
Se apropie admiterea!
Universitatea „Spiru Haret” a fost prezentă la MetaCareer University Fair
• Bucureşti – 13 februarie 2025 • Chişinău – 15 februarie 2025
MetaCareer University Fair este un eveniment educaţional dedicat elevilor aflaţi în căutarea celei mai bune opţiuni academice pentru viitorul lor, care îşi doresc să exploreze oportunităţile de studiu la nivel internaţional.
Pe 15 februarie, Universitatea „Spiru Haret” a fost prezentă la MetaCareer University Fair din Chişinău, alături de universităţi din România, Republica Moldova, Franţa, Germania şi Elveţia. Evenimentul a oferit o oportunitate valoroasă de a interacţiona cu elevii de liceu din Republica Moldova, interesaţi de continuarea studiilor universitare. Participanţii au aflat despre programele de licenţă ale Universităţii „Spiru Haret”, au primit detalii despre admitere, au discutat cu reprezentanţii USH. Discuţiile au evidenţiat dorinţa acestora de a urma un traseu educaţional care să le ofere atât cunoştinţe teoretice solide, cât şi competenţe practice aplicabile pe piaţa muncii.
Participarea la acest târg educaţional a consolidat vizibilitatea şi reputaţia Universităţii „Spiru Haret” la nivel internaţional.
Universitatea „Spiru Haret” îşi reafirmă angajamentul de a sprijini viitorii studenţi în alegerea unui traseu educaţional adaptat nevoilor lor şi de a rămâne un partener de încredere în învăţământul superior.