„Perseverenţă”.

Probabil că şi dumneavoastră vă gândiţi la cuvinte, dacă exprimă ceva pozitiv sau negativ, vă gândiţi la obârşia lor, dacă impun vreo realitate atunci când sunt rostite, când sunt sau nu sunt însoţite de zâmbet, de lacrimă, de iubire, de regret… Sau poate doar eu mă cred un nabab al timpului şi-mi permit să risipesc litere, silabe, cuvinte, gânduri… Nu glumesc.

De pildă, mă gândesc la vocabula „perseverenţă”. DEX ne lămureşte că este vorba de acţiunea de a persevera; însuşirea de a fi perseverent; stăruinţă, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc., tenacitate, neclintire, răbdare, asiduitate, insistenţă, râvnă, sforţare, silinţă, sârguinţă, strădanie, zel, (pop.) osârdie. Putem zice că e vorba despre un cuvânt preponderent pozitiv, care defineşte calităţi ale unui act, fapt uman. Şi nu numai. Am putea încheia discuţia. Numai că toate aceste fapte se petrec într-unul sau mai multe contexte: internaţional, geopolitic, naţional, regional, sentimental – afectiv, agresiv sau paşnic. Cât împrumută cuvintele din afara lor şi cât din ele se răsfrânge asupra realităţii înconjurătoare?!

Uite, azi, marţi, 9 septembrie 2025, când apare acest text, mă gândesc la „perseverenţă” în sensul de „tenacitate, neclintire, răbdare, asiduitate, insistenţă, râvnă, sforţare, silinţă”. Sunt câţiva ani de când învăţământul, sistemul de educaţie a luat-o la vale. Accelerat. Nu vorbim de excepţii, de copiii şi profesorii lor geniali, de eforturile excepţionale ale unor părinţi, nu vorbim de excepţionalitatea (!) acestui popor! „Eroi au fost, eroi sunt încă!”. Nu mă refer la faptul că mărşăluim într-un detaşament mereu mai mediocru al neamurilor lumii (cu excepţii la care ar trebui să fim atenţi, din zone culturale seculare, care nu au făcut prea multe compromisuri, de orice fel, care au rămas bipede, care-şi afirmă identitatea milenară, care nu se ruşinează să-şi afirme valorile, care nu-şi compromit tradiţiile, obiceiurile, care nu întârzie să fie în prima linie a modernismului adaptat condiţiilor proprii). Sunt civilizaţiile care te invită la masa lor fără să-şi sacrifice, să-şi flămânzească propriii copii! Noi?! Îmi pare că suntem perseverenţi în a fi servili, iute slugi inteligente, în aşa fel încât vremelnicii stăpâni să nu obosească să-şi ducă nici ordinele până la capăt! Noi suntem inteligenţi şi sârguincioşi, înţelegem din prima cum puteam să ne batjocorim propriile interese în schimbul unei rapide mângâieri ironice pe creştet! Am greşit de multe ori. Dar suntem insistenţi! Ziceam de septembrie. Cum a mai fost septembrie şi în alţi ani. Când s-a promis că se rezolvă situaţia deficitului din bugetul educaţiei, când s-a promis că nu se mai fac modificări la lege, când s-a hotărât că se va produce o creştere a nivelului de pregătire a cadrelor didactice, că vor fi modificate programele şcolare în funcţie de necesitatea pieţei muncii, că orele vor fi creative, că elevii, studenţii vor fi învăţaţi să înveţe, să creeze, nu să memoreze… Şi?! FELICITĂRI OLIMPICILOR! Cât reprezintă ei din masa tineretului studios? Eu cred că e vorba de un procent mare, dar perseverăm să stăruim în neclintirea lui „merge şi-aşa!” Până când?

Doar cuvinte!? (Mioara VERGU-IORDACHE)