Doamna Maria BRÂNCOVEANU – rezistenţa prin credinţă şi tradiţie

„Lacrimi cât au fost decapitaţi / N-a vărsat un licăr dintre ele / Să-i ajungă până la Carpaţi / Să le ţină de lumânărele.” (Ioan Alexandru)

De câte ori ajung la ansamblul istoric al Palatului Brâncovenesc din Mogoşoaia gândul mă poartă către cel care şi-a sacrificat nu numai propria viaţă, ci şi pe cea a celor mai apropiate persoane, pentru dreptate şi credinţă. O lumânare aprinsă şi un gând bun îi dăruiesc lângă altarul bisericii pe care acest măreţ domn român a ridicat-o aici. Palatul şi colecţia muzeală de aici, replicată cu celelalte palate, biserici şi curţi domneşti lăsate moştenire neamului românesc, ne arată cât de mare era sufletul acestui domn care dă numele unei întregi epoci din istoria noastră: Brâncoveanu. Dar pentru a-l cunoaşte mai bine ar trebui să vedem şi pe cine a avut în preajmă, în toate încercările sale. Este vorba despre o mare doamnă a românimii noastre de „os domnesc”: Maria Brâncoveanu.

Maria Brâncoveanu a fost fiica lui Neagu postelnicul din Negoeşti şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti în anii 1669-1672. Încă din timpul acestui domnitor viitorul soţ al Mariei, Constantin Brâncoveanu, deţinea la Curte demnitatea de paharnic, făcându-se cunoscut pentru nobleţea, destoinicia şi blândeţea sa. Maria Brâncoveanu a fost un adevărat personaj de legendă. Fără îndoială că neamul strălucit din care venea Brâncoveanu, pe lângă aceste calităţi, a făcut ca Maria să fie susţinută de familie în vederea unei căsătorii cu tânărul boier. Pe linie maternă, Constantin Brâncoveanu era descendent direct al Cantacuzinilor, al căror înaintaş din secolul al XlV-lea era Ioan Cantacuzino, împărat al Bizanţului. Pe linie paternă, era descendent din boierii Craioveşti şi înrudit cu Matei Basarab, fapt pentru care se considera coborâtor din Basarab. Cei doi tineri, Maria (sau Marica) şi Constantin, s-au căsătorit în anul 1674, iar în familia lor s-au născut nu mai puţin de unsprezece copii: şapte fete şi patru băieţi. La doi ani după căsătorie li s-a născut primul copil, o fată pe care au botezat-o Stanca, numele bunicii sale din partea tatălui, Stanca Cantacuzino. Au urmat Maria, în 1678, şi Ilinca, în 1682. În 1683 în familia Brâncoveanu s-a născut primul băiat, Constantin, cel care a suferit cele mai mari chinuri, torturat împreună cu tatăl său, voievodul Constantin Brâncoveanu, în urma mazilirii voievodului, când toată familia a fost închisă la Constantinopol. În 1685 s-a născut Ştefan. S-au născut apoi Safta, în 1686, Radu, în 1690, Ancuţa, în 1691, Bălaşa, în 1693, şi Smaranda, în 1696. În 1697 sau 1698 în familia domnitoare s-a născut şi cel din urmă băiat, Matei.

Constantin Brâncoveanu, la cererea şi la rugămintea Sfatului, a acceptat domnia, devenind domnitorul Ţării Româneşti, în 1688. Venirea la domnie a lui Constantin Brâncoveanu a reprezentat un moment culminant, pe plan social-politic, în afirmarea puternicului şi bogatului neam brâncovenesc, ale cărui rădăcini se cufundau în negura istoriei.

