Într-o zi ploioasă de noiembrie a anului trecut, am ajuns cu prietenii călători la Muzeul din municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. O doamnă ghid foarte amabilă ne-a condus prin expoziţiile prezente aici, iar noi am întârziat într-una dintre săli („camera memorială”) unde se aflau nişte ţinute deosebite de scenă ce au aparţinut marii interprete de operă, operetă şi lied: Florica Cristoforeanu. astfel am aflat mai multe despre această talentată româncă şi despre cariera ei de succes.
Florica Cristoforeanu s-a născut pe 16 mai 1886, la Râmnicu Sărat, în familia Cristoforeanu, tatăl, Vasile, fiind de origine română, iar mama, Annina Rossi, de origine italiană. A avut două surori şi un frate, mai mici decât ea. Tatăl, absolvent al Facultăţii de ştiinţe juridice din Napoli, se întoarce în oraşul natal, cu idei de gospodărire eficientă a oraşului. Este propus şi ajunge primar al orăşelului Râmnicu-Sărat. În timpul mandatului său se construieşte o gară model, se aduce apă potabilă prin captarea unor izvoare, se instalează cişmele publice şi felinare la toate intersecţiile. A înfiinţat corpul de pompieri şi a organizat serviciul salubrităţii. S-au construit şcoli, s-au pavat străzi. Tot tatăl său a adus din Italia un instrument muzical numit „ariston”, o flaşnetă mică, cu cântece imprimate pe discuri de carton presat, care se pornea cu ajutorul unei manivele. Adusese, de asemenea, şi partiturile acelor arii populare napolitane. Seara, părinţii cântau, tatăl, cu voce de tenor, mama, la mandolină. Florica începe să cânte acasă, învăţând toate melodiile de pe ariston. La vârsta de 5 ani învaţă să cânte la pian, având drept profesor pe Zamfir Filip, un profesor de educaţie fizică, dar care avea o metodă avansată de predare a pianului. La 9 ani, a debutat pe scenă într-un spectacol susţinut la Râmnicu-Sărat. Tatăl moare în urma unei pneumonii. Se mută cu mama şi fraţii săi în Bucureşti. Merge la Şcoala „Silvestru”. Urmează cursurile gimnaziale la „Institutul Negoescu”, fiind colegă de clasă cu actriţa Marioara Ventura.
La îndemnul lui Ioan Slavici, profesorul de Limba română care i-a remarcat talentul, Florica Cristoforeanu a participat la o serie de spectacole ca solistă vocală şi pianistă. A fost admisă la „Institutul Oteteleşanu” de la Măgurele, administrat de Academia Română, pe care l-a absolvit în 1904.
După liceu, a ales o carieră profesionistă în muzică şi a plecat în Italia pentru a studia la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. În 1907 a absolvit cu medalia de aur. La 23 septembrie 1907 a apărut pentru prima oară în faţa publicului bucureştean în sala Ateneului Român, culegând aplauzele publicului. S-a întors la Milano pentru a termina studiile private şi a-şi face debutul în rolul titular din „Lucia di Lammermoor”, sub pseudonimul de Cristina Floreanu, nume cu care a cântat până în 1910. A fost apoi solistă în Compania Lirică Română (1910-1913) condusă de Constantin Grigoriu, în trupa teatrului „Città di Milano” (1914-1919), în trupa teatrului „Dal Verne” din Milano (1921), Teatrul „Adriano” din Roma (1922), „Regio” din Torino, „Constanzi” din Roma, Teatrul „Colon” din Buenos Aires şi la Teatro alla Scala din Milano. Referitor la perioada 1910-1913, nu putem trece uşor peste idila dintre soprană şi Leonard – „Prinţul operetei”, cu el confundându-se perioada de glorie a operetei româneşti. A renunţat la operetă în 1922, dedicându-se operei, după ce a fost angajată la „Scala” din Milano. Aici s-a remarcat în rolul lui Cio-Cio San din „Madame Butterfly”. A susţinut sute de reprezentaţii (numai în „Carmen” apare de aproximativ 200 de ori), interpretând alături de Nicolae Leonard, Carussy, V. Maximilian şi Nae Ciucurette: „Orfeu în Infern”, „Povestirile lui Hofman”, „Studentul cerşetor”, „Prinţ şi Bandit”, „Briganzii”, „Vagabondul nemuritor”, „Fata muzicantului”, „Gheisha”, „Suzana”, în opera „Yolanda” de A. de Monteforte, alături de artişti italieni, în „Pandurul” alături de Nicolae Leonard şi Grigore Petrovicescu. A rămas celebră pentru rolurile Manon de Jules Massenet, Carmen de Georges Bizet, Salomeea de Richard Strauss şi „Fra Gerardo” de Ildebrando Pizzetti.
