ANUL Constantin BRÂNCUŞI

„Constantin Brâncuşi a făcut din artă un fetiş. Indiferent despre ce altceva ar putea fi vorba în opera marelui sculptor modern, sculpturile şi mulajele sale întruchipează în mod inevitabil un devotament iraţional faţă de misterul inexplicabil al creaţiei artistice, trădând, în acelaşi timp, o credinţă totală în magia acesteia” (Christopher Knight în Los Angeles Times.)

„Există un singur Brâncuşi”. Deşi mulţi artişti s-au inspirat din stilul lui Brâncuşi, niciunul nu a putut reproduce stilul care l-a consacrat pe acesta. „Sculpturile lui Constantin Brâncuşi îmbină simplitatea şi sofisticarea într-un mod atât de unic, încât par să sfideze imitaţia. Cu toate acestea, este imposibil să ne gândim la un artist care a fost mai influent în secolul XX. Aproape de unul singur, Brâncuşi a revoluţionat sculptura, a inventat modernismul şi a modelat formele şi conceptele de design industrial aşa cum le cunoaştem azi” - Brain-Juice.com despre Constantin Brâncuşi.

Într-adevăr, Brâncuşi a sculptat cu lumina…

Anul 2026 a fost instituit prin lege ca „Anul Constantin Brâncuşi”, pentru aniversarea a 150 de ani de la naşterea artistului. Conform legii, pe tot parcursul anului 2026, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic/ material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi.

În pragul anului decretat „Anul Brâncuşi”, ultima expoziţie dedicată multilateralului artist de la Hobiţa s-a bucurat de succes la Cracovia. Intitulată „Brâncuşi. Sculptând cu lumina”. Expoziţia a făcut parte din Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, cel mai amplu program de diplomaţie culturală derulat de statul român în Polonia, în perioada iunie 2024 – decembrie 2025, care a inclus peste 300 de evenimente derulate în 13 oraşe poloneze, la care au participat direct peste 150.000 de persoane.

Expoziţia „Brâncuşi. Sculptând cu lumina” a fost însoţită de un catalog în care Doina Lemny explică evoluţia artei fotografice în contextul întregii creaţii brâncuşiene şi în care sunt reproduse fotografiile originale expuse, precum şi imagini semnate de fotograful Ion Miclea cu Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu.

Scopul acestui eseu e să reliefăm indicii că Brâncuşi a sculptat în mod ştiinţific cu lumina, pitind ecuaţii optice şi luminice în opera sa de căpătâi, cea de la Târgu-Jiu. Încă din 2017, Ion Popescu Brădiceni scria despre Brâncuşi, în „Gorjeanul”: „Având şi darul naraţiunii, marele sculptor a intuit cu jumătate de secol mai devreme fizica cuantică” . Mă alătur, fără rezerve, acestei ipoteze.

Potrivit mai multor surse exclusiv româneşti, sculptura europeană a fost marcată de trei mari figuri: Fidias (Phidias) – în antichitate, Michelangelo – în perioada Renaşterii şi Brâncuşi – în secolul XX. Litera greacă Phi (φ) a fost introdusă ca simbol pentru raportul de aur, 1,618:1, cu referire la Phidias. Se spunea despre Fidias: „Când a sculptat zei, a integrat raportul de aur; când a sculptat muritori, nu a făcut-o”.

Mai multe studii sugerează că Michelangelo a ascuns cunoştinţe ştiinţifice în „Capela Sixtină”. Dar Brâncuşi? Aceeaşi întrebare o pune şi Doru Strîmbulescu: „Marele sculptor a îngropat în piatra „Mesei Tăcerii” şi a „Porţii Sărutului”, sau în formele romboidale ale „Coloanei fără sfârşit”, un sens, un adevăr, o semnificaţie, un cod pe care nu îl putem descifra?”… Răspunsul lui Constantin Noica la întrebarea dacă Brâncuşi a avut astfel de intenţii este afirmativ. Ideea că ansamblul a fost „proiectat ca o devenire” ar putea fi dovedită printr-o simplă măsurare. Cu toate acestea, Noica s-a abţinut să facă acea măsurătoare, declarând: „Ne-am temut că realitatea s-ar putea să nu se potrivească cu legenda, făcând-o să se prăbuşească. Sau, dimpotrivă, că s-ar putea să se potrivească exact, iar legenda şi-ar pierde din exactitate”. „Capela Sixtină” a pierdut ceva pentru că Michelangelo a adăugat o dimensiune ştiinţifică, sau zeii sculptaţi de Fidias cu „raportul de aur”? Cu siguranţă nu. În mod similar, dacă Brâncuşi a integrat fizica cuantică în Ansamblul său, el nu a pierdut precizia, căci fizica cuantică deschide uşa magiei pure. Nimic exact nu o poate înţelege pe deplin. O îmblânzim doar statistic, sub imperiul probabilităţilor.

