Decât nişte vampiri

După multe frământări, mi-am dat seama că, de fapt, românii nu sunt chiar atât de sperioşi. Anxietatea provocată de perspectiva concedierilor, creşterea galopantă a preţurilor, evoluţia economică negativă sau de aruncarea fugară a privirilor pe factura de utilităţi, nu reprezintă motive de tulburare. Au nevoie de ceva mai mult, de groază adevărată, de şoc şi prăpăd. Există momente în istorie când o naţiune trebuie să-şi ia inima în dinţi şi să se reinventeze prin aculturaţie. Asta nu e neapărat rău. Împrumuturile culturale sunt un pas înainte, motorul evoluţiei spre ceea ce suntem astăzi, de exemplu. De când tenebrosul Halloween ne-a trecut hotarele, avem dovada vie a faptului că Dracula, vârcolacii, pricolicii, zmeii şi balaurii cu şapte capete şi-au pierdut drepturile de autor. În ziua cu pricina, mai toată lumea uită de gropile din asfalt, de lipsa apei calde, de cozile de la ghişee, şi trece brusc de la sarmale, mici şi iahnie cu ciolan la „trick or treat” cu accent de Ferentari. Să dai fuga la Pepco sau Jumbo ca să mai prinzi dinţii de vampir fosforescenţi la promoţie sau mătura cântătoare cu leduri, asta da provocare! Copiii învaţă astfel să se teamă de vampirii şi clovnii cu priviri şirete, care îi ademenesc cu vorbe mincinoase şi bomboane expirate, ceea ce nu e rău, fiindcă de-ăştia avem destui, răspândiţi prin palatele de pe dealurile dâmboviţene, cu scheletele lor din dulapuri cu tot. Pe vremuri, mergeau cu colindul şi primeau un măr, două nuci şi un leu găurit, acum se deghizează în zombi şi se prezintă, cu mâna întinsă, la uşa contribuabilului. Ţaţa Floarea îi priveşte strâmb, crezând că nu vede bine şi, confuză, îi întreabă „De ce să vă dau, mă, bomboane, că n-a venit Crăciunu’?” N-o s-o convingă nimeni să-şi pună un dovleac scobit cu şurubelniţa, în geam, lângă gutui. Ca orice noutate, năravul ăsta anglo-saxon stârneşte, an de an, furtuni pe platformele de socializare. Păi n-avem noi datinile noastre strămoşeşti? Nu ne place nouă să fim duşi cu sorcova, să înfulecăm pomana porcului, sau să ne luăm de capra vecinului? Oho, şi încă cum! Sărbătoarea de import ne-a adus şi beneficii. De exemplu, oamenii care altfel ar fi stat în casă citind poezii deprimante de Bacovia, acum se pot picta pe faţă şi pot urla pe străzile lacustre (în zilele cu ploaie) fără teama că s-ar gândi cineva să cheme poliţia. Iată, în sfârşit, un mod civilizat de exorcizare a stresului. În cluburi e şi mai şi. Halloween e singura noapte în care toată lumea poate veni îmbrăcată şi fardată oribil, fără teama că va primi critici. „Ce tare, frăţioare te-ai costumat în zombi?” „Nu, mă, n-am dormit de trei nopţi, că nu ştiu cu ce o să-mi plătesc factura la gaze”. Gândiţi-vă: vedeţi apropiindu-se un soi de arătare cu buze hipertrofiate, şi tone de farduri pe obraji şi pleoape. „A, tu erai Bianca?”

Românii au un talent special să adapteze orice sărbătoare străină, transformând-o automat într-o chermeză, puţin cam kitsch, o combinaţie între un bal mascat condimentat cu fanfara din localitate, Black Friday şi o cu desăvârşire netratabilă febră a cumpărăturilor. Un fel de pre-Crăciun sau post-Paşte. În loc de dovleci sculptaţi artistic, îi preferăm pe cei din plastic. În loc de costume de vrăjitoare scoatem din scrin rochia neagră de la nunta verişoarei şi pălăria bunicului, în care dăm două trei găuri, şi-aşa n-o mai purta că îl trage curentul. E haos, e improvizaţie, e globalizare mutată la nivel local. Un amestec de pseudomagie, bomboane de import şi alergătură prin magazine. Noi nu avem nevoie de filme de groază, trăim într-unul. Aşa că, dacă vreţi să vă speriaţi cu adevărat, nu mai decupaţi dovleci. Deschideţi-vă aplicaţia de banking şi purcedeţi. Ţaţa Floarea, deşi cu mare greutate, se va adapta şi ea la noile vremuri. Va aştepta noaptea cu pricina, în vechiul ei capot din diftină, cam deşirat şi ros la mâneci, cu borcanul de zacuscă în faţă, că de, e post, nemachiată fiindcă n-ar avea rost, şi îşi va spune în gând, resemnată, „Lasă mămică, e decât nişte vampiri.” (Dragoş CIOCĂZAN)