Despre antologia realizată de prof. univ. dr. Mihaela Albu, „Din exil … despre „careul de aşi ai poeziei româneşti moderne”: Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Baga” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2025), nu pot să nu remarc, înainte de toate, faptul că aceasta este, într-un fel, o continuare a altei antologii a Domniei sale: „Din Exil … acasă … cu Eminescu de mână”. Este o continuare nu numai pentru faptul că şi aici, ca şi acolo, adună comentariile scriitorilor din exil referitoare la poeţii analizaţi, ci şi pentru că cei patru „aşi” – Arghezi şi cei trei mari B – se plasează în constelaţia Eminescu.
Prezenta culegere m-a impresionat, între altele, prin faptul că autoarea a identificat şi antologat un număr important de scriitori exilaţi care s-au pronunţat despre viaţa şi, îndeosebi, despre opera marilor creatori români de poezie modernă. Cu excepţia lui Arghezi, mai puţin discutat, despre opera fiecăruia dintre ceilalţi trei mari poeţi au scris câte cel puţin nouă comentatori, toţi nume cunoscute, unii dintre ei în două sau chiar trei rânduri. În afara lucrării lui Basil Munteanu, „Panorama de la littérature roumaine contemporaine” din 1938, care a precedat monumentala „Istorie” a lui G. Călinescu, celelalte contribuţii sunt scrise după 1945, ceea ce denotă contactul scriitorilor exilaţi cu evoluţiile din domeniul creaţiei literare româneşti. Desigur, poeţii în discuţie erau deja consacraţi şi cunoscuţi înainte de 1945, dar situaţia lor de după 1945 sau şi stingerea lor din viaţă au prilejuit reveniri semnificative asupra creaţiei lor literare. Şi numărul mare de analişti, şi consistenţa aprecierilor acestora atestă faptul, evidenţiat acum de Mihaela Albu, că nu puţini scriitori din exil reprezintă un detaşament important nu numai al beletristicii româneşti, ci şi al criticii şi istoriei literare.
Menţionez faptul că trei dintre analiştii din exil au scris despre fiecare din cei patru „aşi” ai poeziei româneşti moderne, dovedind o largă cuprindere a unor stiluri lirice moderne, similare, dar şi bine distincte. Este vorba de Basil Munteanu, care i-a inclus pe poeţi în amintita sa „Panorama”, de Constantin Amăriuţei şi de Mircea Popescu. Autoarea a început în mod inspirat comentariile de care au beneficiat poeţii din partea admiratorilor lor din exil cu portretizările realizate de Basil Munteanu pentru că, dincolo de prioritatea cronologică, acesta a reuşit, în cazul fiecărui poet, o viziune de ansamblu, prin care a reliefat contribuţia specifică a fiecărui poet în contextul istoriei literaturii române. Constantin Amăriuţei, de formaţie filosofică, a pus accent pe dimensiunea metafizică prezentă la toţi poeţii analizaţi. Mircea Popescu are meritul, în privinţa lui Blaga, de a preciza că poetul nu este reductibil la filosof, dat fiind faptul că, în general, limbajul poetic este polivalent, plin de sugestii metaforice, pe când limbajul filosofic este univoc, precis, conceptual, însuşi Blaga, ca filosof, procedând riguros, teoretic şi nefolosind unele modalităţi stilistice literare decât pentru a-şi concretiza şi a face mai plastice unele dintre ideile expuse în formă conceptuală.
Unii dintre ceilalţi semnatari îi portretizează pe scriitorii examinaţi nu numai ca literaţi, ca făuritori ai liricii româneşti moderne, în continuarea creaţiei eminesciene, ci şi în postura de oameni. Incluzând în antologia sa şi însemnările de acest gen, autoarea oferă cititorilor şi unele întâmplări picante sau unele impresii mai mult sau mai puţin subiective despre maeştrii poeziei noastre, dar sugestive pentru profilul lor uman sau chiar şi scriitoricesc. Despre Blaga, „mut ca o lebădă”, Mircea Eliade povesteşte că, într-o vizită făcută poetului, s-a străduit, fără o reuşită deosebită, să-l determine să comunice mai multe din gândurile sale, dar la sfârşitul vizitei d-na Blaga i-a spus încântată că niciodată soţul ei n-a fost atât de volubil şi n-a vorbit atât de mult. Impresiile lui Pamfil Şeicaru despre Arghezi capătă şi unele accente polemice sau contrastante. Între altele, celebrul gazetar îl admiră pe Arghezi ca autor al atâtor poezii suave de dragoste, dar îl displace ca om pentru faptul că ar fi fost obsedat de bani pe seama altora, deşi recunoaşte că el însuşi i-a înlesnit poetului unele afaceri nu tocmai cinstite (dacă există cumva şi afaceri cinstite). Alţi autori apreciază demnitatea lui Blaga de a nu fi făcut concesii regimului care l-a interzis ca filosof şi poet sau vituperează acelaşi regim politic pentru atitudinea ostilă, expresă sau tacită, nu numai la adresa lui Blaga, ci şi faţă de Ion Barbu, care, în acele vremuri, a trăit şi murit în anonimat.
Prin adunarea în volum şi prefaţa analitică a aprecierilor date de nu puţini scriitori români din exil poeţilor Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, ca şi prin cartea similară consacrată anterior comentatorilor poeziei eminesciene, Mihaela Albu aduce o contribuţie remarcabilă la cunoaşterea liricii româneşti moderne, aşa cum a fost receptată de către literaţii noştri exilaţi, parte integrantă a istoriei literaturii române. (Ioan N. ROŞCA)
Numărul 808
