Nu bani, tată, nu bani, viaţă…

Vasile (aşa îi spuneam când doream să mă alint şi să-l alint), tata, era un om credincios, „păcătos” ca noi toţi. Băiat de la ţară, cel mai mare dintre nouă fraţi şi surori, din care doar şase au trăit, s-au făcut mari. Poate de acolo, din satul lui şi-a asumat credinţa, o credinţă apropriată, fără spectacol, ca întreaga viaţă, de altfel. În ultimii ani aici, pe pământ, găsise mai des şi drumul spre biserică. Poate că îşi pregătea drumul…Oricum, prea devreme.

„Tata, uite, ţi-au căzut nişte bani din buzunar”. Încercam să-mi abat şi să-i abat atenţia de la tragedia ce părea iminentă.„Nu bani, tată, nu bani, viaţă!”, mi-a răspuns, cu glas stins, dar sfâşietor pentru mine. Până să vină Salvarea. (Tragedia în forma sa cea mai dureroasă pentru familie a venit puţin mai târziu; ea începuse în urmă cu doi ani, atunci când fusese „doar” un atac cerebral… (Sistemul de sănătate din România, şi ieri, şi azi, nu neapărat de dotări duce lipsă. Dar noi suntem un popor bun şi iubitor şi generos, nu-i aşa?! Ce păcat că „excepţiile” ies la suprafaţă.)

Glasul tatălui meu spunându-mi „Nu bani, tată, nu bani, viaţă!” mă urmăreşte de peste patruzeci de ani. De la el şi de la mama am învăţat că viaţă înseamnă mai mult decât trai confortabil material, mai mult decât respiraţie, decât o trecere pe pământ. Înseamnă asumare, demnitate, libertate, respect, curaj, responsabilitate, muncă, sinceritate, iubire…Mă gândesc, dacă nu vă supăraţi, să vă invit să reflectaţi/reflectăm la momentele în care înţelegem care sunt adevăratele valori din existenţa noastră. Şi cum valorificăm aceste momente.

Tot timpul se întâmplă ca oameni foarte bogaţi să se îmbolnăvească grav. Ce valoare au bogăţiile, dacă nu ai sănătate? Oameni foarte bogaţi au primit condamnări, cu executare, la închisoare. Ce valoare pot avea bogăţiile când îţi lipseşte libertatea? Şi oamenilor foarte bogaţi, de la noi şi de aiurea, li se întâmplă tragedii în familii, legate de copii, părinţi, fraţi, surori, soţi, soţii… Mai contează banii? Cinicii vor spune: „nu banii contează, ci numărul lor!” Cred că, pentru unii, aşa şi este.

Vă îndemn să reflectăm pentru că eu ştiu gustul „festinurilor” cu grisine cu muştar, cafea „nechezol” şi Cico, împreună cu prietenii, în timp ce povesteam despre oameni, întâmplări, filme, cărţi, concerte…, dar şi gustul unor festinuri adevărate. Sigur că şi dumneavoastră ştiţi! Eu ştiu gustul vieţii reale lângă oameni cu viaţă. Când ai un necaz, de orice fel ar fi el, nu banii te mângâie, nu banii îţi spun o vorbă bună, nu banii îţi dau o cană cu apă, te sprijină, ci viaţa de lângă tine, omul care poartă viaţă, omul, care, trăind, mai şi greşeşte, este vesel, este trist, este harnic, este leneş, este OM.

Valoarea nu ne-o dau bogăţiile materiale, ci omenia, atitudinea înţelegătoare şi respectuoasă, dorinţa de a fi om mai bun, mai performant, dorinţa de a vedea frumosul şi binele din oameni, de a-i vedea pe oameni sănătoşi şi fericiţi. Pentru că… „Nu bani, tată, nu bani, VIAŢĂ!” La viaţă să ne gândim, să o şi trăim, să o înţelegem, acum, în „Săptămâna Mare!” (Mioara VERGU-IORDACHE)