„Panem et circenses”. Circ avem. Dar pâine?!

De două mii de ani, cu perioade de excepţie, când a lipsit şi distracţia, realitatea concentrată în expresia „panem et circenses” ne face contemporani cu Roma antică. Reproşul lui Juvenal a rămas valabil. (O fi vreo demonstraţie că „de la Râm ne tragem”?!?) Tot burţile pline şi circul sterilelor dispute politice, ce au înlocuit luptele bărbăteşti ale gladiatorilor din arenă, ne ţin departe de la treburi mai importante.

Căscăm gura la rezultatul căutărilor după potcoave de cai morţi, la bătutul apei în piuă. Ni se fac promisiuni, pe care azi le vedem, mâine dispar, ca şi cum n-au fost. Se fac şi se desfac alianţe, ne-am angrenat cu toţii într-un joc de-a hoţii şi vardiştii, ne substituim judecătorilor, procurorilor, medicilor, profesorilor… Ignorăm profesioniştii, aşteptăm soluţii de destin de la astrologi, numerologi, dar şi vrăjitoare de magie albă sau neagră, intrăm, prin intermediul camerelor de luat vederi ale televiziunilor sau ale propriilor telefoane, cu bocancii, în viaţa semenilor noştri, ne lăsăm manipulaţi de aşa-zişi ziarişti, mulţi/multe chipeşi/chipeşe, dar corigenţi la gramatică, logică şi bun-simţ… Luăm de bună orice prostie care apare drept senzaţional, nemaipomenit, exclusiv… Uităm că senzaţionalul nu este… comun, nu apare în fiecare zi. Ignorăm felul în care este grosolan manipulată credinţa oamenilor… „Circenses”. În arenă nu sunt gladiatori. Nu se luptă cu preţul vieţii. Nu e sânge ceea ce hrăneşte setea de jertfă a spectatorilor. E apă colorată! Şi preţul, da, preţul, este o funcţie, orgoliu, bani, mulţi bani, reţele… Iar pâinea…pâinea este de proastă calitate, umflă burţile şi îngreunează digestia.

Maturii ştiu toate acestea. Sigur, nu contează! Atracţiei senzaţionalului nu te poţi opune! Argumentul este precum o nuieluşă în faţa bombei nucleare. Trecuţi prin viaţă, cu bune, cu rele, maturii preferă să spargă seminţe din tribune, lăsându-se amăgiţi, de multe ori cu bună ştiinţă, ai putea crede, de dragul jocului. De fapt, din lipsa de alternativă electorală (pentru a simplifica lucrurile, pentru că nu numai această alternativă lipseşte!).

Speranţa schimbării poate veni, trebuie să vină!, de la tineri. Teoretic, ei ştiu mai bine ce este calitatea, ei înţeleg fenomenele geopolitice, înţeleg importanţa învăţării permanente, sunt dispuşi la efort, şi-au însuşit cunoştinţele societăţii informaţionale… Dar, influenţa lor va creşte doar când vor fi independenţi, când nu vor mai depinde de salariile, de pensiile maturilor, când vor accepta că omul sfinţeşte locul, că ţara noastră nu-i o ţară de mâna a doua – şi chiar dacă numai din orgoliul că s-au născut aici, dacă nu ştiu ce valori autentice au fost şi sunt aici, când vor învăţa să conjuge mai des „a fi” decât „a avea”. Când vor avea mai multe pretenţii de la ei decât de la ceilalţi. Când îşi vor alege după posibilităţile intelectuale şi fizice, după pasiuni, drumul în viaţă, profesia, şcoala de urmat. În cunoştinţă de cauză, cu asumarea responsabilităţii unui efort productiv constant.

Este momentul să întrerupem gloria păguboasă a realităţii expresiei „pâine şi circ”. (Mioara VERGU-IORDACHE)