„Voi nu ştiţi ce vă las eu aici”… Acestea sunt enigmaticele cuvinte ale creatorului trilogiei din Târgu Jiu. Calcule pitite însă de Brâncuşi sub zecimale meşteşugite pot pune ansamblul într-o nouă lumină. Concret, < „Masa Tăcerii” e înaltă de 0,45 + 0,45 metri, „Poarta Sărutului” de 5,13 metri şi „Coloana Infinitului”, de 29,35 metri.>. Am observat că pătratul lui 5,13 este acelaşi cu produsul dintre 0,9 şi 29,35. Adică avem egalitate, vorbind de înălţimi, între rapoartele „Masa Tăcerii”/ „Poarta Sărutului” şi „Poarta Sărutului” / „Coloana Infinitului”. Acest raport geometrico-focal oglindeşte o lege de căpătâi a opticii. Iar faptul că Brâncuşi a fost un creator luminos e relevat de mai multe dintre creaţiile lui Brâncuşi.

În plus, în cartea „Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare”, Moni Stănilă îl surprinde pe maestrul de la Hobiţa ca pe un om hâtru, căruia îi plăcea să joace renghiuri. „Brâncuşi îşi face de pe acum o filosofie de viaţă din derutarea oamenilor, pentru a înţelege el din ce material sunt făcuţi”, atenţionează Moni Stănilă.

Deci care ar fi tâlcul cimiliturii de la Târgu Jiu? „Coloana Infinitului. Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul” (Brâncuşi).

Iată indicii: strămutat la Paris, Brâncuşi a fost aproape de izvoarele şi creuzetul mecanicii cuantice. Aşa încât nu-i surprinzător că monumentala sa tripletă poate fi privită ca o uriaşă machetă a legendarului micro-experiment lansat de Thomas Young, dar fundamentat de ducele francez Louise de Broglie, contemporan cu Brâncuşi. „Coloana Infinitului” reprezintă fotonul, electronul sau altă particulă elementară de materie. Pe lângă sugestia de traiectorie, forma „Coloanei”, formată din „mărgelele” dragi lui Brâncuşi, cuprinde şi aspectul unduitor, adică tocmai ceea ce Louise de Broglie postula la baza fizicii cuantice. „Poarta Sărutului” e dubla fantă din experiment, adică cele două portiţe prin care fărâma de materie sau fotonul trebuie să treacă pentru a i se evidenţia caracterul ondulatoriu. Încă o dată Brâncuşi pare că a fost pezevenghi, fiindcă, zicându-i şi dându-i înfăţişarea de Poartă cu o singură deschidere amplă, disimulează perechea de fante care sunt, de fapt, săruturile sculptate. Iar faptul că fantele duble sunt şi înguste e taman ideea experimentului cuantic. În fine, „Masa Tăcerii” e imaginea descompunerii, a „franjării” micro-particulei la misterioasa trecere prin fanta dublă. Aceasta în condiţiile în care e notoriu în mecanica cuantică faptul că micro-particula trecută prin două fante se va „îmbucătăţi”, foarte straniu, dar obligatoriu. Oricum, „Masa Tăcerii” pare că sugerează o viziune, la scară uriaşă, a structurii atomului. Aleea scaunelor doar subliniază şi mai bine această metaforă cuantică a lui Brâncuşi. Aplecarea lui Brâncuşi faţă de profunzimile materiei, luminii şi de esenţe în general făcea parte din structura lăuntrică a artistului…

„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor. Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, explica Brâncuşi efortul său de a atinge graniţele micro-materiei. Contemporan cu „Dumnezeu nu joacă zaruri”, celebrul citat anti-cuantic al lui Einstein, Brâncuşi avea propria viziune despre divinitate şi mărul cunoaşterii. Adică Brâncuşi interfera între propriile sale crezuri: „Să creezi ca un Zeu” şi „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”.

