Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universităţii „Spiru Haret” formează viitori profesori dedicaţi, oferind o pregătire completă pentru obţinerea certificării competenţelor necesare carierei didactice. Programul de studii psihopedagogice asigură dreptul de a profesa la toate nivelurile învăţământului preuniversitar şi este recunoscut la nivel european.
Formarea se desfăşoară pe două niveluri:
•Nivelul I – destinat studenţilor din ciclul de licenţă, oferă calificarea pentru învăţământul antepreşcolar, preşcolar, primar şi gimnazial.
•Nivelul II – adresat masteranzilor şi absolvenţilor, oferă competenţe pentru predarea în învăţământul liceal şi postliceal.
De asemenea, DPPD organizează programe postuniversitare de formare psihopedagogică, nivel I şi II, pentru absolvenţii care doresc să obţină certificarea necesară pentru cariera didactică sau să îşi continue dezvoltarea profesională prin cursuri de perfecţionare.
Înscrierile se desfăşoară până la sfârşitul lunii octombrie, la sediul DPPD din Bucureşti, Şoseaua Berceni nr.24.
Informaţii complete despre admitere şi programe sunt disponibile pe https://dppd.spiruharet.ro.