Numele lui Brâncoveanu avea să fie cunoscut, în timpul lungii sale domnii, în tot Orientul creştin, mai ales datorită uriaşelor sale averi, atât cele moştenite, cât şi cele acumulate înainte şi mai ales în timpul domniei, care i-au îngăduit să acorde mult ajutor celor supuşi stăpânirii otomane. În ţară, voievodul Constantin Brâncoveanu a ctitorit una dintre cele mai strălucite epoci ale culturii vechi româneşti. În anul 1714, Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria împlineau 40 de ani de căsnicie, iar domnitorul urma să îşi sărbătorească împlinirea vârstei de 60 de ani. Numai că, din pronie divină, aceste sărbători s-au petrecut în Ceruri.

În 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, ziua de naştere a voievodului şi ziua în care doamna Maria îşi sărbătorea numele, aceasta a primit vestea uciderii soţului şi fiilor săi, martirizaţi într-o piaţă din Istanbul.

În 24 martie 1714, voievodul Constantin Brâncoveanu fusese arestat şi dus cu întreaga familie la Constantinopol, după ce toate bunurile şi averea descoperite în ţară i-au fost confiscate. Aruncat în temniţa de la Yedikule şi mutat apoi în cea de la Bostanei başî, de lângă prima poartă a Seraiului, voievodul român a fost supus torturilor spre a mărturisi locurile unde şi-a ascuns averile. În ziua sfântă de 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii, împreună cu clucerul Ianache Văcărescu (devotat domnitorului) au fost scoşi din temniţă numai în cămaşă şi desculţi. Convoiul, care era deschis de cel mai mic dintre copii, Matei, şi era închis de voievodul Brâncoveanu, a fost purtat pe uliţele Constantinopolului spre locul de execuţie, din apropierea seraiului. Acolo, în faţa sultanului Ahmed al III-lea şi a marelui vizir, în prezenţa solilor curţilor împărăteşti europene, au fost executaţi prin tăierea capului. Primul ucis a fost sfetnicul Ianache Văcărescu, continuând apoi cu cei patru fii – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi încheind cu domnul român martir.

Cumplita scenă a durat, potrivit martorilor oculari, numai un sfert de oră. Tot un contemporan al domnitorului a lăsat mărturie faptul că, atunci când i-a venit rândul celui mai tânăr dintre copii, Matei, în vârstă de 11 ani, acesta, îngrozit, s-a aruncat la picioarele sultanului implorând să fie lăsat în viaţă căci se va face musulman. A intervenit atunci tatăl său, voievodul Brâncoveanu, care dintr-o adâncă şi neînfrântă rezistenţă morală, după luni de tortură inimaginabilă, i-a spus că dacă ar fi cu putinţă, e mai bine să moară de o mie de ori decât să-şi renege credinţa pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ. Siguranţa bătrânului tată a fost pentru copil desăvârşită, căci s-a pus în genunchi în faţa călăului fără îndoială. Pentru a continua batjocura execuţiei, trupurile celor ucişi au fost aruncate în mare, spre a fi hrană la peşti şi păsări. Din fericire au fost pescuite în aceeaşi zi şi înhumate într-o mănăstire din apropiere. Osemintele lui Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor săi au fost aduse în ţară abia în anul 1720, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), de către doamna Maria Brâncoveanu, şi au fost înmormântare alături de osemintele lui Ion Mavrocordat în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie brâncovenească.

După moartea voievodului, doamna Maria Brâncoveanu împreună cu toată familia sa au fost surghiuniţi în Asia Mică. Au reuşit să ajungă în ţară abia în 1717, eliberaţi din surghiunul de la Kutahia, unde erau ţinuţi sub atentă observaţie.

Crescută în credinţa strămoşească, Doamna Maria Brâncoveanu, născătoare a 11 copii trăitori, avea să respecte ritualurile şi cutumele creştine şi de pe marginea prăpastiei pe care s-a aflat la un moment dat. După ce a aflat de îngrozitoarea moarte a membrilor familiei sale, a răscumpărat de la pescarii locali trupurile lor, date astfel peştilor şi întunecimii adâncurilor marine. A reuşit să le îngroape în apropiere şi să le repatrieze când a fost posibil, spre a le acorda odihna binemeritată în lăcaşul sfânt al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, pe care Brâncoveanu îl ctitorise.

