Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti. ATELIER

Metafora minţii: introducere în teoria relaţiilor de obiect – de la pulsiunile lui Freud
la geneza psihanalitică a Sabotorului Intern al lui Fairbairn

Invitat: Constantin JUNCU, psiholog clinician şi psihoterapeut,
format în „Analiză Tranzacţională şi în Psihoterapie Psihanalitică”

În data de 20 aprilie 2026 a avut loc un nou eveniment din seria celor propuse prin proiectul ATELIER, desfăşurat de către Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti a Universităţii „Spiru Haret”.

Dezbaterea cu tema „Metafora minţii: Introducere în teoria relaţiilor de obiect – de la pulsiunile lui Freud la geneza psihanalitică a Sabotorului Intern al lui Fairbairn” – şi-a propus să susţină nevoia studenţilor, viitorii specialişti, de a descoperi alternative de şcoli de psihoterapie, într-o prezentare interactivă ce se va axa pe concepte psihanalitice şi pe modul în care acestea se aplică în cabinet. Psihoterapeutul are nevoie de o teorie sau de o metaforă a minţii pentru a aduce ordine în lumea aparent haotică a pacientului. Bineînţeles, teoria trebuie să fie în slujba pacientului şi nu invers. Un psihoterapeut utilizează diverse modele teoretice ca pe nişte „metafore de lucru” (Christopher Bollas), alegând-o pe cea care oferă cea mai mare claritate clinică în momentul respectiv. O bună înţelegere teoretică, în procesul psihoterapeutic, ajută psihoterapeutul să ştie ce să spună, când să spună, cum să spună şi, mai ales, ce este mai bine să nu spună astfel încât intervenţia să urmărească obiectivul de creştere psihologică – prin urmare, „Asemeni unui marinar fără sextant, un psihoterapeut care se apucă să navigheze în apele întunecate ale inconştientului fără o teorie se va rătăci curând” (Glen Owens Gabbard). Privită în ansamblu, teoria relaţiilor de obiect se referă la transformarea relaţiilor interpersonale în reprezentări internalizate ale relaţiilor. Pe măsură ce copiii se dezvoltă, nu internalizează doar un obiect sau o persoană; internalizează, mai degrabă, o întreagă relaţie şi dinamica acesteia: o imagine a Sinelui, o imagine a Celuilalt şi un afect intens care le leagă. Acest „teatru interior” devine matricea prin care privim lumea, unde conflictele nu se mai dau doar între impulsuri şi apărări, ci între perechi opuse de relaţii interne care se luptă pentru a ocupa centrul scenei noastre psihice.

Au participat la dezbatere studenţi şi cadre didactice ale Universităţii „Spiru Haret”, alţi oaspeţi, reprezentând domenii diferite de specializare. (Bianca PELTEA)