Să nu ne mai fie frică!

S-a vorbit mult, în registru politic şi doar politic, în an electoral, despre investiţii, parteneriate, acorduri, productivitate, mărirea pensiilor, salariilor – conform legilor aprobate. Aceste subiecte nu ar fi trebuit să fie discutate, pentru că „unde-i lege nu-i tocmeală!”. Politicienii aşa au învăţat să guverneze, să promită şi să tragă scaunul adversarului. Pe val sau sub val, oricum pentru domniile lor nu contează! Şi-au asigurat traiul pentru ei şi urmaşii urmaşilor lor!

Acum, pentru a ne convinge să punem ştampila pe candidatul dorit de ei, încearcă să ne convingă despre „ţărişoară”, cum o iubesc ei sacrificând bunăstarea noastră materială, fizică şi psihică. Aflăm că nu sunt bani. Cum adică nu sunt bani? Ei există, dar trebuie adunaţi de la aceia care au furat, au distrus economia, educaţia, sănătatea, trebuie gestionaţi spre rezolvarea nevoilor reale ale societăţii româneşti. (Nu mă interesează neapărat condamnarea la închisoare, „vacanţă” pe care tot noi o plătim.) Cum era cu „confiscarea extinsă”?! , cu limitele decente puse pensiilor speciale, eliminând, prin modificarea legii, exagerările. Banii vor apărea! Dar nu, nu pentru înarmare! Noi, poporul, dorim pace, nu conflicte, cu atât mai mult, război!

Dar când suntem speriaţi, când ne este frică, raţiunea ni se întunecă. Ne încolonăm, facem gesturi necugetate. Zilele astea ni s-a spus că trebuie să achiziţionăm un „chit de supravieţuire pentru 72 de ore”. De ce? Să supravieţuim cui? Sau la ce să supravieţuim? Ce ştie Europa şi noi nu trebuie să ştim decât prin reprezentanţii noştri?! Să supravieţuim unei catastrofe? Care e aceea? Ce catastrofă vine pentru trei zile? Şi-apoi pleacă, nu? Suntem lăsaţi să ne imaginăm orice. Este liber. Cu cât suntem mai îngroziţi, cu atât suntem mai uşor de manipulat! Nu vreau să spun – pentru că nu ştiu! – că n-o fi ceva adevărat în istoria cu kitul! Dar de ce să nu ştim, să nu hotărâm noi dacă vrem să …supravieţuim. Multe întrebări îmi vin în minte. Dar şi dumneavoastră.

Văicăreala cotidiană a guvernanţilor şi săgeţile otrăvite ale opoziţiei au ca ţintă psihicul nostru ofilit de incapacitatea aleşilor. De 35 de ani alegem, şi am ales/alegem de cele mai multe ori prost. Sau nu avem ce alege?! Sau… am ales?! De câte ori s-au încălcat legile şi noi nu am acţionat? Nu a mai fost decât un pas până la încălcarea Constituţiei. O parte dintre noi pare să se revolte, pare să înţeleagă că nu este vorba despre un nume sau altul, este vorba despre LEGE. Şi despre legile pe care le incriminează acum şi competitorii politici. Ce soluţii briliante au, au avut? De ce li se pare că pot gândi în locul nostru? De ce încă mai cred că ne pot cumpăra la preţ de „second hand”? Dar de ce încă ne lăsăm vrăjiţi de promisiuni? De ce lăsăm să ne scape puterea din mână? De ce ne ducem „după fentă”?

Nu vom ieşi din cercul vicios în care ne ameţesc decât atunci când ne vom asuma, la nivel individual şi colectiv, Educaţia, când nu ne va mai fi frică. Cu cât vom şti mai mult, cu atât le va fi mai greu să ne păcălească, pentru că nu primim nimic de pomană, nu ne dă cineva, muncim pentru a primi ce ni se cuvine. Mai mult, muncim pentru a-i plăti! Şi noi nu aşteptăm anii electorali pentru a deveni „patrioţi”, pentru a sluji „interesul poporului”. (Mioara VERGU-IORDACHE)