
Pe zi ce trece creşte numărul pictorilor români pe care îi cunosc şi care trăiesc în această perioadă în alte state: Italia, Spania, Elveţia, Marea Britanie… Astăzi avem marea bucurie să vă prezentăm o distinsă doamnă pictoriţă Daniela Elena Leonte, care trăieşte în Germania. În plus, lucrează în sectorul medical, cel mai nobil domeniu.
– Pentru început, vă rugăm să vă prezentaţi!
– Cine sunt eu? M-am născut la Fălticeni, judeţul Suceava, cu numele Bertea Elena Daniela, actualmente Leonte, în data de 30.03.1981. Sunt soţie şi mamă a doi băieţi, Sebastian şi Mathias. Am terminat liceul de Informatică, apoi am studiat Administraţie publică şi Management. După câţiva ani, am urmat o şcoală postliceală cu profilul de asistent medical generalist. Momentan lucrez în oraşul Passau din Germania, într-o clinică, pe secţia ortopedie. Legat de artă, ce să zic… ador arta, pictura, ador să combin culori, să le descopăr şi pur şi simplu respir prin artă.
– Cum a fost anul 2024 pentru arta dumneavoastră?
– Anul 2024 a fost un an în care am crescut prin picturile pe care le-am realizat, de fapt, cu fiecare tablou pictat în parte simt cum evoluez, lucru ce mă motivează să merg mai departe. A început totul ca un hobby, dar dorinţa mea este de a fi din ce în ce mai bună şi de a picta cât mai profesionist.
– Ce vă doriţi pentru anul artistic 2025?
– Mi-aş dori ca anul 2025 să-mi oferte şansa de a expune din lucrările mele, dându-le şansa de a avea locul cuvenit pe un perete şi de a fi admirate.
– Cum doriţi să se desfăşoare lumea dumneavoastră, lumea artei în general?
– Lumea mea se desfăşoară într-un alt mod de când pictez. Am devenit mai disciplinată şi am învăţat să privesc cu alţi ochi natura şi tot ceea ce mă înconjoară. Am început să observ amănunte ce până a picta nu le observasem, lumina şi întunericul cu umbrele sale mă fascinează profund. Arta este doza mea de serotonină într-o lume agitată, depresivă, stresată, cu probleme din ce în ce mai mari. Vă mulţumesc!
– Felicitări pentru răspunsurile dumneavoastră foarte frumoase! Să invitam onorabilii cititori să privească unele superbe tablouri pe care le semnaţi…
Concluzia? Ceea ce doresc să subliniez prima dată este că invitata noastră a atacat un domeniu mai dificil al picturilor. Portretul. Mulţi colorişti se rezumă să facă o floricică, două, un copac, o căsuţă ţărănească şi gata tabloul. Pentru portret sunt necesare şi alte calităţi. Daniela Elena Leonte semnează nişte portrete de valoare, dar atacă şi alte teme cu mult succes. Într-unul dintre tablouri este o mică barcă. În plan simbolic, este artistul aflat la început de drum. Dar, bărcuţa va deveni pe timp ce trece o ambarcaţiune de dimensiuni din ce în ce în ce mai mari. Ea va străbate mările şi oceanele lumii… Cu alte cuvinte, pictorul va deveni din ce în ce mai cunoscut, până la notorietate şi …recunoaşterea internaţională.
Urăm numai bine artistei noastre, sănătate, inspiraţie şi participări la manifestări expoziţionale. Să îi trăiască băieţii, să auzim numai de bine mereu!
Numai bine pentru toţi şi nu uitaţi să zâmbiţi!
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com