univ. dr. hab. George Lăzăroiu: „Cum să monetizăm cu ajutorul Inteligenţei Artificiale generative” • conf. univ. dr. hab. Daniel Gârdan: „Cum să construieşti o strategie de marketing imbatabilă”
Felicitări tuturor elevilor şi profesorilor coordonatori care au ales să transforme ideile în proiecte şi creativitatea în rezultate!