Deci v-aş propune să privim ca testament cultural „Sfânta Treime” a lui Brâncuşi. (Documentare de Cristian HORGOŞ)

Un „Caiet Constantin Brâncuşi” cu schiţe şi înscrisuri
– descoperit într-o colecţie privată din Ţările de Jos

Despre planşele şi înscrisurile lui Leonardo da Vinci ştim cu toţii ce importante sunt în cunoaşterea manierei de lucru a marelui artist, dar şi în lumea cercetărilor întreprinse de acest mare spirit al Renaşterii. La fel de importante sunt scrierile marilor muzicieni şi compozitori, cu toate adnotările marginale existente. Despre „Caietele marelui sculptor Constantin Brâncuşi” se ştia că sunt o raritate. Dar cum timpul este o ladă de zestre ce păstrează tot ceea ce ne este încă util, într-o colecţie privată din Ţările de Jos (Olanda) a fost descoperit un caiet manuscris aparţinând marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Descoperirea este trecută şi în paginile cunoscutului „Le Figaro”. Compus din 39 de schiţe, nouă semnături şi cinci note ale artistului, acesta ar constitui „un ansamblu cu o valoare documentară notabilă pentru istoria artei moderne”, după cum detaliază un comunicat al expertizei AFD.

 „Caietele lui Constantin Brâncuşi” sunt în câteva exemplare, fiind documentate şi conservate în colecţii publice din întreaga lume. Acesta, găsit în dulapurile unui colecţionar de artă din prima jumătate a secolului al XX-lea, documentează „practica grafică a artistului”. Se pare că datează din perioada 1908-1916, perioadă în care sculptorul suprarealist şi minimalist îşi exercita arta în Franţa, la Paris. Pe coperta caietului este notată adresa atelierului lui Brâncuşi, „54 rue du Montparnasse à Paris”. Cele aproape patruzeci de schiţe care apar în paginile caietului par a fi „studii pregătitoare şi cercetări formale”, premize ale operelor „Le Nouveau-né”, „La Muse endormie” şi „Le Baiser”, toate realizate la Paris, între 1904 şi 1957, data morţii sale. Schiţele ar fi fost realizate „cu mină grafică, creion colorat şi cerneală de China”. Această tehnică, destul de neobişnuită pentru artist, apare în principal pe verso-ul paginilor caietului. Conţinutul lor, care nu a fost niciodată publicat sau expus, a fost încredinţat unui comitet ştiinţific internaţional care intenţionează să analizeze, prin intermediul unui studiu ştiinţific, „procesul creativ al artistului prin intermediul cercetărilor sale grafice şi sculpturale”. Ansamblul ar trebui să completeze apoi un lot de alte 22 de schiţe ale lui Constantin Brâncuşi, formând un corpus de 61 de desene.

Comunicatul asigură că identificarea caietului găsit în Ţările de Jos a fost realizată de un expert în scrieri şi documente rare. Acesta a comparat piesele găsite cu cele deja conservate la „Centrul Pompidou” şi la „Biblioteca Kandinsky”, precum şi cu corespondenţa autografă.

Tot ceea ce ne parvine de la un geniu al artei moderne devine la rândul său unică comoară şi act de creaţie irepetabilă. „Caietele lui Constantin Brâncuşi” ne pot ajuta în sondarea operei sale, a conceptului artistic în care a lucrat opera sa nepieritoare, în cunoaşterea filosofiei sale de viaţă. Noua descoperire adaugă noi valenţe, noi nuanţe şi înţelegeri a întregului univers brâncuşian de atunci şi de acum.

Surse: lemonnews.ro; jurnalulolteniei.ro; igj.ro; oficiuldestiri.ro; actualitatea-romaneasca.ro; newsnow.ro; clujulcultural.ro

Grupaj realizat de George V. GRIGORE