Nimic. Nimicuţa!

Ce spuneţi despre „nimic”? (Se zice că s-ar trage din italiană: „nemica”.) Nu ştiu ce credeţi, dar constat că i se acordă prea mult timp, prea multă viaţă, a noastră, acestei vocabule! Nu mă credeţi? Ce înseamnă „nimic”, individual sau în alcătuiri gramaticale? Sunt doar cinci litere, din care una se şi repetă! Nu fac eu pe deşteapta! Vă spun din dicţionar: câtuşi de puţin, în niciun fel, cu sinonime: defel, deloc, nicicum, nicidecum; a nu avea nimic a face, adică a nu avea nicio legătură (unul cu altul); de nimic, care este fără nicio valoare, fără importanţă, mărunt; (despre oameni) lipsit de orice merit; lipsit de caracter, necinstit, netrebnic, ticălos, şters; (aproape) gratuit, degeaba, nimic, nimicuri; lucru, fiinţă, faptă sau vorbă fără valoare; bagatelă, fleac, lipsă de merit, nimicnicie, zădărnicie, ceva de foarte mică importanţă sau valoare, fără nicio însemnătate, haos, neant, nefiinţă… Nu glumesc! Acordăm prea mult timp acestei vocabule şi sinonimelor ei.

Pentru că,am impresia că, de fapt, nu înţelegem sau nu ne interesează. Noi rămânem captivi în mocirla noastră. Pe noi ne interesează (Nimic!) persoane, politice sau, în general, publice, nu idei, nu fapte! Am declarat că nu mai vrem „tătuci” care să ne dirijeze viaţa, că vrem să fim propriii stăpâni, dar ne lăsăm amăgiţi cu covrigei şi Eugenii… O asemenea discordie nu cred că a anticipat cineva!

Toată clasa politică este activată. Unii vor să-şi menţină supremaţia, ceilalţi vor să o câştige. Toţi îşi clamează bunele intenţii, dar nu vin cu soluţii, ci doar cu acuzaţii la adresa celorlalţi, cu dosare construite minuţios, scoase de la naftalină. Ei ştiu ce fac, ştiu că nu este corect, dar mai ştiu că majoritatea alegătorilor este atentă la acuze, pe care le acceptă fără a cerceta. Important este să fie scandal şi să câştige „ai noştri”. Nimic!

Nu suntem într-o poziţie tocmai confortabilă, cu război la graniţă, cu război într-o zonă nu prea îndepărtată, cu declaraţii belicoase, „asortate” cu ştiri despre dotarea insuficientă – uman şi tehnic – a armatei noastre. Informaţiile oferite la ore de maximă audienţă, majoritatea lor, au conţinut cu potenţial violent. Nu spun că informaţiile nu trebuie să ajungă la noi. Trebuie însă să fie foarte bine documentate, nu spuse acum şi contrazise peste o oră, în acelaşi loc sau de la altă tribună, şi cu dozarea intensităţii conţinutului.

Nu foloseşte la nimic panica, nu folosesc invectivele, acuzaţiile. Nu poţi vorbi cu uşurinţă despre moarte, despre război. Despre nimic. Moartea nu e can-can. Până când dovezile vor fi convingătoare pentru toţi că există viaţă după moarte, vom accepta că avem o singură viaţă şi ţinem la ea, aşa cum ne-am croit-o şi/sau am fost ajutaţi să ne-o croim. Şi nu are nimeni dreptul să ne-o ia. Cu atât mai mult nişte nimicuri! Poate vi se pare că exagerez. Dar, v-am mai spus! e demonstrat, cuvintele ucid. Şi la propriu, şi la figurat.

Noi chiar părem a fi paralizaţi de nimic într-o aşteptare. Aşteptare a ce? Nu suntem întrebaţi, nu suntem consultaţi. Se rostesc cuvinte, se iau decizii în numele nostru, decizii cu scop personal sau colectiv, cam niciodată general, naţional. Aflăm că suntem de o parte sau de alta, că susţinem o parte sau alta…Nimic?! (Mioara VERGU-IORDACHE)