A întreprins turnee artistice în America, Portugalia, Bulgaria, Danemarca, Norvegia, Spania, Chile, Argentina, Brazilia. Nu putem să trecem cu vederea nici stagiunile din Bucureşti (1924, 1926, 1931-1932), nici articolele din presa râmniceană, care amintesc de ascensiunea artistei.
În 1940, după un grav atac de angină pectorală la Milano, se retrage definitiv din viaţa artistică, trăind în Italia, alături de fiica sa, ducând o viaţă modestă, cu ajutorul economiilor realizate în timpul activităţii.
În 1948 pleacă în America de Sud unde cele două surori ale sale trăiau în Brazilia de 40 de ani. Al Doilea Război Mondial a împiedicat-o să mai revină în România, iar casa sa din Bucureşti a fost distrusă în urma unui bombardament aerian. Înainte de moarte a scris un volum de amintiri, apărut în 1964 la Bucureşti, la Editura Muzicală, cu titlul „Amintiri din cariera mea lirică”. S-a stins din viaţă la 1 martie 1960, la Rio de Janeiro.
Florica Cristoforeanu a cântat în toate registrele de soprană (lirică, coloratură, dramatică, spinto), până la mezzosoprană şi contralto.
Ca omagiu, Centrul Cultural din Râmnicu Sărat îi poartă numele. Placheta „Rara avis” de Constantin Marafet şi Mihai Ceauşu a fost editată sub egida Muzeului Râmnicu Sărat, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la naşterea sopranei. La Muzeul Municipal Râmnicu Sărat există un fond documentar, mare parte constituit prin donaţia lui Eustaţiu Cristoforeanu (1967), fond care conţine fotografii, cărţi poştale, documente, discuri de gramofon şi patefon, cărţi, articole din presă şi obiecte, care fac referire la viaţa şi activitatea artistei. Pentru mai bine de 30 de ani, a fost amenajată aici şi o cameră memorială, ce a fost refăcută după finalizarea lucrărilor de restaurare a sediului Muzeului. În 2009 a fost reeditată autobiografia sopranei. O stradă din oraşul Râmnicu Sărat îi poartă numele. Pe 1 martie 2020, la Râmnicu Sărat, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea sopranei, a avut loc o expoziţie dedicată artistei, cu fotografii din spectacole de pe scene celebre, afişe, dedicaţii. Vernisajul a fost urmat de o sesiune de comunicări „Florica Cristoforeanu – 60”. Tot atunci s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a concursului „Drumul spre celebritate” în cadrul căreia s-a decernat „Trofeul Florica Cristoforeanu”. În cinstea ei, o stradă din Bucureşti îi poartă numele. În luna august 2022, pictorul Cozmin Movilă a donat Muzeului Râmnicu Sărat un tablou cu portretul Floricăi Cristoforeanu. Pe 18 Mai 2023, Asociaţia Culturală ,,Octavian Moşescu”, în calitate de organizator, în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat şi Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”au dezvelit statuia celebrei soprane Florica Cristoforeanu, în parcul de lângă Centrul Cultural. Cei prezenţi au omagiat astfel împlinirea a 137 de ani de la naşterea artistei lirice născute la Râmnicu Sărat, o personalitate a României, care a dus faima ţării pe marile scene ale lumii. Acestea toate reprezentând preţuirea pe care râmnicenii o acordă Floricăi Cristoforeanu şi familiei sale, care a contribuit la bunul mers al urbei, dar a purtat şi peste hotare talentul unei românce minunate: Florica Cristoforeanu. (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; limbaromana.org; historia.ro; enciclopediaromaniei.ro; imagoromaniae.ro; unionpedia.org
Numărul 808
