Un film

Scenariul a fost scris pe la finalul anului 1962, iar în 1963 au avut loc, concomitent, premiera şi lansarea. Succesul de casă încă se lasă aşteptat. În 1966, numărul scenariilor – şi, evident, al premierelor – a crescut brusc din cauza (sau datorită?) unor conjuncturi politico-astrale pe care amatorii de senzaţional încă le mai dezbat fără să priceapă mare lucru. Filmul a început să se lege prin 1967, când au fost trase primele cadre: o plimbare la Stăvilarul Ciurel, o casă cochetă înconjurată de flori, câini, pisici, mulţi copii, babe bârfitoare şi poveştile lor, muşcate şi gutui în geam, ziduri bolnave de iederă, magazine ştiute după numele foştilor proprietari, „tovarăşa educatoare”, prima serbare, tramvaie vechi huruind peste un pod şi mai vechi din lemn, Moş Gerilă, pungi cu cărţi, bomboane „Vinga” şi napolitane „Dănuţ”, o îngheţată „Polar” în parc, un pahar cu sirop de căpşuni, prima portocală, prima banană (ce-o mai fi şi asta?), primul pom de Crăciun, un leagăn scârţâind, câteva înţepături pe post de vaccin, prima baie în mare, prima excursie la munte, prima carte citită, „Ciopârţilă”. În 1968, un alt cadru, ceva mai trist şi întunecat deşi e vară, zeci de mii de oameni adunaţi într-o piaţă, toţi cu lacrimi în ochii speriaţi, strigăte, îngrijorare, solidaritate. În 1969, într-o seară de vară, până târziu în noapte, în faţa televizorului alb-negru, cu lămpi: primii oameni pe Lună. Toamna, alte imagini, acţiunea se mută într-un loc numit „şcoală”, o călătorie ce avea să fie lungă, grea, dar frumoasă. Probabil şi folositoare. Mai multe cărţi, mai multe lucruri noi. Apoi câteva cadre vesele: prima bicicletă şi plimbările cu ea, tabere, cravata roşie căpătată în prezenţa unui mare savant al vremii, „Căpitanul Valvârtej”, „Planeta giganţilor”, Pierduţi în spaţiu”, „Invadatorii”, „Mannix”, „Kojak”, „Forsythe Saga”, „David Copperfield”, piesele lui Shakespeare, „1001 de seri”, desenele animate ale lui Disney, filme în film, muzee, serile luminate de reclame luminoase vitriolând priviri, lume multă pe străzi şi în magazine, hippies şi pletele şi muzica lor, cărţi peste cărţi, citite sub plapumă, muzică bună, primul acvariu. Un an mai târziu, câteva cadre întunecate: 1970 anul apelor revărsate furibund, inundaţii, oameni care au pierdut totul; şi, din nou, în 1976 – Bucureştii inundaţi de apele unei gârle leneşe a cărei agresivitate nu fusese bănuită de nimeni. Apoi, 1977 şi dezastrul teluric care avea să pună la pământ trei sferturi de ţară, distrugând clădiri simbol ale mai multor oraşe, lovind năprasnic, pentru a câta oară?, un Bucureşti trecut deja prin focul deloc iertător al istoriei, mii de răniţi, şi mai mulţi oameni pentru care soarele nu a mai răsărit a doua zi, în praful ruinelor. În acelaşi an, liceul cu toate amintirile lui, treapta întâi, apoi a doua, urmate de BAC, admiterea; 1979 – prima călătorie cu metroul. Pe urmă, multă, multă propagandă.

De atunci, nimic nu avea să mai fie la fel, scenariul s-a complicat până la un punct în care nici măcar Scenaristul nu se gândise că se va ajunge. Filmul a căpătat accente realist-naturaliste, iar filmările s-au mutat din color în alb-negru, şi reflectoarele s-au stins până când au fost din nou aprinse în vâltoarea unor evenimente nelimpezite pe deplin nici până astăzi. După, totul a fost deopotrivă sublim, contradictoriu şi traumatizant. Pentru că orice supraproducţie care se respectă nu e întreagă dacă nu are şi niscaiva scene de război, spionaj, crimă, corupţie, dragoste neîmpărtăşită sau arte marţiale, niciunul dintre aceste procedee cinematografice nu a lipsit, ba chiar a fost cu asupra de măsură. Cântece cu rime în argou, bâte, lămpaşe, manifestaţii legale sau nu, lozinci şi disperare, speranţe de mai bine, impostori cocoţaţi pe val şi lideri născuţi din nimic.

E mult, e puţin? Totuşi, până acum, filmul a durat aproximativ douăzeci şi trei de mii de zile; un lung metraj pe cinste, care s-ar putea transforma într-un serial, dacă bugetul şi voinţa producătorului general nu se vor epuiza la un moment dat. Dar asta nu am de unde să ştiu, fiindcă numărul zilelor de filmare sau al episoadelor chiar nu face obiectul vreunei negocieri. (Dragoş CIOCĂZAN)