Speranţe electorale

El o iubeşte pe ea. Ea îl iubeşte pe el. Dar el sau ea e altul/alta. Vreţi să spuneţi că nu e vorba de sentimente, de iubire?! Ba bine că nu! Sunt chiar trăiri puternice. Numai că e ca-n „definiţia” paralelor: „mere, mere până pere” (merge, merge până piere). Tot aşa, când o face mărul pere, ca să parafrazez, se va întâlni iubirea noastră cu cea a aleşilor noştri!

Noi îi iubim pe ei! că doar de aceea le dăm votul. Şi ei se iubesc pe ei! Că doar de aceea ne ignoră. În lumea lor lipsită de griji, dar plină de sentimente de declarat, fac planuri pe care să le punem noi în aplicare. Minunate planuri, proiecţii! Ei simulează că se gândesc la noi, noi am ajuns să simulăm că trăim. În proiecţiile lor, am redevenit „cap de locuitor”, pe creştetul căruia se înghesuie toate „binefacerile” tuturor culorilor şi orientărilor politice Drept e că avem capul tare, că altfel cum am suporta!

Acum pregătim serenade pentru Primarul General al Capitalei. Candidaturile s-au depus până ieri, 17 noiembrie. Azi şi mâine, 18 şi 19 noiembrie, se depun contestaţiile ce vor fi soluţionate pe 20 noiembrie. Se zică că data de 21 noiembrie este ultima în care mai pot fi amplasate panouri electorale. Campania electorală se va desfăşura între 22 noiembrie şi 6 decembrie ora 7. Buletinele de vot ar trebui tipărite pe 2 decembrie. Pe 7 decembrie , între ora 7 şi ora 21, bucureştenii vor vota.

Campania electorală nu a început oficial. Unii au furat startul, alţii încă mai bâjbâie să li se aprindă luminiţa de la capătul tunelului. Toţi jonglează cu procente, proiecte, toţi sunt născuţi ieri şi sunt îngeri. Contează pe memoria noastră mult prea scurtă! Doar ştiţi! Cresc salariile şi pensiile, va curge lapte şi miere, sănătatea şi educaţia sunt priorităţi naţionale, creşte numărul locurilor de muncă…Dar, ce spun eu?! Ne spun ei de 36 de ani, la fiecare campanie! Trăim ca-n rai. Avem case, apă caldă şi căldură, oraşul e curat, avem grădiniţe, creşe, şcoli, locuri de joacă, spitale salubre etc, etc. Dar numai dacă ştim unde să punem ştampila de vot. Dacă nu ne este bine, noi suntem de vină. N-am ştiut ce să votăm. Ceea ce este adevărat!

De aceea, haideţi să nu-i mai credem pe cuvânt! Să le pretindem să prezinte, fiecare în parte, o faptă concretă pentru care ar trebui să-i alegem. Nu vorbe. Fapte mici, dar concrete. Să ne demonstreze ce ştiu şi ce pot face. Pentru că noi, cei mulţi, alegătorii, cei care devenim brusc importanţi în campaniile electorale, ştim şi facem ce ştim, în fiecare zi. Muncim şi plătim impozite din care sunt plătiţi ei. Să le atragem atenţia că, măcar de data aceasta, vom ţine minte pe cine am votat şi-l vom urmări dacă se ţine de promisiuni. Ca o dovadă de iubire. Noi îl/o iubim pe el/ea şi îl/o alegem. El/ea ne iubeşte pe noi şi-şi îndeplineşte atribuţiile. Iubire împărtăşită.

…Dar dacă sunt iubiri paralele?!? (Mioara VERGU-IORDACHE)