Abonament la Apocalipsă

În fond, pacea este o stare anormală a sistemelor vii; lupta pentru supravieţuire, teritoriu, hrană şi resurse reprezintă normalitatea. Poţi citi asta în orice tratat de ştiinţele naturii, cu trimiteri la toate cele trei regnuri. Spre deosebire de celelalte două, regnul uman învăluie eufemistic noţiunea de conflict într-o mantie moral-etică destul de peticită. Războaiele mondiale au izbucnit şi vor mai izbucni din cele mai nobile şi raţionale motive cu putinţă: libertate, echitate, valori fundamentale, democraţie, dreptate. Asta în caietul de sarcini. În realitate, este vorba despre nişte graniţe trasate cu rigla într-o cameră plină de fum de trabuc, care li se par tuturor nedrepte când se deschide fereastra, camera se aeriseşte şi hărţile se văd mai limpede. Totul ţine cam cât viaţa unei baterii de ceas. În acel moment, nu mai e nevoie decât de un pretext bine ticluit, de exemplu proasta inspiraţie a unui arhiduce de a se urca în caleaşca greşită, sau faptul că într-o regiune se vorbeşte preponderent o altă limbă decât cea oficială. Ţapii ispăşitori nu sunt greu de găsit. Până la urmă, ce mare lucru: un mic genocid acolo, concomitent cu distrugerea a trei-patru continente. Marile imperii sunt atemporale, renasc cu tot cu orgoliile şi pretenţiile lor bazate pe principiul „eu te-am făcut, eu te omor”. E mult mai uşor să trimiţi scrisori de mobilizare decât să negociezi un tratat de pace, mai ales atunci când foamea de resurse se combină cu prostia, naţionalismul exacerbat şi paranoia unor lideri cărora li se pare prea mică ograda din spatele palatului. De fiecare dată când omenirea îşi pierde echilibrul, caută vinovaţi. În antichitate era voinţa zeilor, în Evul Mediu, de vină erau Dumnezeu sau diavolul, după caz. În privinţa – horribile dictu – unui Al Treilea Război Mondial, lucrurile stau diferit.

Lumea este acum împărţită în două tabere uriaşe: Sudul Global şi Occidentul Colectiv. Este greu de spus care dintre cele două a suflat mai tare în jar. Sudul Global suferă de frustrări istorice condimentate cu apetenţa pentru regimuri autoritare, retorica antioccidentală (în scopul consolidării unor regimuri semilegitime aflate la putere), instrumentalizarea resurselor prin transformarea acestora în armele unui război economic generator de instabilitate politică, alianţe oportuniste, refuzul cooperării în probleme sensibile precum migraţia şi terorismul, naţionalismul, corupţia ca model de guvernare, asumarea inegalităţilor (regimurile discreţionare transformă abundenţa resurselor în opulenţă pentru un mic grup de privilegiaţi), dependenţa ipocrită (politicienii acestei părţi de lume critică instituţiile Apusului, dar se împrumută din greu la FMI şi la bănci occidentale). Cu alte cuvinte, Sudul Global, în loc să construiască o alternativă reală la sistemul occidental, a ales de multe ori să mimeze rezistenţa, dar să copieze aceleaşi practici ipocrite. De cealaltă parte, hegemonie şi intervenţionism, dorinţa de a impune un model unic de organizare politică şi economică, adesea prin intervenţii militare sau sancţiuni, inegalitate globală prin perpetuarea unui sistem economic în care resursele Sudului Global sunt exploatate, iar dezvoltarea acestuia stă pe loc, război informaţional şi cultural – impunerea soft power-ului occidental, care generează rezistenţă şi resentimente în alte regiuni, exportul de democraţie cu tancul, capitalismul asimetric– companiile multinaţionale extrag resurse ieftine din Sudul Global, dar vând la preţuri uriaşe produse finite, dublul standard geopolitic – încălcarea dreptului internaţional e condamnabilă doar când o face altcineva. Dacă acest război va izbucni, întrebarea va fi nu cine l-a provocat, ci cine nu a fost în stare să-şi gestioneze lăcomia, cine a vrut să facă pace cu bombardierele la subsuoară pentru ca Apocalipsa să fie mai spectaculoasă. Mi-e teamă că, de câteva mii de ani încoace, avem un abonament premium la astfel de evenimente sinistre şi, obligatoriu, periodice. (Dragoş CIOCĂZAN)