Regele de fier” – sau marele industriaş Max Auşnit are centru memorial la Lugoj

„Regele de fier”, pe numele său Max Auschnitt (scris şi Ausschnitt sau Auşnit), s-a născut pe 14 februarie 1888 la Galaţi şi a fost un mare industriaş din România, administrator delegat al Uzinelor şi Domeniilor de Fier din Reşiţa (U.D.R.), cea mai mare societate pe acţiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist.

Numele lui Max Auschnitt e strâns legat atât de industria utilajelor grele şi a armamentului, cât şi de pungile de plastic cu fermoar, pe care încă le folosim astăzi. Născut şi crescut în familia industriaşului evreu Osias Ausschnitt, Max Auschnitt a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale şi de Export din Viena, a fost preşedinte al Asociaţiei generale de Industrie din Banat, vicepreşedinte Uniunii Generale a Industriaşilor din România şi senator al Camerei de Comerţ şi Industrie din Galaţi. A condus U.D.R. cu succes, aceasta având cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulţi angajaţi – 16 669 în anul 1938, respectiv, 22 892 în 1948. Împreună cu fratele său Edgar deţinea societatea Titan-Nădrag-Călan cu peste 4900 angajaţi în 1938. A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco şi companii româneşti, precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni etc.. În decembrie 1934 s-a convertit la religia creştină catolică şi s-a căsătorit cu românca Livia Pordea.

Iniţial a fost un apropiat al Regelui Carol al II-lea, fiind, de asemenea, prieten cu mulţi oameni importanţi ai vremurilor. Se spune că avea capacitatea de a fi rival, dar şi prieten cu principalii săi competitori. Un bun exemplu este relaţia pe care a avut-o cu Nicolae Malaxa, cu care a fost deopotrivă partener, dar şi rival. Împreună cu acesta avea, la un moment dat, ocazia să-i dăruiască regelui o geantă cu bani, ca drept mulţumire pentru faptul că monarhul sprijinise industria românească, or cel puţin acesta a fost motivul oficial. De altfel, se spune că evenimentul nu ar fi fost unul izolat, de vreme ce Carol al II-lea pare să se fi bucurat din plin de banii primiţi şi de la Auschnitt. În anul 1939 a căzut în dizgraţia regelui Carol al II-lea, cu care era partener de croaziere şi partide de poker, în favoarea rivalului său Nicolae Malaxa. A fost arestat şi dat în judecată şi condamnat la 6 ani închisoare, la Doftana. Întreprinderile sale au fost „românizate” în ultima perioadă a Dictaturii regale şi în timpul dictaturii antonesciene. În 1942 a fost eliberat din închisoare. În urma comutării sentinţei la muncă în serviciul societăţii, aceasta a efectuat-o la fostele sale întreprinderi. După căderea regimului antonescian procesul său a fost rejudecat şi a fost achitat în toamna anului 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Max Auschnitt şi-a organizat şi în SUA o bază pentru afacerile sale. Pentru a-i reprezenta interesele după încheierea războiului, Max Auschnitt l-a angajat pe Allen Dulles, care, pe vremea aceea, era un avocat privat, priceput în a-şi face intrarea la emigranţii politici şi în operaţiuni secrete. Văzând pericolul instalării regimului comunist a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a decedat în 1957 (18 ianuarie 1957, New York, Statele Unite). Toate proprietăţile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948. După Revoluţia Română din 1989, urmaşii lui Max Auschnitt au dat în judecată statul român, cerând despăgubiri pentru confiscarea uzinelor Titan-Nădrag-Călan. Procesul pentru acordarea despăgubirilor a început în 2001. În anul 2011 s-a dat sentinţa finală care le dă dreptul moştenitorilor lui Auschnitt să primească despăgubiri de 37 de milioane de dolari, în acţiuni ale Fondului Proprietatea, precum şi drepturile pentru mai multe imobile. Conform contractului de reprezentare, avocaţii primesc jumătate din suma totală, iar restul se împarte între trei moştenitori. În 2012, Steven Auschnitt, fiul lui Max Auschnitt, a revenit în România, la Lugoj, pentru a inaugura „Centrul Memorial Max Auşnit” ridicat în onoarea tatălui său, punând astfel în valoare un reper important al istoriei Lugojului, respectiv „Casa de vacanţă a familiei Brediceanu”. Cu acest prilej, el a lansat şi un proiect de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, constând într-un complex de parcări, moteluri şi restaurante pentru şoferii care tranzitează zona Banatului. Recuperează şi 20 de case din oraşul Oţelu Roşu, pe care le lasă apoi chiriaşilor care locuiau deja în ele. Tot atunci acesta îi vinde lui Gigi Becali un palat aflat pe Aleea Alexandru, în Bucureşti, colţ cu Aviatorilor. Steven Ausnit, fiul lui Max Ausnit, cel mai mare industriaş din perioada interbelică a României, s-a stins din viaţă vineri, 8 noiembrie 2019, la New York. Avea 95 de ani. Pentru Lugoj, Steven Ausnit a fost un prieten, un apropiat, un investitor de primă mărime şi un vizionar. Ausnit a fost un om care a investit în Lugoj nu numai pe plan economic (complexul şi parcarea securizată A&O de pe centura Lugojului, cea mai mare şi mai sigură parcare din sud-estul Europei), ci şi în domeniul educativ (prin cumpărarea fostei Şcoli Generale nr. 5 din centrul oraşului, oferită ca spaţiu Liceului Teoretic „Harul”), istoric (prin Centrul Memorial „Max Ausnit”, dedicat memoriei marelui industriaş interbelic) şi chiar sportiv (Cupa Internaţională la Ciclism „Max Ausnit”, care adună anual la start sute de ciclişti din toată lumea).

