Şi pământul e martor

Până la 1 februarie 2026, Muzeul de Artă Constanţa are onoarea de a găzdui expoziţia-eveniment „Şi pământul e martor”, cu lucrări semnate de artista Codrina Laura Ioniţă. Proiectul expoziţional transpune pe simezele muzeului constănţean memoria cutremurătoare a peisajului industrial din Cavnic şi fragmente autobiografice referitoare la Ion Ioanid, autorul volumului „Închisoarea noastră cea de toate zilele”. Lucrările Codrinei Laura Ioniţă folosesc ruinele fostei administraţii a minelor din Cavnic ca sursă de inspiraţie şi cadru conceptual, explorând modul în care istoria suferinţei se înscrie în peisajul fizic. Artista captează o atmosferă de intensă încărcătură emoţională, redând umbra violetă a frunzelor pe zidul scorojit, pata de soare printre geamurile zăbrelite, firul de apă ce curge printre dărâmături – o juxtapunere cromatică de roşu, negru, ciment şi fier, unde natura a recuperat spaţiul, lăsând copaci să crească prin ziduri. Vizitatorii expoziţiei sunt purtaţi simbolic pe urmele lui Ion Ioanid, evocând evadarea sa spectaculoasă din mina Cavnic (din 1953) şi fuga prin pădurile Maramureşului şi Bucovinei, până la bisericuţa din Iacobeni, un simbol al speranţei şi al ajutorului nesperat. Pot fi vizualizate elemente esenţiale ale tragediei şi rezistenţei, precum ruinele clădirilor, gura de mină Reiner (pe unde intrau şi evadau deţinuţii) sau fragmente din memoriile lui Ioanid redate pe fâşii de hârtie.

Expoziţia este curatoriată de Maria Paşc, iar vernisajul a avut loc la data de 19 decembrie 2025. „Trecutul trebuie lăsat în urmă, el cere adevăr. „Şi pământul e martor” devine, astfel, numele unei serii de expoziţii dedicate recuperării memoriei, nu ca exerciţiu nostalgic, ci ca lucrare morală. Memoria nu este obiect al trecutului, ci datorie a prezentului. Ea pretinde privirea trează, căutarea, întoarcerea către cei care au păşit înaintea noastră cu pas greu şi curaj. În expoziţia Codrinei Ioniţă arta devine instrument de veghe: păstrează urmele, cheamă numele, redeschide drumuri peste care s-ar fi aşezat colbul uitării. „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.” (Geneza 4, 10). Acest verset nu este doar o mărturie despre prima nedreptate a lumii, ci şi o lege tainică: pământul păstrează ceea ce omul vrea să dea uitării. El nu primeşte sânge şi suferinţă ca o materie moartă, ci ca pe o chemare la adevăr. De aceea, orice lucrare de recuperare a memoriei începe, inevitabil, din această strigare care vine din adânc. În această lucrare se aşază şi noua expoziţie „Şi pământul e martor”. Drumul parcurs de Ion Ioanid – de la Cavnic la Iacobeni –nu este doar traseul unei evadări, ci o bucată de pământ încărcată de mărturii nerostite. Pământul pe care a călcat el este martor: al fricii, al curajului, al jertfei tăcute. Iar arta Codrinei Laura Ioniţă dă glas acestei memorii profund prin apropiere, ascultare şi desen. Păşind pe aceleaşi poteci, artista intră în dialog cu locurile. Fiecare linie este un răspuns la chemarea pământului; fiecare frunză, fiecare umbră notată pe hârtie este un semn că memoria nu s-a stins. În lucrările ei, drumul nu este ilustrat, ci reîntors către lumină. Acolo unde istoria a fost forţată să tacă, Codrina reface rostirea. Acolo unde oamenii au fost acoperiţi de uitare, arta devine ridicare. Sensibilitatea Codrinei Laura Ioniţă este rară: ea nu priveşte locurile ca pe nişte peisaje, ci ca pe fiinţe care încă respiră. În faţa unei poteci, a unei frunze căzute, a unui contur de deal, artista nu caută imaginea, ci adevărul ei lăuntric. De aceea, lucrările sale au o delicateţe care nu este slăbiciune, ci vigilenţă: fiecare linie este atentă, fiecare nuanţă este aşezată cu grijă, ca şi cum ar atinge ceva viu. În desenele ei se simte un fel de ascultare interioară, o disponibilitate de a primi ceea ce locul îi dă — fie lumină, fie tăcere, fie rană. Codrina nu impune forma; o lasă să se nască. În această răbdare, în această aplecare smerită asupra detaliului, se dezvăluie forţa ei de a transforma memoria în prezenţă şi pământul în mărturisire. Astfel, expoziţia continuă misiunea seriei „Şi pământul este martor” de a recupera prin limbajul picturii, memoria celor care au suferit, au rezistat şi au mers pe cărările libertăţii cu preţul propriei vieţi. În faţa lucrărilor, privitorul nu vede doar urmele unui drum, ci o întrebare morală: Ce facem noi cu memoria pe care pământul încă ne-o strigă?” (Maria PAŞC)