Tehnologii Cloud Computing de ultimă generaţie demonstrate în proiecte cu impact real
La data de 8 decembrie 2025, Facultatea de Inginerie şi Informatică din cadrul Universităţii „Spiru Haret” a găzduit ediţia a V-a a workshop-ului de Cloud Computing, un eveniment academic devenit deja o tradiţie şi un punct de referinţă pentru formarea specialiştilor în tehnologii cloud. Manifestarea a reunit studenţi, cadre didactice şi invitaţi din industrie, având ca obiectiv principal prezentarea unor proiecte aplicative cu relevanţă directă pentru mediul economic şi tehnologic actual.
Importanţa acestui workshop rezidă în orientarea sa clară către soluţii practice, scalabile şi aliniate cerinţelor pieţei IT, multe dintre proiectele prezentate intrând în atenţia companiilor din domeniul tehnologiei informaţiei şi serviciilor cloud. Studenţii au demonstrat nu doar competenţe tehnice solide, ci şi capacitatea de a înţelege nevoile reale ale organizaţiilor moderne, precum securitatea, scalabilitatea, performanţa şi automatizarea.
Unul dintre proiectele apreciate a fost „Implementarea unui server web pe o instanţă virtuală AWS EC2”, susţinut de studenta Maria Isăilă. Proiectul a evidenţiat etapele complete de configurare, securizare şi optimizare a unei infrastructuri cloud, demonstrând modul în care serviciile AWS pot fi utilizate eficient pentru găzduirea aplicaţiilor web moderne.
Studentul Mihnea Edua prezentat un proiect axat pe „Monitorizarea performanţei unei aplicaţii cloud cu Prometheus şi Grafana”, o soluţie extrem de relevantă pentru companiile care doresc vizibilitate în timp real asupra resurselor şi performanţei aplicaţiilor. Proiectul a subliniat importanţa monitorizării proactive în prevenirea incidentelor şi optimizarea costurilor.
Un proiect care a atras atenţia prin caracterul său practic şi actual a fost „Crearea şi gestionarea unui container Docker şi rularea lui în Azure”, elaborat de studentul Cristian Ştefan Luca. Acesta a evidenţiat importanţa tehnologiilor de containerizare în dezvoltarea şi livrarea aplicaţiilor moderne. Proiectul a demonstrat modul în care Docker poate fi utilizat pentru a crea medii standardizate, portabile şi uşor de administrat, precum şi integrarea eficientă a acestora în ecosistemul Microsoft Azure.
Totodată, un alt proiect cu relevanţă deosebită pentru arhitecturile distribuite moderne a fost „Crearea unui sistem de mesagerie în cloud cu Amazon SQS”, elaborat de studentul Vasile Stanciu. Proiectul a avut ca obiectiv implementarea unui mecanism robust de comunicare asincronă între componentele unei aplicaţii cloud, utilizând serviciul Amazon Simple Queue Service (SQS).
Un proiect esenţial pentru administrarea infrastructurilor cloud moderne a fost „Configurarea unui sistem de monitorizare şi alertare în Azure Monitor”, elaborat de studentul Andrei-Ionuţ Giurgiuveanu. Acesta a evidenţiat rolul critic al monitorizării continue şi al mecanismelor de alertare automată în asigurarea disponibilităţii şi performanţei serviciilor cloud.
Un alt proiect de interes a fost „Proiectarea unui sistem de autentificare bazat pe identitate în Azure Active Directory”, realizat de studentul Rareş Muntean. Acesta a demonstrat modul în care pot fi implementate mecanisme moderne de securitate şi control al accesului, esenţiale în contextul actual al creşterii ameninţărilor cibernetice.
Un impact direct asupra performanţei şi disponibilităţii aplicaţiilor web a fost „Implementarea unui sistem de distribuţie de conţinut (CDN) folosind Cloudflare”, elaborat de studentul Mihai Lazăr. Proiectul a demonstrat modul în care utilizarea unei reţele globale de livrare a conţinutului contribuie la reducerea latenţei, creşterea vitezei de acces şi protecţia împotriva atacurilor de tip DDoS. Soluţia prezentată este deosebit de relevantă pentru organizaţiile care oferă servicii digitale la scară largă şi care urmăresc îmbunătăţirea experienţei utilizatorilor finali.
O abordare solidă asupra securităţii aplicaţiilor moderne a fost prezentată în cadrul proiectului „Implementarea unui sistem de logare securizat cu OAuth 2.0 şi OpenID Connect”, elaborat de studentul Adrian-Lucian Jugănaru. Proiectul a evidenţiat utilizarea standardelor internaţionale de autentificare şi autorizare, esenţiale pentru protejarea identităţii utilizatorilor şi gestionarea accesului la resurse. Soluţia propusă răspunde cerinţelor actuale ale companiilor care dezvoltă aplicaţii cloud sigure şi conforme cu bunele practici din domeniul securităţii cibernetice.
