
Scriu într-o zi specială. O zi dominată de cifra 5. Adică suntem în data de 5, luna a 5-a, mai, în anul care se termină tot cu 5, 2025. În aceste condiţii, vreau să aduc în centrul atenţiei tot un subiect special. Pictoriţa Maria Magdalena Andrei – Maria Magdalena Art gallery pe Facebook. Iată ce cuvinte am primit de la artistă:
„Bună ziua tuturor!
Astăzi sunt fericită, bucuroasă că am reuşit să fac încă un pas în a face cunoscută arta mea, la punctul în care sunt azi, într-o ţară depărtată, cu alte tradiţii şi obiceiuri. Arabia Saudită, mai exact la Dubai, în perioada 17-20 aprilie 2025 la Word Art Dubai unde au fost prezente multe galerii de artă, pictori, iubitorii artei vizuale şi investitori. Acest proiect a apărut după ce am participat la expoziţia şi concursul „Giuseppe Mazzini” în ianuarie 2025 la Milano. Odată ce am prins încredere în mine şi în arta mea, oportunităţile apar pe negândite.
Evenimentul a fost un succes! Au fost prezenţi oameni de valoare în lumea artei şi au trecut pragul expoziţiei sute de persoane. Dacă o să mai am expoziţie la Dubai, vreau să merg să trăiesc această experienţă de aproape, să cunosc oamenii şi tradiţiile de acolo, dar pentru o perioadă scurtă… Iubesc natura noastră verde şi oamenii noştri frumoşi.
Momentan rămân pe aproape, pe 12 mai am o mica expoziţie la Roma, rămân pentru un an în galeria internaţională „Contesa Arte”, şi urmează turul de la Dubai la Pechino.
Vreau să-i încurajez pe cei care sunt la început de drum să nu renunţe la visurilor lor; cu practică şi răbdare, cu efort constant, satisfacţiile apar încet, încet, ca o primăvară după o iarnă grea.
La Dubai am prezentat două tablouri: „Dezumanizare” şi „Încă în furtună”.Tabloul „Dezumanizare” va fi prezentat în toate etapele turului internaţional, tablou ce a fost prezent şi la Bucureşti la Galeria Cercului Militar în expoziţia „Optimus, femeia în viziunea lui Elon Musk”. Acum am mai lucrat la câteva tablouri, ceva mai mari ca dimensiuni. „Noi, o clipă în Univers”, „În cucerirea viselor”.
La final nu pot decât să mulţumesc tuturor persoanelor prezente pe pagina facebook Maria Magdalena Art gallery. Susţinerea voastră mă ajută mult! Sper să redau la rândul meu tot ce am mai bun prin arta mea. Oricare ar fi visul vostru, urmaţi-l! Viaţa e mai uşoară şi blândă dacă îţi urmezi visul!
Vă îmbrăţişez cu drag şi să auzim de bine!”
Mulţumesc pentru aceste cuvinte.
Concluzia ? Maria Magdalena ANDREI dă din nou o dovadă foarte puternică a faptului că suntem în faţa unui pictor de mare valoare. O artistă din România, care trăieşte în această perioadă în Italia, patria tuturor artelor, cucereşte noi şi noi teritorii cu tablourile sale impresionante. O felicităm din toată inima pentru activitatea sa bogată şi îi urăm multe rezultate frumoase şi în viitoarea activitate expoziţională.
Sănătate tuturor!
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com