Fiică de Postelnic şi nepoată de Domn, Doamna Maria Brâncoveanu şi-a dus crucea cu demnitate şi curaj, fiind un real exemplu pentru femeile române din toate timpurile. De aceea au apărut asociaţii umanitare care îi poartă numele, şi cărţi care îi slăvesc viaţa de jertfă şi credinţă.

Ca un semn al veşnicei recunoştinţe şi al neuitării, a fost creată laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu”, cea dintâi lalea olandeză cu nume românesc. Aceasta înfloreşte în renumitul parc Keukenhof, din Ţările de Jos. Este cultivată din 2018, iar în primăvara anului 2022, 325 de bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” au înflorit atât în pavilionul Willem-Alexander, datorită participării ca expozant a cultivatorului acestora, domnul Christian Kolk din Kloosterburen, cât şi în aer liber, în apropierea aceluiaşi pavilion. Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu” este un proiect al parohiei ortodoxe române „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, proiect care, cu binecuvântarea şi sub coordonarea Părintelui Paroh Protopop Dr. Ioan Dură, este pus în practică de Asociaţia „Doamna Maria Brânvoveanu”. În Săptămâna Luminată, la praznicul Izvorul Tămăduirii, preşedinta asociaţiei şi câteva doamne membre se află lângă lalelele „Doamna Maria Brâncoveanu″ din Keukenhof, având alături steagul tricolor cu icoana Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi portretul doamnei Maria Brâncoveanu. Laleaua a înflorit şi în grădina bisericii parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, lângă Troiţă şi în apropierea puietului descendent din Teiul lui Eminescu, precum şi la mormintele celor doi soldaţi români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, ale căror oseminte se află în Cimitirul Militar din Leusden. Bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” au fost dăruiţi către diferite lăcaşe de cult, instituţii şi personalităţi ale vieţii culturale din România, Ţările de Jos, Grecia, Republica Moldova, Franţa şi Germania. Printre acestea se numără: Patriarhia Română, Catedrala Mântuirii Neamului, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale din Paris, Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu, biserica Sfântul Sava din Iaşi, Arhiepiscopia Râmnicului, Administraţia Prezidenţială, grădina Senatului României, municipiul Râmnicu Vâlcea, Institutul Român/Biblioteca Română din Freiburg, grădinile botanice din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” au fost oferiţi Regelui Willem-Alexander şi Reginei Máxima ai Ţărilor de Jos, Familiei Regale a României, unor aşezăminte de cult din Bucureşti, din judeţele Prahova, Vâlcea, Covasna, Mehedinţi, Maramureş, Suceava, Braşov, precum şi mănăstirii Izvorul Tămăduirii de pe insula grecească Sikinos.

Recent, în cadrul unei ceremonii desfăşurate pe 6 februarie 2026, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare).

Decizia privind canonizarea a fost luată în luna iulie 2025. „Cele 16 sfinte femei românce canonizate în anul 2025 şi proclamate astăzi în Catedrala Patriarhală Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti sunt repere duhovniceşti importante din trecutul istoric al Bisericii Ortodoxe Române, care ne arată, ca nişte mame spirituale ale poporului român, calea care duce către Hristos. Ele şi-au sfinţit viaţa prin smerenie şi dragoste de aproapele, prin credinţa lor puternică şi curajul mărturisitor, prin răbdarea necazurilor, prin nevoinţe şi rugăciune. Multe dintre aceste sfinte femei au fost soţii şi mame, transmiţând copiilor lor o educaţie profund creştină, care a rodit în sfinţenie”, a afirmat Patriarhul Daniel.

Printre ele se află şi Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soţia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu şi cu cinstire în data de 16 august. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; bisericabrancoveanu.worldpress.com; romani.fandom.com