În domeniul inteligenţei artificiale aplicate, studentul Alexandru Trocana prezentat proiectul „Implementarea unui serviciu de machine learning în Azure ML Studio”. Acesta a demonstrat etapele de creare, antrenare şi evaluare a unui model de machine learning într-un mediu cloud gestionat. Proiectul a subliniat modul în care platformele cloud facilitează adoptarea rapidă a soluţiilor de analiză avansată a datelor, fiind de un interes crescut pentru companiile care doresc să valorifice datele în procesele decizionale.
Un proiect complex şi reprezentativ pentru tendinţele actuale din Cloud Computing a fost „Implementarea unei aplicaţii web folosind arhitectura serverless completă (API Gateway, AWS Lambda, DynamoDB)”, elaborat de studentul Ioan-Alexandru Ciobanu. Soluţia a evidenţiat avantajele arhitecturilor serverless, precum scalabilitatea automată, costurile optimizate şi eliminarea necesităţii administrării infrastructurii clasice. Proiectul a demonstrat un nivel avansat de înţelegere a ecosistemului cloud şi a atras interesul companiilor orientate către dezvoltarea rapidă şi eficientă a aplicaţiilor moderne.
Studentul Vlad Poienariua abordat o problematică critică pentru orice organizaţie: „Realizarea unui backup automat al datelor în cloud”. Soluţia propusă a evidenţiat importanţa continuităţii operaţionale şi a protecţiei datelor, fiind deosebit de relevantă pentru companiile care gestionează volume mari de informaţii.
În aceeaşi linie comparativă, studentul Vlad-Ştefan Alexandrescua prezentat un „studiu privind compararea performanţei între AWS EC2 şi Google Compute Engine”, oferind concluzii obiective care pot sprijini deciziile strategice ale companiilor în alegerea furnizorului de cloud.
Studentul Andrei-Valentin Sasa impresionat prin „Configurarea unei aplicaţii multi-tier în cloud”, structurată pe frontend, backend şi bază de date. Proiectul a demonstrat bune practici de arhitectură cloud şi separare a responsabilităţilor, esenţiale pentru aplicaţiile enterprise.
Un proiect inovator a fost „Crearea unui chatbot care rulează într-un mediu serverless (AWS Lambda şi Amazon Lex)”, susţinut de studentul Adrian-Voicu Florin. Soluţia evidenţiază avantajele arhitecturilor serverless în ceea ce priveşte costurile reduse şi scalabilitatea automată, fiind extrem de atractivă pentru companiile orientate spre automatizarea interacţiunii cu clienţii.
Studenta Nicoleta-Cătălina Zabloschia prezentat „Configurarea unei aplicaţii de chat în timp real folosind Firebase Realtime Database”, demonstrând capacitatea platformelor cloud de a susţine aplicaţii interactive cu latenţă minimă.
De asemenea, studentul Alexandru Bugaa abordat „ Implementarea unui sistem de notificări push utilizând Firebase Cloud Messaging”, un proiect cu aplicabilitate directă în domeniul aplicaţiilor mobile şi web moderne.
În final, studentul Nicolae Timofeia prezentat „Proiectarea unei aplicaţii web scalabile utilizând Amazon Elastic Beanstalk”, subliniind modul în care platformele PaaS pot accelera dezvoltarea şi livrarea aplicaţiilor, reducând complexitatea administrării infrastructurii.
Un pas important către integrarea academică în mediul economic
Ediţia a V-a a workshop-ului de Cloud Computing a confirmat rolul Facultăţii de Inginerie şi Informatică din cadrul Universităţii „Spiru Haret” ca un pol de excelenţă în educaţia tehnologică. Proiectele prezentate au demonstrat un nivel ridicat de maturitate profesională, iar interesul manifestat de companii subliniază faptul că aceste iniţiative academice pot reprezenta un veritabil liant între universitate şi mediul de afaceri.
Prin astfel de evenimente, studenţii nu doar că îşi consolidează cunoştinţele teoretice, dar fac şi paşi concreţi către o carieră de succes într-un domeniu esenţial pentru viitorul economiei digitale.
Conf.univ.dr. Marius Iulian MIHĂILESCU
Lect.univ.dr. Ştefania Loredana NIŢĂ
(expert din industrie, Institutul pentru Tehnică de Calcul)
Lect.univ.dr. Valentina MĂRĂSCU