Şi în istoria oraşului Galaţi, „Regelui de Fier” îi rămâne asociată o casă cunoscută drept „Casa Auschnitt”, situată pe Str. Domnească 70, pe care Auschnitt a cumpărat-o în 1921. Intrarea casei cu un etaj este din stradă, prin uşa din fier forjat şi are coloane înalte, cu capiteluri de inspiraţie corintică, cu ziduri cu decoraţiuni baroce. Parterul deţine trei camere largi şi culoar, alte şase camere sunt la etaj. În 1951, cădirea ajunge în proprietatea statului şi abia în anul 1990 cădirea a fost revendicată de către moştenitori. Potrivit istoricilor, după naţionalizare, în această clădire a funcţionat până în anii ’70 „Organizaţia Judeţeană a Uniunii Tineretului Comunist”, apoi a avut sediul aici secţia de „Istorie Modernă şi Contemporană a Muzeului de Istorie”. După 1990, clădirea a fost preluată de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret, apoi a ajuns în circuitul civil pe căi controversate, încă insuficient desluşite. În 1991, Casa Auschnitt a fost clasată în lista monumentelor istorice, în categoria Arhitectură. Imobilul a fost apreciat pentru coloanele sale, elementele faţadelor, grădina absolut superbă şi mai ales pentru interiorul cochet. În 2004, în impozanta clădire funcţiona un club de noapte, iar în podul mansardat al acesteia, fiind amenajate spaţii pentru întâlniri mai apropiate, s-a iscat un incendiu care a distrus acoperişul şi tavanul clădirii. În prezent, impozanta clădire este scoasă la vânzare.

Aceasta este istoria şi evoluţia unei cariere de mare industriaş din România interbelică, despre care „vorbeşte” astăzi Centrul Memorialistic „Max Auşnit”, dedicat memoriei marelui industriaş interbelic. Istoricul Cristian-Oliviu Gaidos ne lămureştepe facebook asupra originii iniţiale aVilei Alma Pop – o clădire enigmatică a Lugojului, se pare identificată greşit cu numele de Casa Peter, care astăzi adăposteşte Centrul Memorial „Max Ausnit”. Frumoasa casă din Dealul Viilor a fost ridicată în 1907 de Isidor Pop (1870 – 1913), avocat al Episcopiei greco-catolice de Lugoj şi director executiv al Institutului de Credit „Poporul”. Acesta a denumit-o în cinstea soţie sale, „Alma Pop” (nepoata avocatului paşoptist Ioan Maior). Fiica lor, pe care o chema tot Alma, s-a căsătorit în 1920 cu viitorul general Dimitrie Petrescu Tocineanu (1893-1943). După Revoluţie, vila a fost vândută de urmaşii din partea fam. Dăncilă, ulterior ajungând în proprietatea Fundaţiei „Max Ausnit”. Datorită iluştrilor săi proprietari, avocatul Isidor Pop, respectiv Col. D. P. Tocineanu – animator al vieţii muzicale interbelice locale, vila s-a bucurat de atenţia intelectualităţii lugojene care obişnuia să îi treacă pragul în zilele toride de vară. În acest sens avem mărturie o fotografie cu veranda vilei din 1910. Printre cei prezenţi se numără jurnalistul Valeriu Branişte, episcopul greco-catolic de Lugoj, Vasile Hossu, Isidor Pop, Alma şi Sidonia Maior, avocaţii Comşa şi Cişmaş, Virginia Branişte, Lelia Popescu, preotul greco-catolic Ioan Ienea etc. La Caransebeş, Liceul Tehnologic poartă numele lui Max Ausnit. Amintirea atrage amintire, iar nemurirea acestor mari personalităţi care au creionat direcţia unei perioade destul de dificile pentru România se susţine şi aşa, prin manifestări artistice, sportive, muzeale, de neuitat. (George V. GRIGORE)

Bibliografie: Lucian Predescu, Enciclopedia României Cugetarea, Bucureşti 1999.

Surse: wikipedia.org; playtech.ro; dailybusiness.ro; galatimultietnic.ro; 1romania.net; managerexpress.ro;