Profesia de Asistent Medical Generalist aduce provocări în fiecare zi! Prof. Mihaela Iosif, cadru didactic la Colegiul Universitar „Spiru Haret” Bucureşti pentru disciplina Chirurgie generală împărtăşeşte cursanţilor din experienţa sa teoretică, dar şi practică.
Elevii de la Colegiul Universitar „Spiru Haret” Câmpulung au desfăşurat activitatea de pregătire practică la disciplina „Igiena”.
Euro Dance
Cea de-a X-a ediţie a prestigiosului concurs „Euro Dance”, eveniment organizat de Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brăneşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov, Asociaţia de Părinţi „Traian Lalescu”, Universitatea „Spiru Haret” şi Colegiul Universitar „Spiru Haret” din Bucureşti (şi gazdă a manifestării) şi Primăria şi Consiliul Local Brăneşti, a reunit 64 de ansambluri artistice, însumând peste 600 de copii şi adolescenţi. Dansatorii au oferit momente spectaculoase, încărcate de energie şi emoţie, demonstrând tehnică, pasiune şi creativitate. Secţiunile de concurs au inclus Dans Modern, Dans Popular, Dans de Caracter şi Majorete, fiecare fiind împărţită pe grupe de vârstă.
În timpul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Concurs Regional de Dans pentru Copii EURO DANCE, elevii din anul I de la calificarea profesională Asistent Medical Generalist de la Colegiul Universitar „Spiru Haret” au avut oportunitatea să se implice activ în comunitate!
Împreună cu partenerii de la „SPECIAL RESCUE UNIT”, a fost amenajat un spaţiu dedicat asistenţei medicale la faţa locului. Elevii au fost acolo pentru a identifica situaţii de urgenţă, dar au şi evaluat persoanele prin monitorizarea funcţiilor vitale cum ar fi tensiunea arterială, pulsul şi temperatura.
În plus, au avut bucuria să întâmpine vizitatorii interesaţi de oferta educaţională a Colegiului Universitar „Spiru Haret” Aceştia au primit pliante informative şi au putut adresa întrebări, atât cadrelor didactice, cât şi elevilor entuziaşti.
Colegiul Universitar „Spiru Haret” se mândreşte cu implicarea şi dedicarea cursanţilor de la #AMG în comunitate şi este recunoscător pentru sprijinul tuturor celor implicaţi în acest eveniment minunat!
Felicitări, doamnei diriginte de la anul I B şi responsabilă de activităţile extracurriculare profesor pentru Instruire Practică Maria Petrescu!