Noi suntem bine aici, în Guadelupa

Parcă am fi în vacanţă pe o insulă paradisiacă cu plaje albe şi palmieri unduiţi de vântul schimbării. Unul dintre acele departamente de peste mări ale iubitei şi nepreţuitei noastre surori de gintă. Suntem veseli şi fericiţi, doar ne aflăm în concediu şi în pauză de proiecte de viitor. Şi pentru că aşa e moda în Caraibe, dăm din şolduri de zor, făcând să ne tremure fustiţele din crengi de dud, că palmieri nu prea avem de unde lua, e lipsă mare, marfă de contrabandă, la fel ca ideile care se încăpăţânează să nu ne vină în cap. După atâţia blugi şi prea multă Coca Cola, uite că acum ne franţuzim la loc, aruncăm la gunoi şapca primită cadou pe peluza cu trandafiri, lipim ciunga sub masă în cel mai strategic mod cu putinţă şi revenim la matcă, pour l’amour de Dieu! Sigur, virajul poate părea şocant, însă e cald şi bine fiindcă atunci când n-ai nici un plan, te mulţumeşti cu perspective de import, stai frumos la rând şi aştepţi să pice para. Sau să te ia valul, că tot ne place să adăstăm pe ţărmuri luminate de acelaşi soare din ce în ce mai străin şi artificial. Pana de gândire durează de ceva vreme, iar consecinţele nu au întârziat să apară. Dacă petreci prea mult timp într-o colonie există un risc major: începe să-ţi placă prea mult acolo, vacanţa ia locul cotidianului şi te transformi din turist în supus al metropolei. Şi orice propunere ţi se pare caducă înainte de a o asculta până la capăt. Mecanismele raţiunii se blochează şi apare lenea: „De ce să caut soluţii când alţii mi le oferă pe tavă?” Un cost există, nimeni nu-ţi întinde gratis o mână în ziua de astăzi, şi nici nu îţi oferă umărul pe care să plângi când îţi dai seama că inacţiunea, obedienţa, te-au adus într-o situaţie greu de depăşit. Colierul de flori tropicale primit la sosire, pe aeroport, poate atârna la un moment dat foarte greu, transformându-se în lanţ sau în lesă, în funcţie de purtător. De vină nu sunt numai cifrele amăgitoare în care am crezut orbeşte cu toţii şi nici cei care s-au străduit să ne vâre cu de-a sila în cap soluţii fals-salvatoare. Vinovaţii suntem noi toţi, pentru că din comoditate, ignoranţă, orgolii stupide, lipsă de carte şi de experienţă am ales să fim subiectul şi nu iniţiatorii experimentului.

Nici acum nu ne putem lăuda cu prea multe proiecte. Nu ţinem pasul cu schimbările rapide, uneori de neînţeles, pe plan economic, ideologic, geopolitic, strategic, diplomatic, de fapt, am împietrit într-o stare de nepăsare sinucigaşă, refuzând adaptarea, inovarea şi preferând propaganda sau anti-propaganda, stimulând pofta de can-can şi apetitul pentru mediocritate sau manifestările adulatorii dedicate unor lideri butaforici de moment. Huzurul pe plajă e bun doar în vacanţă, însă aceasta este binemeritată numai şi numai după ce te-ai spetit şi te-ai dat cu capul de pereţi ca să-ţi rezolvi problemele. Şi, mai ales, după ce ţi-ai umplut buzunarele cu propriii bani. Bunăstarea nu vine din împrumuturi, mai binele nu cade din cer, concediul pe daiboj e doar o amânare a notei de plată. Şi ar mai fi o problemă: multora le place să facă plajă noaptea pentru că întunericul rezonează cu bezna din mintea lor. Pe deasupra, nu au cum să-şi suflece mânecile, că la plajă mergi, ziua sau noaptea, la bustul gol, nu în cămaşă. Asta ar putea fi o scuză pentru inacţiune, indolenţă, neglijenţă, lipsă de viziune. „Cum să muncesc, domnule, dacă n-am ce sufleca?” Asta cam aşa e, aici au dreptate. Şi atunci acceptă soluţiile altora pe pielea unora, la un preţ prea mare pentru o vacanţă peste mări şi ţări plătit de cei care, muncind cu sârg, ca apucaţii, nu-şi permit să ia o pauză pentru a merge câteva zile la Costineşti. Nouă nu ne rămân prea multe de făcut. Poate doar să trimitem o ilustrată înfăţişând, dacă nu niscaiva palmieri, măcar un pâlc de duzi lângă o cherhana. Apoi să aşteptăm nerăbdători răspunsul sosit sub forma unei vederi pe spatele căreia cineva a scris cu preţiozitate şi aroganţă: „Noi aici, în Guadelupa, suntem bine sănătoşi, ceea vă dorim şi vouă”. Chestiunea nu e neapărat politică şi nu are legătură cu sora de gintă despre care aminteam la început. Nu asta ne doare, ci păgubosul polimorfism – în cel mai zoologic sens cu putinţă – în care, în vacanţă sau nu, ne complăcem de secole, fericiţi să primim, din când în când, veşti proaste. (Dragoş CIOCĂZAN)