9 iunie 1942 – 18 decembrie 2025
Cea mai respectată voce privind situaţia economiei României nu va mai putea fi auzită! Inima economistului şi profesorului MIRCEA COŞEA a încetat să mai bată. Nu vom mai avea ocazia să-i ascultăm opiniile despre tumultul vieţii noastre economice şi despre conexiunile sale internaţionale. Mai săraci spiritual în absenţa Domnului Profesor MIRCEA COŞEA, poate vom reuşi să-i înţelegem şi să-i aplicăm înţelepciunea, să-i citim scrierile şi să dovedim astfel că ne apreciem real oamenii de valoare.
Suntem mândri de colaborarea pe care Universitatea „Spiru Haret” şi Fundaţia „România de Mâine” au avut-o cu o personalitate de anvergura lui Mircea Coşea. Mai întâi cadru didactic, ulterior Director al Institutului Central de Cercetare Ştiinţifică al Universităţii „Spiru Haret”, Mircea Coşea a fost un colaborator de bază al Editurii Fundaţiei „România de Mâine”. Începând cu anul 2014, la Editura FRM i-au apărut 24 de volume. Practic, majoritatea covârşitoare a creaţiei intelectuale a celui mai apreciat economist din România, Mircea Coşea a ajuns la cititori prin intermediul Editurii Fundaţiei „România de Mâine”. Toate cărţile s-au bucurat de lansări adecvate, la care au participat specialişti, personalităţi apropiate de profesorul Mircea Coşea, studenţi, elevi, cadre didactice. La aceste evenimente, anunţate public, au avut ocazia să participe toţi cei interesaţi. Am avut onoarea să asigurăm, prin parteneriatele Universităţii „Spiru Haret”, traducerea în limba italiană a uneia dintre apariţiile editoriale ale profesorului Mircea Coşea de la editura nostră.
Ultimele două cărţi scrise de Profesorul MIRCEA COŞEA, „ Jurnal pe frontul războiului comercial. Studii şi analize economice” şi „Educaţia economică”, apărute la Editura Fundaţiei România de Mâine au făcut obiectul lansărilor la Târgul de carte Gaudeamus ediţia decembrie 2025. Economistul şi profesorul MIRCEA COŞEA s-a simţit mereu bine în compania cadrelor didactice şi a studenţilor Universităţii „Spiru Haret”. A ştiut că la noi a fost iubit, respectat şi, nu în ultimul rând, ascultat cu atenţie.
DUMNEZEU să-l odihnească în pace!!!

