• Articol din revista Buletin de Informare a Românilor din Exil (BIRE)
Pe data de 28 februarie unii ne amintim în fiecare an de Seniorul Radu Câmpeanu şi mai ales de lupta responsabilă a acestuia pentru a apăra interesele cetăţenilor României. Prezentăm în continuare cititorilor publicaţiei „Opinia Naţională” copia Memoriului adresat Preşedintelui Comunităţii Economice Europene scris de Radu Câmpeanu şi apărut în revista Buletin de Informare a Românilor din Exil numărul 752, din data de 1 martie 1982.
Într-o abordare specific liberală, Radu Câmpeanu se gândeşte din exil în principal la situaţia materială a celor care au rămas în România. Nu idealuri abstracte, nu lozinci seci, nu obiective siderale urmăreşte Radu Câmpeanu. El se concentrează pe situaţia materială a oamenilor simpli. O problemă fundamentală era în România anului 1982 hrana, mai exact greutatea obţinerii ei prin reţeaua comercială de stat. Radu Câmpeanu era la curent cu această situaţie. Aşa cum se vede din articol, dispunea de date exacte privind cartelarea consumului de alimente, numită demagogic atunci <raţionalizare>.
Articolul prezentat contribuie la eliminarea unor prejudecăţi. Una dintre ele era că diaspora se interesa în principal de probleme politice, inclusiv răsturnarea regimului comunist din ţară. Articolul probează că situaţia materială a cetăţenilor era preocupare centrală a liderilor din diaspora.
O altă prejudecată este legată de spiritul elitist al intelectualilor români proveniţi din foştii proprietari de pământ şi fosta clasă conducătoare din România. Articolul demonstrează că oameni proveniţi din elita interbelică se preocupau în diaspora de probleme ale vieţii de zi cu zi ale cetăţenilor. Nu concepeau nici un sacrificiu material al oamenilor simplii din ţară. Ofereau soluţii concrete pentru a nu fi agravată situaţia materială a românilor, în principal la problemele de aprovizionare cu alimente.
Merită să reţinem şi contactele la nivel înalt în organismele comunitare pe care le avea Radu Câmpeanu. Acesta comunica în anul 1982 direct cu liderii europeni, nu prin intermediul presei.
Lăsăm în continuare plăcerea cititorilor publicaţiei „Opinia Naţională” să savureze fraza elegantă a Seniorului Radu Câmpeanu şi să admire capacitatea sa de sinteză în marile probleme ale ţării. Într-un text scurt de prima pagină condensează o întreagă dramă alimentară a cetăţenilor României. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ, Universitatea „Spiru Haret” )
MEMORIU
Textul de mai jos a fost predat Preşedintelui C.E.E., organizaţie cu sediul la Bruxelles
Altă dată ţară bogată, România de astăzi nu mai este în stare să-şi hrănească locuitorii. Cu toată această situaţie îngrijorătoare, guvernul român îngropat în împrumuturi disproporţionate, contractate în Occident, doreşte să exporte cantităţi şi mai mari de produse agro-alimentare pentru a-şi plăti o parte din datorii.
Din această cauză lipsurile au început să se facă simţite mai ales în oraşele din provincie şi la sate. Copiii şi oamenii în vârstă sunt cei mai loviţi.
Din luna octombrie 1981consumul alimentelor este reglementat cu stricteţe. Cantităţile
îngăduite pe lună şi pe persoană sunt următoarele (le-am citat pe cele mai importante): carne – 1,50 kg. (din care 250 g. de porc, 500 g. de vacă, 750 d. de pasăre); untul – 125 g.; ouăle – 7; uleiul – 1 kg.; zahăr – 1 kg. Laptele este dat persoanelor cu copii până la trei ani.
Lipsurile sunt atât de mari încât, pentru a cumpăra ceea ce este îngăduit, deseori se stă ore întregi la coadă, şi, pentru că uneori mărfurile nu sunt suficiente, oamenii trebuie să revină în zilele următoare.
În această ţară cu minunate holde de grâu, pâinea şi pastele făinoase sunt raţionalizate în mod riguros. Franzelăriile au voie să vândă cantităţile fixate numai persoanelor care locuiesc în cartier sau în satul respectiv. Cafeaua, ciocolata, portocalele, bananele etc… sunt extrem de rare şi la preţuri inaccesibile pentru majoritatea familiilor româneşti.
Această situaţie este agravată de măsurile poliţieneşti şi represive luate în urma Decretului din 8 octombrie 1981 care prevede pedeapsa de 6 luni până la 5 ani detenţie pentru depozitarea unor cantităţi de alimente care depăşesc „necesarul pe o lună”. De atunci, în urma percheziţiilor operate la domiciliul cetăţenilor, unii au fost condamnaţi că aveau în casă: trei kg. De zahăr, un kg. De cafea sau patru kg de ulei etc.
Astfel, lipsurile actuale provocate de exportul excesiv de produse aro-alimentare au creat în rândurile populaţiei o încordare foarte mare care ar putea naşte reacţii imprevizibile. Incidente au fost semnalate în lungile ore de aşteptare la coadă, mărturii ale exasperării de care e cuprinsă populaţia. În pofida fricii pe care o inspiră atotputernica Securitate, Secretarul general Ceauşescu, cu ocazia unei vizite recente a fost primit cu pietre de minerii de la Motru. În acelaşi timp, Emil Bobu – membru CC al PCR a fost sechestrat mai multă vreme cu această ocazie.
Faţă de această situaţie, pentru a evita înrăutăţirea ei solicităm ca prin înalta dvoastră intervenţie, guvernele occidentale să respingă recenta propunere a Bucureştiului care a cerut să fie acceptată mărirea substanţială a importului de produse alimentare din România.
De asemenea, în dorinţa de a vedea ameliorându-se situaţia alimentară din România, vă supunem următoarea propunere;
Comisia Economică Europeană să ceară guvernului român încetarea totală sau reducerea importantă a exportului de produse agro-alimentare către ţările occidentale, atâta timp cât raţionarea acestora rămâne în vigoare în ţară.
O asemenea intervenţie, bazată pe motive umanitare evidente, n-ar putea fi considerată o imixtiune în afacerile externe ale Statului român. Şi aceasta pentru că datoria fiecărui guvern responsabil este aceea de a asigura existenţa cetăţenilor lui mai înainte de a exporta produsele care le sunt indispensabile.”
Radu Câmpeanu
Purtătorul de cuvânt al Federaţiei Românilor Liberi