COMUNICAT DE PRESĂ
Finalizarea proiectului DigiFormPEDAGOG
– Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar
Universitatea Spiru Haret anunţă finalizarea proiectului ePNRR ID_20 DigiFormPEDAGOG finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul apelului PNRR/2024/C15/MEDU/I8/„Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar”, care a fost implementat în perioada octombrie 2024 – martie 2026.
Obiectivul general al proiectului a vizat dezvoltarea competenţelor de pedagogie digitală pentru cadre didactice din învăţământul preuniversitar de stat, prin participarea lor la programul de formare profesională continuă Pedagogie digitală adaptată ariilor curriculare acreditat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi la activităţile de coaching/mentorat asociate acestuia.
Rezultate semnificative
Proiectul a depăşit indicatorii asumaţi iniţial, înregistrând rezultate relevante la nivel naţional:• 5.775 cadre didactice certificate, depăşind ţinta asumată prin Cererea de finanţare min. 5.000 cadre didactice;
• Participare echilibrată din mediul urban (56,57%) şi rural (43,43%), dintre care 22,63% provin din zone defavorizate;
• Reprezentativitate ridicată a cadrelor didactice din toate ciclurile de învăţământ: Gimnazial – 36,26%; Primar – 32,07%; Liceal – 22,04%; Preşcolar – 9,63%
• Distribuţia pe grupe de vârstă evidenţiază o participare majoritară a cadrelor didactice cu experienţă: 41–50 ani: 38,93%; 51–60 ani: 32,10%
Proiectul a avut acoperire naţională, cu o concentrare semnificativă în Bucureşti (28,40%) şi în judeţele Botoşani (9,82%), Dâmboviţa (9,45%), Vaslui (9,21%).
Impact educaţional: resurse digitale create
Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului îl reprezintă dezvoltarea şi publicarea unui număr semnificativ de Resurse Educaţionale Deschise (RED):
• Domenii principale: Limba şi literatura română – 22,72%; Umaniste – 17,55%; Ştiinţe exacte – 14,63%; Matematică – 12,38%
• Distribuţia pe cicluri: Gimnazial – 37,16%; Primar – 36,02%; Liceal – 13,22%; Preşcolar – 9,46%
Aceste resurse contribuie direct la modernizarea procesului educaţional şi la promovarea unor practici didactice inovatoare, bazate pe tehnologie digitală- informaţională şi de comunicaţie.
Activităţi şi beneficii
Programul de formare şi dezvoltare profesională continuă care face obiectul proiectului vizează, cu prioritate:
• utilizarea instrumentelor digitale în învăţământul preuniversitar;
• crearea/dezvoltarea de resurse educaţionale/lecţii digitale şi publicarea lor, ca Resurse Educaţionale Deschise (RED), pe platforma educaţională Livresq;
• integrarea tehnologiilor digitale în procesele educaţionale de predare-învăţare-evaluare desfăşurate de cadrele didactice în mod curent, la clasă, cu elevii;
• utilizarea metodelor de predare în sistem blended-learning/digital;
• asigurarea securităţii şi drepturilor de autor pentru resursele/lecţiile digitale create/ dezvoltate.
Participanţii au beneficiat de:
• 40 de credite profesionale transferabile;
• coaching/mentorat de specialitate/ digital;
• acces instrumente educaţionale digitale centrate pe platforme pentru crearea/ dezvoltarea/publicarea de Resurse Educaţionale Deschise (RED);
• sprijin de specialitate pentru crearea/ dezvoltarea/ publicarea de Resurse Educaţionale Deschise (RED) folosind licenţele Livresq achiziţionate prin proiect.
Conferinţa de finalizare
Cu ocazia încheierii proiectului, Universitatea Spiru Haret a organizat:
Conferinţa de finalizare DigiFormPEDAGOG
30 martie 2026 – Ora 14:00
Eveniment online – Link acces: https://meet.google.com/yen-gxqt-wci
Manifestarea a reunit experţi, cadre didactice şi parteneri instituţionali şi a evidenţiat impactul proiectului asupra sistemului educaţional din învăţământul preuniversitar din România.
Concluzii
Proiectul DigiFormPEDAGOG are impact asupra digitalizării educaţiei, contribuind la formarea unui corp profesoral adaptat cerinţelor actuale şi viitoare ale sistemului de învăţământ educaţional.
Prin rezultatele obţinute şi sustenabilitatea resurselor educaţionale dezvoltate, proiectul contribuie la consolidarea educaţiei moderne, incluzive şi orientate spre competenţe digitale în România.
Date de contact: Universitatea Spiru Haret, Str. Italiană nr. 28, Sector 2, Bucureşti;
Website: https://digiformpedagog.spiruharet.ro
E-mail: digiformpedagog@spiruharet.ro


